Linkuri accesibilitate

Natalia Radzina: „Trebuie să vorbim, să cerem Occidentului să reacționeze la modul cel mai dur la persecuțiile împotriva jurnaliștilor”


Natalia Radzina, la conferința OSCE de la Viena

Jurnaliștii din țările membre ale OSCE s-au întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute pentru a discuta despre cazurile de atac, intimidare sau chiar asasinare a jurnaliștilor și cum poate fi combătut acest fenomen, care s-a amplificat considerabil în ultimii ani, ajungând inclusiv în Europa. Statisticile nu sunt deloc încurajatoare și fac din meseria de jurnalist una din cele mai periculoase, iar femeile sunt de trei ori mai des vizate în aceste atacuri decât bărbații. În multe cazuri, autoritățile împiedică investigațiile unor atacuri sau chiar a asasinării jurnaliștilor. 400 de jurnaliști au fost asasinați în ultimii 20 de ani în țările membre ale OSCE, și în 75 la sută din cazuri vinovații nu au fost găsiți și pedepsiți, a declarat reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, Harlem Desir, în cadrul conferinței „Jurnaliștii sub atac”, organizată de OSCE la Viena.

Redactorul-șef al site-ului Hartia 97, unul dintre cele mai populare portaluri on-line de opoziție din Belarus, Natalia Radzina, a fost printre jurnaliștii persecutați de regimul Lukașenko – ea a stat în închisoarea KGB-ului de la Minsk și risca 15 ani de detenție „pentru organizarea unor dezordini în masă”. A reușit să plece din țară și acum redacția lucrează din Polonia.

Europa Liberă: Organizațiile internaționale semnalează o creștere semnificativă a numărului atacurilor împotriva jurnaliștilor, a amenințărilor la adresa lor, a intimidărilor atât fizice, cât și în spațiul on-line. Cum vă explicați acest fenomen?

Natalia Radzina: „Trebuie introduse sancțiuni dacă sunt omorâți jurnaliști”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:48 0:00

Natalia Radzina: „Da, Am văzut la această conferință că situația cu libertatea de expresie este îngrozitoare, în special în spațiul post-sovietic. Sunt omorâți jurnaliști în Rusia, sunt omorâți jurnaliști în Belarus, jurnalismul independent lipsește practic în Kazahstan, sunt persecutați dur jurnaliștii în Azerbaidjan.

În Moldova situația jurnalismului este foarte dificilă. Și am văzut că și în țările regiunii balcanice situația este aceeași. Au vorbit jurnaliști din Bosnia și Herțegovina, din Serbia, din Muntenegru, din Croația – și acolo jurnaliștii sunt persecutați, sunt omorâți, în ei se trage, le sunt arse mașinile, le sunt înscenate accidente rutiere… Situația este într-adevăr foarte grea în prezent.

De ce se întâmplă lucrurile acestea? Este evident: astăzi comunitatea internațională nu are niciun fel de instrumente de presiune asupra guvernelor din țările unde sunt omorâți jurnaliști. Pentru că organizațiile internaționale astăzi se limitează doar la declarații care conțin îngrijorări. Acestea nu se exercită presiuni reale asupra autorităților din țările unde sunt persecutați jurnaliștii.

Organizațiile internaționale astăzi se limitează doar la declarații...

Pot afirma asta pe exemplul Belarusului. La noi au existat jurnaliști omorâți, a fost asasinat inclusiv fondatorul site-ului Hartia 97, al cărui redactor-șef sunt acum, Oleg Bebenin. A fost înscenată o sinucidere. Foarte multe circumstanțe indicau că ar fi vorba despre un omor, dar autoritățile au refuzat să investigheze cazul, au înmormântat foarte repede trupul, chiar dacă nu a existat niciun fel de expertiză. Nici măcar nu a fost pornită o cauză penală. Mai mult decât atât, și-au luat drept avocați niște experți OSCE – au venit doi oameni care doar au făcut cunoștință cu materialele oficiale ale Procuraturii și au ajuns și ei la concluzia că ar fi vorba despre o sinucidere. Și astfel au fost oprite toate discuțiile la nivel internațional cu privire la asasinarea jurnalistului.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat pe fundalul faptului că în acea perioadă Occidentul purta un dialog activ cu regimul Lukașenko și nu vroia în niciun fel să perturbe acest dialog. Moartea unui jurnalist le-ar fi putut împiedica planurile și ei au preferat pur și simplu să închidă subiectul.

În consecință, vedem acum că în Belarus practic lipsește libertatea cuvântului. Site-ul Hartia 97 acum este nevoit să lucreze în emigrație, pentru că imediat după asasinarea lui Oleg împotriva noastră au continuat represiuni foarte serioase. Într-un final eu am fost aruncată în închisoarea KGB-ului, fiind acuzată de organizarea unor dezordini în masă și riscam 15 ani de detenție. Și am fost nevoită să fug din țară. Au fost arestați de asemenea mulți jurnaliști ai site-ului Hartia. Și astăzi avem o situație în care în interiorul țării noi lucrăm clandestin, iar redacția își are sediul în Polonia.

Astăzi trebuie să vorbim, să cerem Occidentului să reacționeze la modul cel mai dur la persecuțiile împotriva jurnaliștilor.”

Europa Liberă: Ce aveți în vedere? Ce se mai poate face, pe lângă acele declarații care se fac deja?

Natalia Radzina: „În primul rând, ar trebui să fie vorba despre niște sancțiuni. Dacă guvernul refuză să investigheze corect asasinarea unui jurnalist, înseamnă că împotriva acestui guvern trebuie să fie introduse sancțiuni. Poate fi vorba despre sancțiuni legate de vize sau de natură economică, dar acestea trebuie să vină neapărat. Și atunci autoritățile, în momentul în care vor conștientiza că vor trebui să plătească foarte scump pentru faptele comise, vor pune pe cântar și vor înțelege că viața unui jurnalist nu merită aceste sacrificii.”

Dacă guvernul refuză să investigheze corect asasinarea unui jurnalist, trebuie să fie introduse sancțiuni...

Europa Liberă: Există totuși voci care spun că sancțiunile nu-și ating scopul și că, din contra, lovesc în cei pe care teoretic ar trebui să-i protejeze…

Natalia Radzina: „De fapt, nu este așa. Pentru că sancțiunile în primul rând lovesc în autorități. Și noi știm, pe exemplul Belarusului, că atunci când s-au introdus sancțiuni legate de vize, acest lucru i-a enervat foarte mult pe cinovnici, pe milițienii și pe angajații KGB-ului care deveneau ținta acestor sancțiuni. Mai mult decât atât, atunci când s-a pus la modul serios problema introducerii sancțiunilor economice, de exemplu după alegerile prezidențiale din 2010, când Lukașenko i-a aruncat în închisori practic pe toți candidații independenți la funcția de președinte, el s-a speriat foarte mult și oamenii au fost puși treptat în libertate. Dar, deoarece sancțiunile așa și nu au fost introduse, politica represivă a continuat. Și în continuare vedem că Occidentul a pierdut în general orice voință necesară pentru a influența situația.

Adică astăzi vedem că locul valorilor este cedat așa-numitului pragmatism. Și mai ales pe fundalul războiului pe care Rusia l-a declanșat împotriva Ucrainei și a sancțiunilor pe care le-a introdus, sancțiuni comerciale împotriva Occidentului, vedem că astăzi țările occidentale preferă să colaboreze cu regimuri cum este cel din Belarus, pentru ca prin intermediul acestor țări, a acestor zone gri, să continue să livreze mărfuri în Rusia, ocolind sancțiunile. În schimb, ei pur și simplu închid ochii la situația privind drepturile omului.

La conferința OSCE de la Viena
La conferința OSCE de la Viena

Și în prezent în cazul regimului lui Lukașenko nu se întreprind niciun fel de măsuri. Deși printre ultimele exemple de încălcare a libertății de expresie este blocarea site-ului Hartia 97 pe teritoriul Belarusului. Este unul dintre cele mai populare site-uri independente, care avea milioane de cititori pe teritoriul țării. Adică autoritățile l-au blocat în modul cel mai ilegal cu putință, încălcând orice norme internaționale. Și Occidentul nu a putut contrapune nimic. Au existat două rezoluții ale Parlamentului European, cu cererea de a debloca imediat site-ul Hartia 97, au existat declarații ale mai multor organizații internaționale, inclusiv OSCE. Dar autoritățile nu au reacționat și nu a urmat nimic.

Și astăzi vedem și alte situații ale altor jurnaliști care participă la această conferință. De exemplu, la Novaia Gazeta din Rusia au fost omorâți șase jurnaliști. Și a spus foarte bine redactorul acestei publicații, Natalia Presenkova, că trebuie introduse sancțiuni dacă sunt omorâți jurnaliști. Același lucru trebuie făcut atunci când sunt blocate sursele de informație – este vorba despre îngrădirea accesului la informație pentru milioane de oameni în Belarus. Cum poți să nu reacționezi la așa ceva?

Și un moment important pe care l-am subliniat în cadrul conferinței este că astăzi autoritățile belaruse, pe lângă acest arsenal represiv îndreptat împotriva jurnalismului independent, mai folosesc și tactica sugrumării financiare. Astăzi autoritățile belaruse cer celor occidentale să înceteze susținerea presei independente.

Astăzi, pragmatismul ia locul valorilor...

Și vedem că treptat are loc o reducere substanțială a asistenței financiare pentru media independentă. Iar media independentă în țările cu dictaturi nu poate exista fără această susținere. Pentru că nu poate face bani din publicitate, având în vedere că businessul se teme să plaseze acolo reclamă. Presa independentă nu poate exista din abonamente, pentru că este foarte important ca informația să poată ajunge la toată lumea. Și în această situație presa este nevoită să ceară sprijinul fondurilor pentru susținerea democrației.

Astăzi vedem că multe dintre aceste fonduri occidentale urmează strategia de relaționare cu statele pe care o au și autoritățile din țările în care se află. Dacă statele occidentale vor miza pe prietenia cu dictatorul, atunci și aceste fonduri vor înțelege că ar putea distruge această cooperare dacă ar susține presa independentă de opoziție. Și atunci pur și simplu își sistează asistența. Și vedem asta pe exemplul site-ului Hartia 97. Iar aceste lucruri au loc pe fundalul discuțiilor interminabile despre necesitatea de a se opune propagandei hibride a lui Putin.

Și această situație este nu doar în Belarus. Aceeași situație cu media și cu donatorii este și în Moldova, și în Kazahstan, și în Azerbaidjan, și în Rusia.

Noi ne întâlnim de două ori pe an la Riga cu jurnaliști independenți din statele post-sovietice și constatăm că avem cu toții probleme similare. Cu toții ne plângem că „acest fond ne-a refuzat finanțarea, și acesta, și acela…”. Dar de ce? Am aflat mai târziu. Am discutat cu reprezentantul unuia dintre fonduri și acesta mi-a spus că „voi toți nu sunteți eligibili [pentru finanțare] pentru că sunteți angajați politic”. De ce se consideră că suntem angajați politic? Pentru că reflectăm activitatea opoziției? Dacă aveți nevoie de două puncte de vedere, noi dăm și opinia autorităților.

Treptat, are loc o reducere substanțială a asistenței financiare pentru media independentă...

Și se ajunge în situația în care primesc finanțare – vorbesc despre cazul Belarusului – cei care practic nu reflectă activitatea opoziției, în schimb oferă tribuna puterii. Și se ajunge în situația în care aceste fonduri susțin astăzi publicațiile care promovează mesajul oficial și, deci, susțin dictatura, în loc să susțină jurnaliștii care într-adevăr încearcă să lucreze obiectiv și să informeze publicul. Și care încearcă să dea cuvântul tuturor, nu doar autorităților, dar și numeroșilor activiști ai opoziției care au nevoie de tribună. Pentru că de această tribună i-a lipsit statul, atunci când a monopolizat toată media din țară.”

Europa Liberă: La conferința OSCE mai mulți jurnaliști au semnalat faptul că în cazul asasinării sau atacurilor asupra jurnaliștilor autoritățile țărilor respective fie încearcă să treacă sub tăcere aceste cazuri, fie le mușamalizează sau împiedică anchetele. De ce se întâmplă acest lucru?

Natalia Radzina: „Din păcate, mai ales când vine vorba de țări cu dictaturi, de cele mai multe ori anume autoritățile sunt cele care comandă asasinarea acestor jurnaliști. Iată de ce nu sunt interesate de căutarea vinovaților. În cel mai bun caz pot fi trași la răspundere executorii, dar practic niciodată nu aflăm, în țările noastre, numele comanditarului. Pentru că de obicei acesta stă atât de sus încât dictatorul nu-l poate face vinovat. Sau poate că însuși dictatorul este sursa acelui ordin. Iată de ce, dacă nu este găsit criminalul, explicația poate fi una singură – înseamnă că autoritățile au ele însele mâinile pline de sânge. Atât.”

Europa Liberă: Ce se întâmplă cu țările unde presa devine așa cum vrea să o vadă puterea?

Natalia Radzina: „Acestea devin dictaturi înfiorătoare unde populația este tratată cum se poate mai rău. Pentru că dacă sunt omorâți jurnaliștii, următorii vor fi oamenii simpli. Pentru că jurnaliștii practic încearcă să oprească acest tren cu mâinile goale. Pentru că atunci când relatează, povestesc despre încălcări, fac investigații, ei scot aceste lucruri la suprafață și asta ține un pic puterea în frâu.

Însă dacă jurnalismul independent este distrus complet, atunci puterea pierde orice sentiment de frică și de simț al măsurii și se ajunge la un desfrâu total.

Și de ce este important fenomenul care s-a întâmplat de exemplu în Slovacia, atunci când, după asasinarea jurnalistului de investigație, în stradă au ieșit peste 100 de mii de oameni care au obținut demisia autorităților? Pentru că oamenii acolo înțeleg că dacă ei acum nu vor ieși, atunci acest șir de morți îngrozitoare va continua.

Și oamenii din țările noastre trebuie să înțeleagă că ei trebuie să lupte pentru viețile jurnaliștilor lor. Ei trebuie să se opună acestor represiuni. Trebuie să manifeste solidaritate, trebuie să iasă la acțiuni de protest, trebuie să ceară autorităților să desfășoare anchete în cazul în care au fost omorâți jurnaliști și trebuie să ceară oprirea represiunilor împotriva mass mediei independente. Adică oamenii, ei înșiși, trebuie să apere presa lor. Pentru că noi, jurnaliștii, apărăm drepturile lor. Iar ei trebuie să ne apere pe noi. Și noi vom putea supraviețui, și statul va putea supraviețui doar dacă va exista această solidaritate reciprocă dintre oameni și jurnaliști.”

Vom putea supraviețui dacă va exista o solidaritate reciprocă dintre oameni și jurnaliști...

Europa Liberă: Site-ul vostru simte această solidaritate a cititorilor voștri?

Natalia Radzina: „Da. Când a fost blocat site-ul Hartia 97 am primit un număr imens de scrisori, oamenii au organizat la Minsk acțiuni de protest, pichete, au distribuit foi volante, a fost o campanie informală nemaipomenită de transmitere a informației despre cum poate fi ocolită blocarea site-ului. Se ajungea ca nepoții să-și instruiască bunicii cum să folosească sistemele de acces anonim și DNS-ul… A fost ceva nemaipomenit! Și datorită acestui lucru am reușit astăzi să readucem mai bine de 60 la sută din audiență. Continuăm să rămânem practic cel mai popular site independent. Și această blocare din partea autorităților a suferit eșec. Dar, oricum, trebuie să cerem în continuare ca autoritățile să ridice complet blocarea site-ului nostru.”

XS
SM
MD
LG