O premieră de soluție pentru o problemă pe cât de veche, pe atât de toxică: colectarea și eliminarea prin incinerare a medicamentelor expirate, a ambalajelor și dispozitivelor medicale uzate. Inițiativa, lăsată în întârziere străveche de către stat – aparține sectorului privat. Un interviu cu Natalia Sturza, directoarea generală a rețelei de farmacii Felicia:
Europa Liberă: Dna Sturza, înțeleg că ați procedat, în sfârșit, la colectarea medicamentelor expirate. Cât de multe medicamente, estimativ, se aruncă, se aruncau până acum la nimereală? Dvs., ca farmacistă, puteți mai bine ca oricine să estimați daunele provocate de aceste substanțe chimice, până la urmă.
Natalia Sturza: „Acest proiect a fost creat la insistența cumpărătorilor. Noi nu putem, probabil, acum să estimăm exact volumul de medicamente, dar numărul de adresări, mai ales în ultima perioadă când oamenii circulă și văd aceste pubele de colectare în farmaciile din Europa, și nu numai, și încearcă să le caute și la noi, numărul de adresări în ultimii ani a crescut brusc, practic, zilnic noi primi mesaje din farmacii, vin clienții cu pungile de medicamente și întreabă, oarecum indignați, ce să facă cu ele. Și acestea nu sunt doar medicamente procurate în cadrul rețelei noastre de farmacii, însă populația nu avea soluție la această problemă.
Într-adevăr, medicamentele, antibioticele, citostaticele, dezinfectantele sunt niște produse extrem de toxice pentru mediul înconjurător, în primul rând, pentru microorganisme, pentru insecte, pentru animale, poate mai puțin pentru om, însă tangențial garantat că ne va ajunge și pe noi acest pericol. De aceea este cumva în trend, este o tendință acum să avem grijă de mediul înconjurător și populația era extrem de alarmată de lipsa acestei opțiuni.”
Europa Liberă: Dar asta este costisitor, dna Sturza? V-ați asumat acest proiect pe cont propriu, nu cred că Fondul ecologic o să vă dea niște bani ca să procesați, după asta să gestionați acest proiect.
Natalia Sturza: „Eu vreau să vă zic că probabil această reținere pe care am avut-o noi de doi ani, de la lansarea acestei idei până la realizarea ei, a fost cumva impactată și de anul dificil 2020, dar, în primul rând, a fost impactată de găsirea soluțiilor. Deci, noi nu găseam soluții. Pe de o parte, noi nu găseam soluții de reciclare eficientă și corectă și noi căutam soluții financiare cum să rezolvăm această problemă. Eu vreau să vă zic cu toată certitudinea din punctul de vedere al unui agent economic care și-a asumat acest proiect: soluții există, parteneri există, costurile nu sunt exagerate, costurile sunt rezonabile, există fonduri și parteneri care și-au asumat o parte din costuri și eu cred că, atunci când există dorință, pot fi găsite soluții.
Noi am rezolvat această problemă singuri...
Noi nu am așteptat ca aceste soluții să vină gratuit de la organele abilitate, de la stat, noi am rezolvat această problemă singuri. Sper foarte mult că exemplul nostru și calea noastră vor fi preluate și de alte farmacii, noi suntem foarte deschiși să ne împărtășim experiența noastră.”
Europa Liberă: Deci, asta e dovada responsabilității sociale, dacă să vorbim birocratic, deci pe cont propriu ați rezolvat asta?
Natalia Sturza: „Da.”
Europa Liberă: Dar spuneți-ne, vă rog, câteva amănunte. Totuși, ce înseamnă la modul practic asta, nu-i doar o pubelă care stă în farmacie?
Natalia Sturza: „Nu, desigur.”
Europa Liberă: După aia, astea trebuie desfăcute, sortate, ambalate, trimise la procesare, la reciclare. Cum arată asta la modul practic?
Natalia Sturza: „Într-adevăr, dacă ne-am fi dorit doar colectarea și rezolvarea primei părți a acestei probleme, noi o făceam încă doi ani în urmă, însă acum noi, într-adevăr, am creat tot acest lanț. Ce înseamnă aceasta? Ca proiect pilot în cinci farmacii din Chișinău, în fiecare sector există câte o farmacie marcată cu inscripția „Reciclare” pe fațadă, există câte o farmacie pe sector în care sunt trei pubele. În aceste trei pubele se colectează, separat: în una medicamente, și nu doar medicamente expirate, vorbim aici de medicamente care nu-și mai au locul în casele fiecăruia, fie că ne-am însănătoșit și nu le mai utilizăm, fie că nu le-am păstrat corespunzător sau sunt deteriorate, deci toate produsele chimice de care noi nu mai avem nevoie în gospodăria noastră, toate medicamentele pot fi aduse în farmacie și plasate în pubela pe care este inscripția „Medicamente”.
Este de preferat ca aceste medicamente să fie ambalate într-o pungă. Această pungă sau această cutie de medicamente se plasează în pubela respectivă, pe care este inscripția „Medicamente”. Următoarea pubelă este pubela cu inscripția „Dispozitive medicale”. În această pubelă noi colectăm toate dispozitivele medicale și bateriile. Ce ar însemna asta? Tonometrele electronice, termometrele electronice, nebulizatoarele, glucometrele, deci totul ce ține de echipament medical electronic se plasează în această pubelă. În a treia pubelă noi colectăm ambalaje din plastic, care sunt inclusiv de la produsele cosmetice din plastic comercializate de către rețeaua de farmacii „Felicia”. Preferabil este ca etichetele să fie scoase de pe aceste ambalaje acolo unde ele există și la fel se plasează în această pubelă cu inscripția „Ambalaje din plastic”.”
Europa Liberă: Dar de un anumit volum, n-o să aducă de la detergenți cumva?
Natalia Sturza: „Nu, nu, desigur că există un anumit volum pe care noi ni-l asumăm, haideți să zicem, în limita a 500 de mililitri. Ulterior, compania pe care noi am contractat-o, cu o anumită periodicitate, ridică aceste deșeuri, le ridică separat și le sortează, le stochează după cum urmează: medicamentele, produsele chimice sunt stocate, ulterior sunt livrate către un partener din Suedia, Olanda sau Polonia care are capacitatea de incinerare la temperatură înaltă a acestor medicamente, deoarece principala problemă este că medicamentele pot fi distruse doar prin incinerare la temperaturi înalte, pentru a nu produce din nou deșeuri extrem de toxice.”
Europa Liberă: Asta era foarte important să precizăm, că nu ajunge tot gunoiul acesta în pădurea de la Durlești. Deci, garantați Dvs. că nu se aruncă la Țânțăreni?
Natalia Sturza: „Nu. Deci, toate aceste medicamente sunt distruse prin incinerare. Dacă vorbim despre dispozitivele medicale, atunci ele sunt livrate la una din cele mai mari fabrici de reciclare a deșeurilor tehnice, care se află la Buzău, în România și dacă vorbim de ambalajele din plastic, atunci ele sunt reciclate aici, în Republica Moldova, la companiile care se ocupă de acest proces de reciclare a plasticului.”
Europa Liberă: De foarte mulți ani, primăria se chinuiește să educe populația să sorteze gunoiul, să nu pună de-a valma hârtia cu plasticul și cu deșeurile menajere. Trebuie să recunoaștem că a eșuat. Dvs. credeți că veți fi mai norocoși?
Natalia Sturza: „Eu vreau să vă zic că, în prima zi de lansare a proiectului, noi am umplut deja anumite pubele și le-am umplut exact conform standardelor impuse de noi. Oamenii care își doresc să facă acest gest, ei o fac foarte conștient, fac un drum până la farmacie, ei nu fac un drum până la colțul casei, dar îl fac până la o farmacie și foarte responsabil divizează aceste deșeuri.”
Europa Liberă: Asta pentru că e în încăpere, pentru că îi supravegheat sau de ce?
Natalia Sturza: „Eu cred că este vorba, în primul rând, de responsabilitatea și de dorința fiecărei persoane. Eu vreau să vă zic că atunci când noi am demonstrat că vom respecta această alegere de a diviza deșeurile și după ce clienții noștri sau acei care au venit și au plasat aceste deșeuri, deci, ei au făcut un efort, le-au divizat, le-au adus, noi am vrut să demonstrăm că respectăm acest efort și ulterior nu le punem împreună, dar de asemenea le reciclăm divizat și după destinație.
Eu cred că este vorba, în primul rând, de responsabilitatea și de dorința fiecărei persoane...
Acest fapt a contat foarte mult, noi am primit foarte multe apeluri în care am fost rugați să explicăm: voi doar le colectați separat sau le și reciclați separat? Noi reciclăm separat și aceasta contează extrem de mult, și noi am demonstrat că oamenii sunt extrem de sensibili și conștiincioși.”
Europa Liberă: Acum, curiozitatea lor este firească, după ce am văzut eu cu ochii mei, și nu sunt singurul, când toate trei pubele, unde sunt separate hârtia, plasticul, metalul și încă nu știu ce se bagă într-un singur camion și faci ochii mari, oamenii cei care le colectează spun că noi o să le sortăm pe urmă, e o amăgeală pură și din cauza asta curiozitatea oamenilor este de înțeles. Acum următoarea întrebare, pe care nu pot să nu v-o adresez: dacă, în general, politica de responsabilizare are la bază filozofia responsabilității celui care vinde și produce medicamente sau a celui care le consumă? Știți că în reciclarea plasticului, de exemplu, se încearcă să se impună producătorii de bere, să scoată din piață ambalajele în proporții considerabile, este o obligație, altceva că iarăși nu se obține chestiunea asta și amenzile nu funcționează, ecologia doarme ș.a.m.d. Deci, Dvs. cum credeți, cine-i responsabil să retragă de pe piață deșeurile și consumabilele?
Natalia Sturza: „Mie îmi place să cred că fiecare își are doza sa de responsabilitate. Noi pe exemplul propriu ne-am asumat, am văzut că nu este foarte dificil, nu este foarte dureros, încercăm să educăm și să informăm populația să o facă. Nouă ne place să dăm exemplul țărilor din Europa, ne place să mergem acolo și să vedem cât sunt de responsabili oamenii în divizarea deșeurilor, însă oamenii știu foarte simplu că, dacă nu o vor face, mașina de gunoi nu le va lua gunoiul și se vor umple de mizerie. Deci și în această situație eu sunt de părerea că fiecare își are partea sa de responsabilitate și partea sa de educație a populației. Noi ne dorim să facem în a doua etapă a acestui proiect o campanie amplă de educație, sperăm că pe exemplul nostru, picătură cu picătură se vor redresa lucrurile. Eu nu cred că doar primăria sau autoritățile poartă responsabilitatea, fiecare își are doza sa de responsabilitate și primăria, agenții economici, persoanele simple, cetățenii, deci toți împreună trebuie, sunt obligați spre binele nostru al tuturor, spre binele copiilor noștri să-și aducă doza de muncă și de responsabilitate în această direcție. Doar așa vom obține succes. Eu cred în aceasta, cel puțin.”
Europa Liberă: Eu împărtășesc această convingere și îmi doresc containerele de gunoi separat întâi și-ntâi să fie în preajma școlilor și liceelor. Dacă acolo copiii se vor învăța să divizeze, să separe gunoiul, cred că îi vor obliga și pe părinți, și pe bunici.
Natalia Sturza: „Presiunea pe care am primit-o noi de la clienții care ne vizitează a fost, în primul rând, presiunea generației tinere. Eu mă mândresc cu asta. Pentru noi a fost o surpriză enormă când am lansat această idee ce feedback am primit de la generația până în 30 de ani.
Asta m-a făcut să am încredere că noi vom avea succes și după lansare ne-am convins că, într-adevăr, această generație pune presiune pe toți - și pe stat, și pe agenții economici - și deja devine de bun-simț să ai aceste opțiuni pentru clienții noștri.”
Europa Liberă: Să vă întreb: când vor ajunge aceste pubele în raioane, că la sat sigur că e mai greu, dar măcar în centrele urbane importante din provincie?
Natalia Sturza: „Într-adevăr, noi ne propunem în maximum două-trei luni să ajungem în toate farmaciile „Felicia”. Am lansat aceste cinci farmacii din dorința de a testa lanțul logistic, din dorința de a ne convinge, într-adevăr, că fiecare își îndeplinește partea sa de responsabilitate. Contează mult atunci când avem cinci puncte să reglăm anumite procese și când avem 135 de puncte să o facem, de aceea am început cu aceste cinci, următoarea etapă pe care o planificăm este o campanie amplă de informare a populației despre daunele acestor deșeuri, despre cât de util este să le sortăm și cât de simplu este până la urmă să o facem. Paralel cu extinderea numărului de farmacii în care putem să colectăm, vom începe cu Bălți, Cahul, Comrat, ulterior ne vom extinde în toate centrele în care există farmacia „Felicia”. Sperăm foarte mult să se asocieze și celelalte farmacii și suntem gata să ne împărtășim cu toată experiența noastră.”
Europa Liberă: Dna Sturza, pentru că vorbesc cu directorul general al unei rețele importante de farmacii, folosesc acest prilej ca să vă întreb: pe durata pandemiei, în mediul consumatorilor de medicamente a crescut, a luat o amploare mai mare fenomenul automedicației? Cum Dvs. zăgăzuiți această stare de lucruri despre care medicii vorbeau în permanență?
Natalia Sturza: „Eu vreau să vă zic că businessul în domeniul farmaceutic este un domeniu din cele mai reglementate prin lege. Deci, noi suntem foarte strâns legați, și corect legați, de normele și legile, și hotărârile impuse de autorități. Noi activăm exact așa cum, haideți să zicem așa, ni se dau regulile de joc, or în ultima perioadă și din cauza implicării politicului, și din cauza pandemiei s-a creat impresia că domeniul farmaceutic ar face ceea ce vrea.
Am fost nevoiți să acordăm asistență...
Nu este așa, pandemia însă a arătat că noi am ajuns în prima linie și am fost nevoiți să acordăm asistență, asistență consultativă, asistență psihologică clienților care erau extrem de speriați, extrem de alarmați, farmaciștii noștri au făcut boala anume contactând cu clienții și, într-adevăr, noi cumva la un moment dat ne-am regăsit printre acei care eram nevoiți să consultăm, inclusiv să recomandăm medicamente. Nu din vina noastră, pacienții pur și simplu nu aveau acces la medici din motive lesne de înțeles.”
Europa Liberă: Da, sunt suprasolicitați medicii de familie și atunci dvs. îi substituiți?
Natalia Sturza: „Noi cu medicii de familie am activat la telefon, chiar dacă acest lucru cumva pe timp de liniște, să zic așa, nu era posibil. Însă eu m-aș feri cumva de dorința de a relaxa aceste reguli impuse businessului farmaceutic. Deci, eu nu m-aș duce foarte mult în eliberarea sau în livrarea prin farmacii mobile etc., căci medicamentele trebuie să fie foarte strict monitorizate, medicamentele trebuie să fie foarte strict reglementate. Nu este corect să oferim populației acces liber la orice tip de medicamente.”
Europa Liberă: Dna Sturza, dar autorii acelei idei cu farmaciile mobile și, mai nou, iarăși în parlament ideea livrărilor de către agenți economici la domiciliu, motivând că, vezi Doamne, oricum cineva le duce cu sacoșa vor spune că Dvs. vă opuneți pentru că aveți monopolul, pentru că, de fapt, stați pe sacul cu medicamente și, Doamne ferește, nu vreți să lăsați pe nimeni să participe la aceste rețele?
Natalia Sturza: „Mie mi se pare că noi încercăm să înlocuim un acces dificil la medici prin accesul ușor în farmacii. Iată acest moment este foarte periculos. Eu vreau să vă dau un alt exemplu. Cumva a mai apărut acum o inițiativă de a obliga agenții economici să aibă în toate localitățile farmacii cu program non-stop. Sunt niște costuri foarte mari. La întrebarea: de ce încercăm să deschidem farmacii cu program non-stop? – Păi, dar dacă noaptea omul are nevoie de paracetamol? – Dar noi pentru situații de urgență avem serviciul de urgență?
Deci, noi încercăm să înlocuim o asistență medicală calitativă și ușor de accesat printr-o farmacie. Nu este corect, este o chestie periculoasă. Exact așa, dacă revenim la întrebarea Dvs., exact așa farmacie mobilă putem să avem și noi. Nu este o concurență, noi la fel am fi putut să avem o farmacie, două, trei mobile, nu vrem să o facem, deoarece riscăm să sărim calul, să mergem în direcția de a face utilizarea medicamentelor necontrolată, nesupravegheată de medici, și atunci acest proces riscă să fie prea tare comercializat. Noi trebuie să rămânem o direcție foarte bine reglementată și să facem business după regulile impuse de către autorități. Aceasta contează mult în așa un domeniu cum este cel farmaceutic.”
Europa Liberă: Cât privește vaccinurile, acum participați cumva la modalitatea de a aduce vaccinurile în condiții conforme și de a participa la vaccinare, vă solicită autoritățile?
Natalia Sturza: „Această întrebare este foarte tare politizată și, cu părere de rău, politicul încurcă cumva rezolvarea comercială a acestei probleme. Eu sunt foarte sceptică în privința comercializării vaccinurilor antigripale și sunt sceptică, în primul rând, din cauză că toți furnizorii la care ne-am adresat ne-au zis că: noi nu practicăm vânzarea vaccinurilor către companii pentru a fi ulterior comercializat, noi oferim vaccinul doar pentru a fi oferit gratuit. Deci, statul în această problemă fie trebuie să recunoască că noi nu putem și vă rugăm companiile comerciale să se implice, fie să rezolve această problemă pe cont propriu.
Noi nu putem și vă rugăm companiile comerciale să se implice...
Acum însă și comercialul este cumva taxat: păi, dacă o să aduceți, veți cumva într-o imagine negativă, pentru că niciunde în Europa nu se comercializează vaccinul. Și campania gratuită eu cred că este încetinită dintr-un motiv sau altul, de aceea eu nu văd ca noi să avem posibilitate în timpul cel mai apropiat, mă refer la o lună de zile, să aducem vaccinuri în scop comercial.”
Europa Liberă: Dar nu este echitabil. Dacă niște oameni cu bani vor să-și cumpere, de exemplu, aparate de oxigen sau vor să plătească niște medicamente pe care nu le găsești oricum, lor trebuie și poate e bine să le dai posibilitatea să-și cheltuiască banii? Dacă nu le dai această posibilitate, ei pleacă la Edineț, se înscriu printre rude și iau 300 de doze de la doctori.
Natalia Sturza: „Eu aș vrea ca aici să fie o conlucrare între stat și companiile comerciale, doar așa va fi un succes. Or, în ultima perioadă, companiile comerciale au fost mereu contrapuse, a fost foarte mult în ultimul an vehiculată sau speculată ideea că companiile farmaceutice profită de pe urma pandemiei și orice mesaj care noi... am adus măști, erau „măștile lui Dodon”; am adus medicamente, erau medicamente și că „noi facem bani pe problemele oamenilor”.”
Europa Liberă: Asta între ghilimele spuneți Dvs.?
Natalia Sturza: „Desigur că. Deci, cumva autoritățile au promovat aceste idei și acum noi suntem în poziția în care nu mai riscăm să fim din nou ținta unui atac mediatic. Deci, sau se recunoaște că, uite, noi nu putem, haideți să ne unim eforturile comerciale, eforturile de autorități și să aducem acest vaccin inclusiv comercial, sau noi ne asumăm s-o facem fără companiile comerciale. Este decizia autorități lor, nu este decizia companiilor comerciale. Noi trebuie să facem, hai să zic așa, companiile comerciale după genul lor de activitate sunt obligate să facă profit, noi nu prea facem binefacere, în sensul că nu aducem gratuit și oferim gratuit, noi avem niște costuri.
Or, aceste costuri se reglementează și se spune: voi aveți dreptul să aduceți vaccin comercial, dar cu respectarea anumitor reguli. Și atunci, noi ne conformăm, noi ne dorim foarte mult, ne dorim să ajutăm inclusiv organele abilitate să o facă, mereu am venit cu solicitări și către Ministerul Sănătății. Pe parcursul acestei perioade de un an de zile, noi am propus acces la softuri care să arate disponibilitatea medicamentelor pe țară, am venit cu anumite idei de campanie, dar, cu părere de rău, nu prea am fost susținuți. Deci am fost cumva... păi nu, voi sunteți comerciali, noi nu ne implicăm. Mă rog, fiecare își apără imaginea. Companiile comerciale sunt deschise să colaboreze cu statul, dar haideți să creăm aceste reguli, haideți să discutăm și astfel vom avea succes.”
Europa Liberă: La fel au pățit-o și clinicile private. Ne amintim, nu s-a prea vorbit despre asta, dar li s-a dat peste mâini, practic au fost închise, nu li s-a dat voie să trateze alți bolnavi, pentru că, vezi Doamne, era prioritatea zero COVID-ul. Acum pentru situația asta este o expresie consacrată: câinele grădinarului sau собака на сене, cum zic rușii – statul nu poate să rezolve din motive cunoscute problema vaccinării, dar nici nu dezleagă mâinile companiilor private. Să sperăm că după un an de zile autoritățile vor învăța ceva și cât de curând se va mișca vaccinarea, că deocamdată pare ridicol, când politicieni din parlament spun: dlor, noi suntem în imposibilitatea de a vă vaccina, mergeți peste Prut și vaccinați-vă acolo.
De fiecare dată de câte ori am fost invitați și ni s-a cerut ajutorul sau suportul, noi am făcut-o...
Natalia Sturza: „Noi suntem deschiși, de fiecare dată de câte ori am fost invitați și ni s-a cerut ajutorul sau suportul, noi am făcut-o. Da, vreau să recunosc că și autoritățile pe problemele cu care noi ne-am adresat au fost de multe ori receptive, și trebuie să o recunoaștem, aici nu putem zice că nu am avut deloc conlucrare cu autoritățile. Nu, ne-au ascultat, acolo unde a fost posibil ne-au venit în întâmpinare, dar sunt absolut convinsă că comercialul, domeniul businessului poate oferi foarte multă consultanță, foarte multă experiență organelor abilitate și ar fi păcat să nu utilizăm această experiență, mai ales în perioada de criză, în perioada de pandemie. Eu aș vrea doar să mă folosesc de acest moment și prin intermediul Dvs. vreau să mulțumesc tuturor farmaciștilor, tuturor colegilor din toată țara care în această perioadă dificilă au muncit, au avut răbdare, au avut perseverență, au riscat, dar nu au refuzat să ajute clienții.”