Țările „neutre” ale Europei trebuie să se adapteze la noua lume: războiul din Ucraina face ca politica “neutralității” să pară toți mai iremediabil de naivă.
Politicile guvernamentale vin și pleacă, victime ale tendințelor și ale opiniei publice volatile. Astfel, atașamentul elvețian față de neutralitate a rezistat mai multă vreme decât cel al Suediei și Finlandei, țări care sunt acum pe cale de a adera la NATO.
Istoricii nu sunt de acord dacă neutralitatea elvețiană a fost adoptată oficial în 1515 sau în 1648, ori poate chiar chiar mult mai recent, în 1815. Asta explică și de ce Germania nazistă nu a avut niciodată intenția de a invada Elveția, deși în termeni militari ocuparea ei ar fi avut în aparență un mare interes strategic. Tocmai neutralitatea exemplară a Elveției a făcut să se implanteze la Geneva Societatea Națiunilor, precursoare a ONU.
Alte țări au imitat conceptul și statutul Elveției. Înainte ca Rusia să atace Ucraina în februarie 2022, o jumătate de duzină de țări europene se descriau drept neutre. Zilele acestea, însă, conceptul pare iremediabil naiv, dacă nu și mai rău.
Atașamentul guvernului de la Berna față de neutralitate include să nu trimită arme fabricate în Elveția în zone de război și nici să nu permită țărilor care au cumpărat anterior arme elvețiene să le re-exporte fără aprobare prealabilă. O astfel de autorizație a fost refuzată Spaniei și Germaniei, care doresc să trimită truse și muniții de fabricație elvețiană din arsenalele lor pentru a ajuta Ucraina să se apere de Rusia. Î
ncăpățânarea elvețiană a fost criticată de cei din primele linii ale frontului. „Ucraina vede acest lucru nu ca fiind neutralitate, ci ca subminând capacitățile noastre de apărare”, a scris Anton Gerașcenko, un consilier guvernamental la Kiev.
Finlanda și Suedia aderă la NATO: ce a însemnat «finlandizarea»
„Finlandizare" este un termen care a desemnat de-a lungul Războiului Rece o formă particulară de neutralitate, una care se aseamănă mai degrabă cu supușenia și servilitatea față de un vecin puternic. Așa a fost Finlanda vizavi de URSS în timpul Războiului Rece, când presa se auto-cenzura, necriticând niciodată URSS-ul, iar Finlanda, oficial neutră, se sovietiza politic din ce în ce mai mai tare.
Neutralitatea se bazează pe Convenția de la Haga din 1907. O țară permanent neutră se consideră că va rămâne neutră și în toate războaiele viitoare. O asemenea țară permanent neutră, am spus, este Elveția. În Europa, în afară de Elveția și de Republica Moldova, patru din țările UE sunt de asemenea neutre: Austria, Malta, Suedia și Finlanda (acestea două, desigur, nu vor mai fi neutre după aderarea lor la NATO)
Neutralitatea Austriei este o consecință a celui de-al Doilea Război Mondial. Ea a fost decisă în momentul în care Austria, învinsă odată cu Germania, avea capitala, Viena, împărțită în patru sectoare, ca Berlinul, fiecare sector fiind controlat de una din cele patru puteri învingătoare.
Suedia a fost întotdeauna neutră, ca Elveția, în ultimele două secole, iar neutralitatea Finlandei a fost, ca aceea a Austriei, impusă de URSS, după al Doilea Război Mondial.
Alte țări își declaraseră neutralitatea înainte de război, precum Belgia, Olanda, Luxembourg, Danemarca, Norvegia și țările baltice, însă neutralitatea lor a fost încălcată în 1940, când ultimele trei au fost ocupate de URSS, iar primele de Germania.
Alte țări au putut fi doar temporar neutre, precum Spania, Portugalia și Turcia în cel de-al Doilea Război Mondial.
Un statut care nu are nimic permanent
Statutul de neutralitate nu are, însă, nimic permanent în sine. Ucraina, de pildă, și-a înscris în Constituție aderarea la NATO, ca obiectiv național, încă în vremea lui Petro Poroșenko, renunțând astfel la statutul de neutralitate pe care și-l impusese în anul 1996, altfel zis: la doi ani după Moldova.
Există și alte tipuri de neutralitate, de facto, precum cea a Irlandei, pe care îl are încă de la independența din 1922. În realitate, statutul nu este legal codificat, Irlanda nu are o lege în acest sens, sau un articol de constituție, însă a decis să nu se alăture NATO. Spre deosebire însă de țările într-adevăr neutre, Irlanda participă la operațiuni militare ale Națiunilor Unite, ba chiar a trimis militari în cadrul forțelor conduse de NATO în Afganistan. Neutralitatea irlandeză este așadar mai degrabă una din obișnuință, decât oficializată legal. Irlanda le permite cetățenilor săi să se angajeze în alte armate și să ia parte la conflicte.
Și, desigur, chiar și neutralitatea militară a acelor membri UE care nu fac parte din NATO: Austria, Suedia, Finlanda, Malta sau Irlanda va deveni o simplă formalitate juridică începând din momentul în care Uniunea Europeană va începe să se doteze cu structuri militare proprii.
