Născută la 28 martie 1991 în orașul Nisporeni. A absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, unde a urmat și studiile de masterat în Drept Penal. După absolvire, a prestat consultanță în mai multe companii și a fost inspector superior în cadrul CNA timp de trei ani, până a pleca în Suedia pentru al doilea masterat, la Universitatea din Lund. În prezent este stabilită în Heidelberg, Germania, și face parte din echipa de cercetare aplicată a Fundației Max Planck pentru Pace Internațională și Stat de Drept (Max Planck Foundation for International Peace and the Rule of Law).
Luni
Această săptămână o încep în Nuwara Eliya, Sri Lanka, unde am implementat în weekend al doilea atelier de lucru din cadrul proiectului „Consolidarea capacităților avocaților și judecătorilor din Sri Lanka”, sub egida Fundației Max Planck pentru Pace Internațională și Stat de Drept. Contrar așteptărilor mele, aici e foarte frig, pentru că suntem la o altitudine înaltă și am cam înghețat pe tot parcursul atelierului. Am avut noroc de un grup de participanți minunat și, chiar dacă am lucrat nopțile până la atelier, mă bucur nespus că am fost pregătită și am reușit să inițiez discuții pe baza studiilor de caz relevante pentru realitățile acestui stat insular. Sunt recunoscătoare că am ocazia să cunosc specialiști din această parte a lumii, pentru că descopăr laturi noi, la care nici nu m-aș fi gândit.
Urmează un drum de vreo 5 ore spre Dambulla, unde urmează să avem următorul atelier weekendul acesta, dar drumul va fi condimentat cu câteva opriri rapide în plantațiile de ceai și la Kandy, al doilea cel mai mare oraș din Sri Lanka. Sunt însoțită de alte două colege de la Fundație. Ajunse la plantație solicităm un tur scurt, unde ni se explică cum se produce ceaiul. Aflu, spre surprinderea mea, că ceaiul negru și cel verde se fac din același tip de frunze, iar culoarea și savoarea diferită apare datorită proceselor cărora sunt supuse frunzele, care se diferențiază în tehnica de uscare. Ghidul ne explică că ceaiul se face din frunzele fragede din vârful plantei, iar restul frunzelor nu ajunge să fie consumate, deoarece oferă un gust prea puternic ceaiului. După o scurtă degustare, decid să cumpăr ceaiul cel mai slab din stoc, iar vânzătoarea mă privește amuzată din cauza că am refuzat toate tipurile mai tari.
Următoarea oprire este in Kandy, mergem la templu. În timp ce localnicii se aliniază desculțăi în rând, noi suntem rugate să mergem la intrarea pentru străini. După ce am lăsat ghetele, pășesc pe piatra de sub picioare și mă întreb când am mers desculță ultima dată. În minte îmi apar amintiri din copilărie, când mersul desculț prin iarbă era deliciul verii. Templul este plin cu flori de iasomie, adulmec parfumul lor și mă gândesc că vreau să mă întorc aici în luna de miere. Până ajungem la destinație ne prinde o ploaie cum ochii mei n-au mai văzut, intrăm în junglă și primul lucru ce îl observ sunt insectele, reptilele și vietățile care îmi provoacă atacuri de panică. Seara îmi amintesc că acum vreo cinci ani aplicasem la Médecins Sans Frontières, o organizație umanitară non-profit ce activează în zone de conflict sau țări afectate de epidemii, respectiv delegații trăiesc în condiții adverse și, pe bune, m-a umflat râsul la naivitatea de acum ceva ani, când credeam că pot face față unor atare condiții, când am văzut o șopârlă varan și am început a respira rapid, iar lacrimile se adunau. Totuși, totul se face spre bine, mă bucur că n-am trecut la următoarea etapă de recrutare.
Marți
Pentru că am lucrat în weekend, luăm două zile de compensare în timpul săptămânii, respectiv azi e duminica mea. Aseară am ajuns la hotel foarte târziu și nu am reușit să prind culorile mediului înconjurător, însă observasem că balconul are vedere spre lac. Dimineața cobor din pat entuziasmată ca în dimineața de după Crăciun sau Sf. Nicolae, dau draperiile la o parte și rămân perplexă lângă geam, necrezând ochilor: lacul se întinde kilometri întregi înaintea mea, pe malul său o mulțime de bivoli se adapă, iar totul e înconjurat de munți și junglă. Înainte de a lucra în această țară, cunoșteam stereotipic că este frumoasă, că are plaje senzaționale și desigur citisem despre conflictul civil ce a durat mai mult de 25 ani, dar nu aveam nici cea mai vagă idee cât e de diversă, ce faună bogată, cât de multiculturală este și câte are de oferit în acest perimetru destul de micuț. Fiind înconjurată de Oceanul Indian, Sri Lanka se laudă cu plaje superbe, dar și munți spectaculoși împânziți cu plantații de ceai, deșert, parcuri naționale ce adăpostesc leoparzi și multe altele ce abia aștept să le descopăr în următoarele vizite aici.
Miercuri
Astăzi avem planuri să vizităm trei atracții din zonă. Prima pe listă sunt peșterele din Dambulla, ce datează din primul secol î.C. și conțin numeroase statui ale lui Buddha. Am rămas impresionată de calitatea vopselei utilizate și presupun că oamenii din antichitate cunoșteau ceva ce noi nu știm de au putut picta ceva ce să reziste atâta timp, în special luând în considerare condițiile climaterice, umiditatea din junglă și în special în peștere. Și europenii încă mai pretind a fi liderii civilizației, hmm! Câte picturi restaurate am văzut până acum în partea vestică a lumii, niciuna nu era atât de veche precum aceste fresce (dacă le pot numi așa). Următoarea destinație este Sigirya, o rocă de 200 de metri ce a servit în antichitate drept fortăreață. Pentru a ajunge în vârf trebuie să urcăm un milion (a se citi: exagerare de om lenos) de scări. Sincer, la început mi se păruse faină, dar pe la jumătate de drum - când îmi curgeau picături de transpirație pe picioarele tremurânde, iar capul se rotea de la frică de înălțime - mă întrebam dacă chiar nu puteam trăi fără să escaladez această rocă. Tare mi-a trebuit să văd vederea de sus...
M-am ales cu o arsură solară, dureri musculare (...) și un pic de mândrie că totuși nu am renunțat...
Să fi fost singură, renunțam cu siguranță, dar când văzusem copilași de 5-6 ani întrecându-mă, mi-am adunat puterile și am reușit. M-am ales cu o arsură solară, dureri musculare și câteva poze superbe în vârf. Ah da, și un pic de mândrie că totuși nu am renunțat. Ca să încheiem ziua mai puțin dureros, mergem la safari să pândim elefanți, nu am reușit să ajungem bine că deja un elefant păpa niște iarbă pe marginea drumului. Mi s-a părut cel mai fain animal de pe planetă - cum își caută de treburi, cum nu acordă atenție oamenilor, cum mănâncă continuu. M-am regăsit mult în modul lor de a trăi. Superbe creaturi.
Joi
Azi la noi e luni, cred că confuz toată lumea cu zilele mele lucrătoare, dar așa e când încerci să mulțumești partenerii locali, facem atelierele de lucru în weekend și ne odihnim (dacă poți numi escaladarea a sute de scări odihnă) în timpul săptămânii. Azi e mai plictisitor. Totuși, lucrând în cameră, am observat niște maimuțe pe balconul meu mâncând zahăr și mă întrebam de unde l-o fi furat. Am aflat mai târziu despre experiența colegei mele, care lucrând la balcon a lăsat ușa deschisă și a fost invadată de o familie de maimuțe ce au început a face inventarul camerei sale, iar când încerca să le alunge, a aruncat cu o cremă în ele, una din maimuțe a luat crema, a deschis-o, a mirosit-o, a gustat-o și, fiind nemulțumită, i-a aruncat-o înapoi. Asta da feedback produsului! Mâine schimbăm locul, mergem la hotelul unde va avea loc atelierul, citesc despre documentarea cazurilor de tortură în timpul războiului din Sri Lanka, despre discriminarea continuă prezentă în țară, drepturile copiilor, femeilor și observ multe similarități cu noi și mă întreb dacă suntem atât de diferiți de alții cum pretindem a fi, căci problemele sunt cam la toți la fel.
Vineri
Observ multe similarități cu noi și mă întreb dacă suntem atât de diferiți de alții cum pretindem a fi, căci problemele sunt cam la toți la fel...
Ne-am mutat la alt hotel, mai departe de junglă și maimuțe, dar la fel de frumos. Plouă intens. Cer ajutor de la recepție cu printarea a tot felul de certificate, agende, studii de caz și mă minunez cât de amabili sunt srilankanezii. Remarc această dorință de ajuta cu orice, care pare a veni din suflet, cu asta cred că cuceresc de fapt turiștii obosiți de aroganța vestică, sau poate doar pe mine. E liniștea dinaintea furtunii, urmează două zile de atelier, cu un grup nou, iarăși spargere gheții, abordarea subiectelor nu neapărat ușoare de discutat într-o societate post-conflict. Dar toate astea dispar când începe prima sesiune și faci ceea ce știi mai bine, adică fake it till you make it (prefă-te, până reușești!).
Închei acest jurnal săptămânal pe scările hotelului. Un domn ne ajută să deschidem ușa blocată a unei colege, din motiv că am atins cartela de acces cu telefonul, care a dezactivat-o. Pe fundal se aud păsări, ceva asemănător greierilor, și ploaia, gândurile mele fug spre săptămâna viitoare, când merg acasă. În final, nicio insulă, niciun apus sau destinație turistică nu mă vor atrage mai mult decât Chișinăul meu drag, curtea părinților, zeama mămicăi, vinul adus de tăticu și serile la terasă cu sora și cățelușca Maggie. Abia aștept! Cu drag din Sri Lanka, al vostru reporter. Toate bune tuturor!