Linkuri accesibilitate

Nicio zi fără reacție: Noi acțiuni în susținerea condamnaților în dosarul „Seti”


Tinerii condamnați în dosarul Seti, la tribunalul din Penza, 10 februarie 2020
Tinerii condamnați în dosarul Seti, la tribunalul din Penza, 10 februarie 2020

Lista celor care se pronunță împotriva deciziei judecătorilor ruși în dosarul „Seti” (СЕТЬ „Rețeaua”) și cer revizuirea dosarului, crește de la o zi la alta.

O nouă scrisoare deschisă cu cererea de anulare a sentinței, revizuirea dosarului și judecarea celor vinovați de torturarea tinerilor condamnați în acest dosar au semnat-o de această dată medicii. Apelul a fost publicat de un dermatolog de la Centrul Medical European, Anastasia Ugriumova, pe Facebook. La momentul publicării materialului dat, aproape 240 de medici, majoritatea din Moscova, și-au pus numele sub adresarea în care se spune:

Preocuparea și indignarea noastră este provocată de faptul că la baza acestui dosar stau dovezi obținute prin torturarea fizică și emoțională [a inculpaților]. Este un fapt absolut inacceptabil, ce nu poate fi admis într-o societate civilizată, într-un stat de drept, bazat pe justiție și prezumția nevinovăției. Căci anume aşa ne dorim să fie țara noastră, Rusia”.


Urmărirea și pedepsirea penală a celor care au participat la torturarea inculpaților și fabricarea acuzațiilor o cer în adresarea lor și oamenii de teatru.

Îi îndemnăm pe toți oamenii de teatru nu numai să semneze această scrisoare, dar și să folosească scena teatrelor pentru a face cunoscut acest caz monstruos despre care trebuie să afle cât mai mulți oameni”, se spune în apelul care a reușit să adune deja sute de semnături.

Susținerea lor pentru tinerii condamnați în dosarul „Seti” şi-au anunţat-o, marți, și artiștii de animație.

„Nu putem rămâne indiferenți față de faptul că tinerii sunt pedepsiți pentru infracțiunile pe care nu le-au comis”.

Dosarul „Seti”: de ce protestează rușii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:58 0:00


Specialiștii IT din Rusia au publicat o scrisoare deschisă pe site-ul GitHub în care fac apel către toți cei care nu își doresc ca asemenea cazuri să se mai repete.

Dacă nu vă considerați un reprezentant al industriei IT, vă propunem să semnați una dintre adresările deja existente, scrise de: studenți, psihologi, activiști , profesori, oameni de știință sau alte comunități, se spune în apelul specialiștilor IT din Rusia.

Pe lângă scrisori deschise în susținerea condamnaților în dosarul „Seti”, reprezentanții celor mai diverse comunități din Rusia au organizat acțiuni de pichetare la Moscova, Sankt Petersburg și alte orașe.

Toate aceste reacții au loc la o săptămână după ce o instanță din orașul Penza i-a condamnat pe cei șapte inculpați în dosarul „Seti” la pedepse cu închisoarea pe termene variind între 6 și 18 ani, chiar dacă anterior mulți dintre ei au declarat că au fost torturați și siliți să depună mărturii false.

Toți inculpații sunt antifa-activiști și anarhiști.

Potrivit anchetei, tinerii ar fi creat o comunitate „Seti” (Сеть, „Rețeaua”), care avea ca scop comiterea unor atacuri teroriste și răsturnarea guvernului. Câțiva dintre ei au fost găsiți vinovați de deținere de arme și tentative de vânzare de droguri. Inculpații au susținut că dosarul a fost fabricat de FSB, serviciul rus de securitate, care a condus ancheta. Comitetul de Investigații nu a găsit însă nimic ilegal în acțiunile ofițerilor de la FSB.


Activiștii ruși pentru drepturile omului au înaintat o scrisoare deschisă președintelui rus Vladimir Putin. Kremlinul a anunțat că șeful statului a fost informat despre reacția societății față de termenele de pedeapsa aplicate în acest dosar, precum și despre plângerile inculpaților privind torturarea lor.

Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat însă presei că administrația prezidențială nu va interveni în nici un fel, întrucât există o procedură legală de contestare a deciziei judecății, care trebuie urmată, și i-a îndemnat pe cetățenii ruși să „aștepte rezultatele contestațiilor”.


Președintele partidului Spravedlivaia Rossia (Справедливая Россия), Serghei Mironov, a anunțat că a făcut recurs la Procuratura Generală și la Curtea Supremă a Federației Ruse. Într-un comentariu plasat pe site-ul partidului, Mironov și-a exprimat însă îndoiala cu privire la capacitatea sistemului judiciar din Rusia de a-i pedepsi pe cei vinovați de persecutarea ilegală a cetățenilor.

La rândul său, președintele guvernului din Iakutia, Vladimir Solodov, a publicat pe pagina sa de Facebook o re-postare privind ilegalitățile comise în dosarul „Seti”, calificând cazul ca fiind unul „dincolo de bine și de rău”.

XS
SM
MD
LG