Linkuri accesibilitate

Niciun alt guvern nu și-a lăsat oamenii să moară de COVID-19 într-o asemenea măsură (G4Media)


Revista presei de la București.

Știrile despre oferta de gaze făcută Republicii Moldova de Kazahstan și care ar fi fost retrasă la presiunile Moscovei apar azi în mai multe publicații.

Presa din România: Rusia ține robinetul gazelor închis pentru Moldova
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:14 0:00
Link direct

Ziare.com citează și informațiile difuzate de agenția TASS, despre un așa-zis preț „corect” la gazele naturale pentru Chișinău necondiționat de achitarea datoriei exorbitante acumulate de Transnistria către Gazprom. Nu „pare” o condiție politică, dar ziare.com preia și poziția liderului rus Vladimir Putin, care susține că Rusia va crește livrările către Europa imediat ce conducta Nord Stream 2 devine funcțională.

Mădălin Necșuțu prezintă pe G4Media dezmințirea lui Dmitri Peskov după un articol părut în presa occidentală. Potrivit Financial Times, Gazprom ar fi propus Moldovei „să modifice acordul privind comerțul fără taxe vamale cu UE și să amâne adoptarea celui de-al treilea pachet energetic convenit cu Bruxelles-ul prin Acordul de Asocierea UE-Moldova”. Fapt este că, dacă media prețului Gazprom pentru Moldova a fost în ultimii zece ani de 270 de dolari mia de metri cubi, propunerea de acum, cu tot cu datoria transnistreană, ajunge la 1000 de dolari.

Campania de vaccinare din Portugalia a fost un succes mult mediatizat, asigurat de coordonarea viceamiralului Henrique Gouveia e Melo, cu care Hotnews a obținut un interviu în exclusivitate. Viceamiralul comentează foarte sever harababura din România în chestiunea pandemiei: „Ați permis ca ignoranța și frica fără motive științifice să se împrăștie și să paralizeze oamenii împotriva acestui virus periculos”. Gouveia e Melo crede că oamenilor trebuie să li se vorbească răspicat: „Credeți că nu este un război? În ce război aveți sute de oameni care mor în fiecare zi? (…) dacă eu zic așa : e un război și oamenii mor cu sutele pe zi înseamnă că am o atitudine milităroasă ? Da, este o atitudine milităroasă, ignoranților, este milităroasă pentru că este un război”. Henrique Gouveia e Melo spune că portughezii au fost invitați om cu om la vaccinare, prin diferite canale; medicii care au transmis mesaje antivaccin au fost sancționați de organismele lor științifice ; politicienii și preoții nu au fost chemați, nici acceptați să-și dea cu părerea pe această termă. Eroul campaniei portugheze nu este de acord cu administrarea dozei a treia de vaccin câtă vreme nu este majoritatea oamenilor vaccinată. Nu are rost, spune el, virusul va continua să circule și să se multiplice.

G4Media îl citează pe epidemiologul român Octavian Jurma cu considerații la fel de dure : „o catastrofă sanitară s-a dezvoltat într-un dezastru umanitar fără ca liderii români să ia vreo măsură. (…) Niciun alt guvern din lume nu și-a lăsat oamenii să moară de COVID-19 într-o asemenea măsură, fără nicio încercare de a limita carnagiul prin măsuri de atenuare”.

Încet-încet, vinovatul principal e identificat cu președintele Klaus Iohannis, Un fost consilier prezidențial și purtător de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, le cere public consilierilor lui Iohannis să îl oprească cumva: „Actele din ultimele săptămâni, încununate de vizita de ieri la piramidele din Cairo, când acasă îi mor zilnic de COVID-19 peste 500 de oameni, iar țara îi este în situația disperată de a primi ajutoare de la Serbia și Republica Moldova, arată un om scăpat cu totul de sub control”, a scris Bogdan Oprea, citat de Aktual24.

XS
SM
MD
LG