Aceasta înseamnă că Republica Moldova va intra în Anul Nou cu o nouă președintă. Mulți alegători consideră că după victoria ei ar trebui să fie declanșate alegeri parlamentare anticipate. Și primarul municipiului Cahul Nicolae Dandiș a declarat Europei Libere că aşteptările legitime ale societăţii nu se mai aliniază cu actuala configuraţie în legislativ.
Europa Liberă: Ce înseamnă adevărata schimbare sau adevăratele schimbări, pe care trebuie să le facă Republica Moldova?
Nicolae Dandiș: „Schimbările vin de la fiecare din noi, dar astăzi foarte mult s-a vorbit despre necesitatea unor schimbări radicale. Schimbări radicale înseamnă că așteptăm în relațiile dintre cetățeni și instituțiile statului și schimbări care s-au pus foarte mult în așteptările cetățenilor vizavi de președinte trebuie să meargă la nivelul instituțiilor de stat, fiindcă e foarte important ca parlamentul și guvernul să aibă o conlucrare cu președintele.”
Europa Liberă: Deocamdată, se creează impresia că aceste două instituții mai degrabă par a fi ostile președintelui, decât cooperante?
Nicolae Dandiș: „Evident că ele sunt ostile sau cel puțin vor încerca nu neapărat să meargă pe inițiativele președintelui. Și este foarte important ca atunci când se vorbește despre eventuale alegeri parlamentare anticipate care ar crea un legislativ care să reprezinte aceste așteptări în societate, să-i dea o mai mare legitimitate, reprezentativitate și el să fie un parlament care să susțină și viziunea președintelui țării, este nevoie de unitatea forțelor proeuropene.”
Europa Liberă: Sondajele arată că raportul de forțe în următorul parlament, dacă se ajunge la anticipate, nu se schimbă dramatic.
Nicolae Dandiș: „Se va schimba dramatic cu o singură condiție: ca partea dreapta sau forțele proeuropene să meargă cu un singur bloc politic și atunci motivarea societății, acei care poate simpatizează mai mult sau mai puțin un lider de partid care a luat 1-2% sau 3-4% vor înțelege că este o cauză comună și vor fi mai motivați să lucreze în echipă. Sigur că este nevoie ca președintele nou-ales să unească aceste forțe, să încerce să elimine acele elemente care îi separă și să găsească vectorul care îi unește.”
Europa Liberă: Dar ce-i separă astăzi pe cetățenii Republicii Moldova și ce i-ar putea uni?
Nicolae Dandiș: „Pe cetățeni îi separă liderii lor. De aceea este nevoie de lideri care să aibă înțelepciunea la un moment dat să recunoască faptul că poate sunt alții mai buni ca ei și să se dea la o parte sau să accepte pe un plan secundar să fie parte a acelei echipe, dar nu neapărat în prim-plan, întrucât nu pot să fie toți acolo. Respectiv, să lucreze și să aibă un rol în această echipă comună.
Mobilizarea sau motivarea diasporei, așa cum a fost la prezidențiale, este posibilă doar în astfel de condiții...
Să nu creadă cineva sau să-și facă iluzii că această mobilizare va mai fi posibilă dacă vor merge în eventualele parlamentare anticipate fiecare cu partiduțul lui, sperând că va lua nu știu câte voturi și, în funcție de asta, vor crea confederații în parlament. Acest parlament într-o astfel de formulă va fi de stânga. Le-aș transmite astăzi liderilor partidelor sau partiduțelor, sau cum doriți, că toți se consideră foarte importanți – ori fac front comun, ori ar fi bine să se dea într-o parte de-acum, pentru că Moldova a pierdut prea mult timp, prea multe decenii pentru alte experimente în care să-și promoveze un partid sau chiar și cei care au candidat la prezidențiale cu ideea că, haideți, să mai audă lumea de noi în perspectiva parlamentarelor, deci nu permitem astfel de experimente. Analizele stau la suprafață, arată care sunt perspectivele...”
Europa Liberă: Dar se avansează diferite termene când ar trebui să fie convocate dacă se declanșează alegerile parlamentare, unii spun că în primăvară, alții - în vară, iar alții - chiar că în toamnă ar trebui să aibă loc acest scrutin parlamentar anticipat, se pierde timpul?
Nicolae Dandiș: „Poate n-o să fie cel mai bun exemplu. Eu sunt foarte sceptic vizavi de producerea alegerilor parlamentare anticipate. Bine, s-ar putea poate produce, dar nu atât de repede cum ne dorim, fiindcă este foarte mult interes ca, cel puțin, o anumită perioadă să fie o oarecare opoziție față de președintă, să demonstreze că inițiativele ei nu au nicio relevanță, nu sunt susținute și nu devin realitate și la un moment dat dezamăgirile oamenilor vor crește, pentru că oamenii așteaptă astăzi rezultate de la Maia Sandu.
Evident, cei care nu sunt interesați de alegeri anticipate vor trage maximum posibil de timp. Când ar fi ele mai bine să fie organizate, că în vară, că în toamnă, sunt foarte multe plusuri și minusuri pe diferite perioade. Dacă se va încerca, și să nu creadă cineva că Federația Rusă a renunțat, ea a pierdut o piesă dintr-un puzzle; ea va încerca să găsească alte scenarii, alte tipuri de provocări, poate la adresa securității economice, astfel încât să determine societatea iarăși la o anumită nemulțumire...”
Europa Liberă: Ce soartă vor avea reformele, iată, în acest răstimp?
Nicolae Dandiș: „Președintele trebuie să inițieze, cel puțin, câte o inițiativă legislativă sau câte un proiect de lege în fiecare zi. Când va fi raportul de 100 de zile, eu vreau să aud 100 de inițiative legislative înregistrate în parlament.”
Europa Liberă: Când vrei să cuprinzi necuprinsul, poți să nu rezolvi nimic.
Nicolae Dandiș: „Nu. Aceste inițiative, dacă vor fi argumentate, pregătite bine, și aici este nevoie de o echipă care nu neapărat să iasă la televizor cu președintele, dar care trebuie să lucreze pe proiecte concrete, argumentate, nu inventate sau populiste, deci cu reală posibilitate, cu resursele existente de a fi implementate, este real ca în fiecare zi să fie înaintată câte o inițiativă de către președinte, să fie înregistrată în parlament și președintele să iasă și să spună: „Uitați-vă, astăzi am înregistrat inițiativa cu privire la educație, astăzi am înregistrat o inițiativă să-i întrebăm, că avem atâtea institute de cercetare și academii în republica asta, ce este nevoie de făcut pentru sănătatea publică; ce este nevoie de făcut în agricultură din perspectiva unei secete repetate, discutând despre sisteme de irigație și alte lucruri...”
Deci, eu în ultima perioadă nu am văzut aceste tipuri de consultări, poate au avut loc cu ușile închise, poate au avut loc și se mizează pe faptul că 2-3 oameni cunosc toate lucrurile, iar astăzi în societate este nevoie de această consultare largă. Președintele pentru a-și face programul pe următorii ani este nevoie să facă consultări largi cu toate categoriile active ale societății, este vorba de societatea civilă, mediul de afaceri etc.”
Europa Liberă: Dar și aici, la Cahul, am auzit multe voci care spun că ordinea în justiție e prioritară.
Nicolae Dandiș: „Ordinea în justiție fără Serviciul de Informație și Securitate, fără organele de drept sau, cel puțin, o echipă foarte puternică, cu mandat, abilitată să lupte cu corupția mare nu este posibilă.”
Europa Liberă: De unde iei oamenii ăștia?
Nicolae Dandiș: „În Republica Moldova sunt astfel de oameni și sarcina cea mai mare acum a președintelui nou-ales este să caute acești oameni. Și vreau să vă dau un exemplu, că chiar zilele acestea discutam cu mai mulți cetățeni despre lupta cu corupția și eu am spus: „Dacă eu aș fi președinte, aș face în felul următor - în fiecare centru raional m-aș întâlni cu 5, 6, 7 oameni care au o reputație foarte bună, o imagine ireproșabilă, oameni integri, oameni profesioniști, oameni care cunosc bine localitatea sau centrul raional și le-aș spune: dați-mi nume, pe cine considerați sau știți că sunt corupți la voi în raion și aș face o listă de 5, 10...”
Vă spun că toți îi știu, toți știm cine-s corupți în Cahul, toți știu cine sunt corupți la Chișinău, vorbesc despre cap, lista-cheie...
Și mi-aș face o astfel de listă în fiecare centru raional, cu nume concrete și, prin atribuțiile pe care le-aș avea, aș convoca diferite instituții, aș crea comisii de investigație care să se apuce serios de analizat aceste cazuri. Dacă în fiecare centru raional se vor anunța 5-6 cazuri de persoane despre care zeci de ani lumea vorbește că sunt corupți în Cahul și nu au văzut dosare, nu au văzut să fie destituiți din funcții, cum vreți să creadă despre aceste lucruri? Deci, s-ar putea de luptat pe toate planurile și la nivel național, și la nivel local. Atunci lumea va crede, va vedea exemple, va ști că, într-adevăr, s-a început un proces care este ireversibil.”
Europa Liberă: Cel mai probabil e că vor fi puse impedimente de către anumiți actori politici ca s-o încurce pe dna Sandu?
Nicolae Dandiș: „Evident că vor încerca s-o încurce, dar dreptul ei la inițiativă, mesajele ei către societate, mesajele ei în parlament, vocea fracțiunii ei, partidului pe care îl reprezintă, dar și a tuturor celor care sunt de dreapta în parlament trebuie să se audă mai tare, pentru că am văzut foarte multe discuții, iată, în lupta cu pandemia și iată că noi am anunțat încă de prin luna martie, de prin aprilie că trebuia de făcut asta, trebuia de făcut asta... Oameni buni, discuții, credeți-mă, și la guvern, și în orice minister cred că vede lumea ce scrie pe internet sau ce se mai face în lumea întreagă.”
Europa Liberă: Guvernul ar putea să fie demis, ar trebui demis sau ar trebui să plece de unul singur?
Nicolae Dandiș: „Sigur, moral ar fi corect ca să-și depună demisia acest guvern, dar sunt convins că nu o va face. Poate, într-adevăr, toate mesajele care vin din societate, sunt convins că mulți din cabinetul de miniștri și poate chiar prim-ministrul se gândesc la acest lucru, dar știind alții pentru care sigur miza este alta, vor face tot posibilul să-i convingă sau să-i constrângă pentru a nu depune acest mandat. Și eu cred că aici cu foarte-foarte mare atenție trebuie urmărit ce se întâmplă în aceste zile, care sunt acțiunile și toate aceste lucruri trebuie cunoscute în societate, pentru ca mai târziu să nu se comunice că nu s-a știut sau că nu vrem să acționăm.”
Europa Liberă: Acum se va decide pentru totdeauna pe ce care trebui să meargă Republica Moldova?
Nicolae Dandiș: „Este posibil, căci este un început foarte bun, este un factor foarte important, dar înainte de a vorbi despre ireversibilitatea cursului de dezvoltare a țării mai este mult, pentru că cei care se opun nu dorm. Și ei nu vor lăsa cu una, cu două sarcinile pe care le au, este miza despre securitatea lor personală, la unii chiar despre viață și, bineînțeles, în aceste condiții motivația lor personală este mai puternică decât cei care, în general, așteaptă niște schimbări.”
Europa Liberă: Dar este adevărat că pierderea lui Igor Dodon înseamnă și o înfrângere a Kremlinului, când e vorba de influența pe care poate sau nu poate s-o mai aibă în Republica Moldova?
Nicolae Dandiș: „Este o lovitură imensă. Atunci când se vorbea despre desantul care, chipurile, a lucrat aici, lumea a subestimat foarte mult acest lucru, dar trebuie să se înțeleagă miza și mandatul pe care l-au avut acești oameni. Deci, în cazul acesta, ori se întorc cu onor la Kremlin sau vor fi trimiși la periferia Federației Ruse.
Și dacă ar fi numai aceasta, dar sunt mult mai multe lucruri, deci este o lovitură importantă pentru menținerea în sfera de influență a fostelor republici unionale, dar, precum spuneam, ei au foarte multe resurse și de aceea nu vor abandona cu una, cu două. Putem să ne rupem de acest vector estic, când spun „vector estic”, am în vedere de a nu mai fi vasali. Deci, toată lumea vorbește despre o politică și relații bune cu toți partenerii și cu toate țările, numai că acest parteneriat, cu siguranță, va fi tot timpul unilateral.”
Europa Liberă: Occidentul va ajuta Republica Moldova? Cel puțin în declarații asta au promis, că va veni o susținere mare din partea Vestului.
Nicolae Dandiș: „Occidentul ne-a ajutat la dezvoltarea țării până acum și ne va ajuta și în continuare, vor încerca să găsească mai multe instrumente, platforme prin care să ajute Republica Moldova. Pentru cetățeni cred că este necesar ca președintele nou-ales să aibă o platformă foarte clară de comunicare a lui ca președinte și, respectiv, a lui cu cetățenii. Oamenii trebuie să aibă acces direct; știu că este complicat, eu vorbesc din experiența de primar, dar, știți, oamenii nu au încredere deseori în elementele intermediare până a ajunge la vârf.
De aceea nu este nevoie de diferite pagini sau site-uri în care cineva să primească e-mail-uri și apoi, peste o săptămână, să le pună pe masa președintelui. Deci, este nevoie ca omul direct să sesizeze sau să trimită informațiile și să fie sigur că ele ajung la președinte.”
Europa Liberă: Reforma teritorial-administrativă va rămâne o prioritate, trebuie să rămână o prioritate?
Nicolae Dandiș: „Ea este necesară, dar ați văzut cum s-a încercat a speria oamenii și autoritățile locale cu aceste reduceri ale numărului de raioane.
Și Partidul Socialiștilor, și celelalte partide din țară înțeleg importanța acestei reforme și ei recunosc că trebuie făcută...
Printre altele, chiar înainte de alegeri, guvernul doar a trimis demersuri către primari și Cancelaria de Stat, a creat un grup de lucru privind efectuarea reformei, dar s-au gândit în ultimul moment cu această sperietoare că vor determina pe unii primari sau aleși locali să fie împotriva președintelui ales. Eu cred că această reformă trebuie făcută, dar trebuie să înțelegem că, dacă acest lucru acum este în detrimentul dezvoltării vectorului proeuropean al țării, atunci trebuie de focusat pe alte priorități și repet încă o dată: este vorba despre dezvoltarea economică, sănătatea publică și pe urmă de revenit real la o analiză serioasă și să determinăm public, să consultăm cetățenii care sunt scenariile cele mai bune și ca impact social, dar și ca impact bugetar.”