Vasile Botnaru a stat de vorbă cu analistul politic Nicolae Negru care comentează impactul social, economic, emoțional al războiului din Ucraina asupra R. Moldova.
Nicolae Negru: „Intrăm în a treia săptămână de rezistență a Ucrainei, armata rusă nu mai pare atât de fioroasă cum le părea militarilor europeni la începutul invaziei, s-au consumat trei runde de negocieri între Ucraina și Rusia, nu au dus aceste negocieri la nimic. Li s-a întipărit tuturor declarația lui Lavrov, care a spus că „Rusia nu planifică să atace alte țări și nici Ucraina nu a fost atacată de către Rusia”, o declarație de negare a evidențelor. Îmi aduc aminte de perioada sovietică, liderii sovietici aveau această obișnuință de a spune minciuni în față.”
Europa Liberă: Grozev, cunoscutul expert de la Bellingcat, a fost întrebat – câte sicrie trimise în Rusia ar putea să trezească populația din Rusia? Și dânsul spunea: „Сând au să vină 3 mii de „груз 200”, atunci s-ar putea să aibă efect”. Dvs. credeți că presa, autoritățile mai pot ascunde aceste sicrie?
Nicolae Negru: „Deocamdată le ascund cu mare măiestrie, dar nu e nou pentru ei, s-au obișnuit. Dacă nu s-a reacționat, de exemplu, în războiul ruso-cecen, nu văd de ce s-ar reacționa acum. E o stare specifică a poporului rus, care e dispus să suporte orice le propun să suporte conducerea lor, liderii lor. Al doilea eveniment pe care l-am remarcat și cred că este de o importanță foarte mare, e decizia Statelor Unite de a renunța la importul produselor petroliere din Rusia, aceeași cale a anunțat și Marea Britanie, și Uniunea Europeană zice că va reduce cu două treimi dependența de petrolul și gazele rusești. Aceasta va fi o lovitură pentru Rusia, dar mă tem că Putin va tăia nu din bugetul militar, ci din bugetul social. Poate atunci rușii vor simți și vor reacționa la ceea ce se întâmplă în Ucraina, poate atunci vor înțelege și ei că nu e vorba de o operațiune specială, ci de un război în toată legea.”
Europa Liberă: Modul în care populația Moldovei reacționează la scumpiri vi se pare relevant?
Nicolae Negru: „Populația Republicii Moldova este cumva influențată de panica, care se mai aude uneori de dincolo de Prut și de dincolo de Nistru și autoritățile ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a-i calma pe oameni. Din punctul meu de vedere, pe care l-am expus și mai înainte, mai bine să suportăm scumpirile, decât să suportăm bombele rusești, și cetățenii ar trebui să conștientizeze acest fapt. Desigur că asta nu anulează unele carențe ale guvernării, guvernarea trebuie să fie foarte atentă la unele scumpiri, fiindcă sunt unele nejustificate sau speculative, să le spunem așa. Acestea trebuie curmate din rădăcină. Cât privește scumpirile combustibilului, care sunt inevitabile odată cu încercarea de a izola din punct de vedere economic Rusia sau de a renunța la petrolul și gazele rusești, trebuie să dăm dovadă de maturitate, și clasa politică trebuie să dea dovadă, dar și cetățenii Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Cum vi se pare comportamentul Tiraspolului, care, pe de o parte, nu dă semne de agitație, dar este suspectat de Ucraina că ar putea împinge pumnalul în spatele Ucrainei?
Nicolae Negru: „Tiraspolul, separatiștii sunt un pumnal, trupele ruse de acolo sunt un pumnal și nu se știe în care coastă – va veni în coasta noastră sau în coasta Ucrainei, depinde de Rusia. Acum, în situația când Rusiei nu-i reușește blitzkriegul, cei de la Tiraspol stau în așteptare, să vadă încotro vor merge lucrurile. Dacă trupele ruse încearcă să asalteze Odesa, atunci mie mi se pare că vor intra și ei în joc. Deocamdată e devreme să intre în joc, fiindcă ar putea fi scoși foarte repede de trupele ucrainene. Cred că ei trebuie să-și dea seama că ar putea avea de suferit foarte mult, dacă se implică în acest joc al imperialismului rusesc.”