Linkuri accesibilitate

„Nimic nu este exclus” – premierul britanic Sunak despre avioane de luptă pentru Ucraina


Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul britanic Rishi Sunak cu căști de piloți de avioane de luptă, în vizită la baza militară Bovington, unde sunt antrenați militarii ucraineni, Marea Britanie, 8 februarie 2023.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul britanic Rishi Sunak cu căști de piloți de avioane de luptă, în vizită la baza militară Bovington, unde sunt antrenați militarii ucraineni, Marea Britanie, 8 februarie 2023.

La conferința de presă comună cu președintele Volodimir Zelenski, aflat miercuri la Londra într-o vizită neanunțată din motive de securitate, premierul britanic Rishi Sunak a fost întrebat dacă Marea Britanie ar fi dispusă să trimită și avioane de luptă Typhoon, avioane cerute de Kiev.

„Nimic nu este exclus” a răspuns Sunak, reamintind că Marea Britanie a fost prima țară G7 (grupul principalelor șapte democrații mondiale) care a oferit Ucrainei tancuri grele de luptă. Livrarea de noi sisteme de arme, a continuat Sunak citat de BBC, trebuie însă coordonată cu aliați.

Zelenski a apreciat deschiderea premierul Sunak de a livra eventual avioane de luptă Typhoons, precizând însă că asta depinde și de rapiditatea cu care militarii ucraineni, instruiți acum în Marea Britanie, își termină stagiul care durează trei ani. Militarii ucraineni sunt instruiți de doi ani și jumătate.

De la Londra, Zelenski a zburat, tot într-o vizită neanunțată din motive de securitate, la Paris, în Franța, pentru discuții cu președintele Emmanuel Macron, a anunțat miercuri Palatul Elysée. Lor li se alătură și cancelarul german Olaf Scholz.

Joi, Zelenski este așteptat la Bruxelles, unde se va adresa Parlamentului European și va participa la summitul liderilor europeni.

XS
SM
MD
LG