În noaptea de cinci spre șase octombrie, Bucureștiul s-a umplut de o specie rară de noctambuli: oameni de toate vârstele și profesiile băteau străzile cercetând harta cuprinzând cele aproape șaptezeci de galerii de artă deschise până după miezul nopții. Mulți dintre ei comentau rutele cele mai convenabile cu aerul că au pornit în căutarea unor comori. Cei mai mulți se învârteau prin centrul orașului străbătând axa Căii Victoriei sau pe cea a bulevardelor Dacia sau Carol unde erau deschise mai multe galerii astfel că puteai vedea mai mult, mai repede și fără mari bătăi de cap și pingele.
Pentru că am vrut să ocolesc soluțiile facile, mi-am propus să-mi încerc seara cu Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), plasat excentric față de celelalte galerii, colecții și muzee, pe undeva în spatele Casei Parlamentului, lângă scheletul intimidant al Catedralei Neamului.
Proastă inspirație. Deși înscris pe lista galeriilor deschise peste noapte, muzeul este practic inaccesibil și nefuncțional. Etajul Muzeului era ocupat de constructori care renovează sălile de expoziție și singurele opere de artă pe care le-am găsit pe un zid au fost cele din mica expoziție Sâmbure de răutate cuprinzând desene și colaje de Mihaelei Paraschivu și Veronicăi Neacșu. Linia cumva cuminte a desenelor Mihaelei Parschivu nu trebuie să ne înșele: desenele ei vorbesc despre dezintegrare și distrugere, despre urâțenie, tortură și coșmar într-un univers contorsionat și suprarealist. Se simt influențe din Dali și de Chirico, însă cele douăzeci de desene sunt prea puține și cumva neconvingătoare pentru a putea spune că talentul ei trece dincolo de aceste influențe (sau citate), că există și un spațiu personal, un loc unde să se fi găsit pe sine.
Noaptea Albă a Galeriilor de Artă la București
La Galeria Romană, în schimb, freamăt de copilărime. Era un atelier de desen unde Mariana Câmpeanu, artist plastic, îi învăța pe doritori să-și conceapă, deseneze și coloreze propriul semn de carte. Expoziția propriu-zisă era dedicată unei singure pictorițe, Militza Sion, învolburată și încețoșată de prea multele lucruri pe care ar vrea să le spună fără ca pensula și culoarea s-o ducă prea departe.
La Art Yourself Gallery pe Bulevardul Dacia părea să fie mai multă lume decât pot cuprinde cele câteva săli de expoziție și nu doar pentru că e un spațiu expozițional accesibil, situat lângă o concentrație de alte săli așadar convenabil pentru amatori, ci și pentru că artiștii expuși (Radu Rodideal și Alina Ondine Slimovschi, în principal) au personalitate și vigoare, simț al spațiului și al culorii. Primul lucrează cu suprafețe mari și practică un suprarealism figurativ și ușor ironic în vreme ce a doua este ușor manieristă și repetitivă, uneori enunțând alegorii la limita kitschului și a ilustrației de carte, cu toate acestea desenatoare pricepută, versată și plină de fantezie.
Pe strada Polonă, la Galeria Imbold se îmbinau artele vizuale cu cele gastronomice într-o sinestezie amețitoare. Cineva gătea într-o sală apropiată o tocană cumva în consonanță estetică cu operele expuse într-o sală destul de înghesuită și un hol de trecere. Peste toate mirosurile și culorile bubuia năucitor muzica încât vizita acolo a fost scurtă și obositoare. Poate de aceea musafirii stăteau în curticica Galeriei, preferând să bea o bere. Ar fi fost trei poate patru lucrări de văzut acolo semnate de Raluca Băraru (Night Shopping), Raluca Preda (Totem), Misha Diaconu (Te simt în podul palmei) și, ca o mențiune specială Andrei Argaetic (Inside the Nest).
De departe cea mai interesantă experiență a fost Muzeul de Artă Modernă și Contemporană al lui Pavel Șușară. Aici se vede cu asupra-de-măsură experiența de o viață a criticului de artă, contactul permanent cu intimitatea fenomenului artistic românesc așa cum puțini pot pretinde că au făcut-o în ultimele decenii. Pavel Șușară a inaugurat nu de mult vreme muzeul și susține că acesta umple blancul istoric întins de la perioada interbelică până astăzi. Este o perioadă sacrificată de amnezie și ignoranță, crede el.
Sunt remarcabili nu doar Murivale, care are câteva pânze, ci în special Doru Bucur și Andrei Cădere, dispăruți de tineri, practic necunoscuți, amândoi însă cu personalități pregnante, subtile și puternice, lăsând în urmă pânze de maestru.
Am plecat spre casă către miezul nopții invidiindu-i în secret pe cei care încă mai studiau hărțile și-și cercetau ceasurile pentru că unele galerii au ținut deschis până la primele ore ale dimineții. Galerii deschise noaptea au fost și în alte orașe, tot mai multe de la an la an, semn că ceva se mișcă chiar dacă e întuneric și noapte. Nu e mai puțin adevărat că, sătui de această viață de noapte, curatorii și proprietarii de galerii ar vrea cu toții ca noaptea galeriilor să fie doar o repetiție generală și, de săptămâna viitoare, amatorii să vină și ziua.
