Născut la 2 august 1979. Absolvent al Facultății de Mecanică a Universității Tehnice din Moldova. Master în Drept Constituțional. Director executiv al Fundației „Regina Pacis”.
Luni
Este sărbătoare națională. Oficiul nostru este închis, de aceea mă pornesc dis de dimineață la drum spre Vărvăreuca, Florești, acolo unde m-am născut și unde am construit Centrul Social „Regina Pacis”, o subdiviziune a Fundației „Regina Pacis”, creată pentru copiii și persoanele în etate din localitate. În această perioadă, îi avem oaspeți acolo pe copiii de la Centrul de Plasament „Regina Pacis” din Chișinău, o altă subdiviziune a fundației. Este o mică vacanță, organizată pentru acești copii înainte de începerea noului an școlar. Discutăm cu copiii împreună la prânz despre așteptările pe care le au de la noul an școlar, dar și impresiile lor despre viața la țară. Totuși ei vin din capitală!
La ora mesei când distribuim prânzurile, mă prind pe ici pe colo unii localnici mai nevoiași, adresându-mi diferite întrebări și rugăminți. Pe unii îi pot ajuta, pe alții nu, în special pe cei ce se plâng pe suma indemnizațiilor și a pensiilor ce li se achită. Din păcate nu noi facem calculele la distribuirea bugetului de stat, astfel că i-am redirecționat la instituțiile abilitate. Totuși, lumea noastră este descurajată, nu mai crede și nici nu speră.
Am mers să văd tronsonul de drum din Vărvăreuca, reabilitat în cadrul programului „Drumuri bune pentru Moldova”. Surpriză! După imaginile scandaloase de pe rețelele de socializare de acum o lună, drumul arată bine! Vizita la Vărăvreuca a ministrului Gaburici a avut efectul scontat.
Am discutat și cu primărița din localitate, pe care o cunosc de când eram mic. Am vorbit despre mai multe aspecte legate de derularea Taberei de Vară 2018 care a fost organizată de Fundația „Regina Pacis” în Vărvăreuca cu participarea a 25 de tineri voluntari din Italia. Tabara s-a încheiat acum o săptămână, însă pentru următoarea ediție ne dorim foarte mult să-i implicăm mai activ și pe puținii adolescenții rămași în localitate.
Marți
După câteva întâlniri la birou, merg la Cantina Socială „Regina Pacis”, acolo unde pe lângă prânzurile calde, am distribuit astăzi și niște pachete cu produse alimentare, colectate anterior în supermarketurile din capitală. Distribuim mărinimia chișinăuienilor! Pachetele sunt destul de grele, luând în considerație vârsta beneficiarilor cantinei, care în unele cazuri depășește 90 de ani. Tot astăzi, o distinsă ambasadoare a unui stat european la Chișinău a venit cu o donație pentru bătrânii de la cantina socială, asigurându-le prânzurile calde în această zi! Surpriză mare pentru ei! Totuși, avem multe de învățat de la europeni... Atitudinea cu care se apleacă asupra problemelor oamenilor de rând face diferența reală dintre noi, și nu situația financiară.
După masă am discutat cu unii colegi reveniți din concedii. Oficiul începe din nou să prindă viață. Uneori îmi par prea multe 28 de zile de odihnă în an, mai ales când este vorba de concediul colegilor… Ce mă fac eu fără ei?!
Urmează pregătirea câtorva rapoarte anuale și finale. Donatorii devin din an în an tot mai exigenți, iar aceasta presupune o implicare și concentrare mult mai mare din partea noastră. Încep să cred că unele ONG-uri, la compartimentul elaborare de proiecte, derulare și raportare, au mult de împărtășit cu instituțiile statului.
Miercuri
Dis de dimineață merg la o altă subdiviziune a fundației și anume Centrul de Plasament al Copilului „Regina Pacis”, unde am avut o ședință cu staff-ul, pentru a discuta detalii legate de pregătirea copiilor către școală. De multe lucruri au nevoie acești copii, dar luăm în calcul posibilitățile pe care le avem, ca în familie. Unde mai pui că vrem să respectăm și tradiția depășită de timp, de a merge în prima zi de școală cu flori... ca și ai noștri copii de la centru să fie în „rând cu lumea”. Or, asemenea tradiții vor exista cât vom fi săraci.
Mă preocupă mult discriminarea în școală a copiilor din centrele de plasament. Normele sociale de la noi, cu părere de rău, admit categorizarea persoanelor care provin din păturile nevoiașe ale societății. Discutăm cu colegii acest subiect și încercăm să identificăm soluții pentru asemenea situații, care, din păcate, se întâmplă des. Este totuși o problemă legată de stereotipuri și cultură... Ne place nouă, moldovenilor, să etichetăm oamenii… Urmează să abordăm subiectul în discuțiile cu partenerii noștri pentru a izbuti schimbarea percepției sociale față de acești copii, și așa bătuți de soartă...
La ora mesei aștept să discut cu fetele din Locuința Asistată In Camino, o subdiviziune nouă a Fundației „Regina Pacis” și inedită pentru Republica Moldova, care oferă suport și asistență fetelor care provin din mediul rezidențial. În special, acordăm cazare și condiții necesare pentru ca beneficiarele sa-și continue studiile, dar și suport pentru încadrarea acestora în câmpul muncii. Aflu cu surprindere că una din ele este cu gândul să emigreze… Pentru noi, cei de la Locuința Asistată In Camino, orice plecare peste hotare a beneficiarelor noastre este un eșec. Discutăm cu tinerele ce putem face împreună pentru ca să rămână acasă, în Moldova. Salariile mici și societatea înrăita/ demoralizată sunt cauzele principale ale deciziilor de a pleca ale acestor tinere. Urmează să contactăm alți prieteni angajatori în vederea identificării unor job-uri mai bine plătite, dar și să investim în pregătirea profesională a fetelor… doar că nu prea vor să învețe la 18-20 de ani.
După masă am avut mai multe întâlniri în oficiu și în oraș, iar una a fost destul de amuzantă. Un vechi cunoscut, pe vremuri mare businessman, pe care nu-l văzusem de vreo zece ani, m-a telefonat cu rugămintea de a ne întâlni. După un schimb de „cum la tine”, îmi propune să văd niște maiouri, vreo 300 la număr, de care dorea, probabil, să scape. Crezusem că vrea să le doneze, doar că domnul în cauză le-a propus insistent pentru beneficiarii noștri, persoane nevoiași, contra unei sume de o mie de euro… Nu e chiar totul așa de trist în țară, avem și noi oameni ingenioși care „se gândesc la cei săraci.”
Joi
Dimineața merg la Penitenciarul n.10 pentru minori din Goian, acolo unde, începând cu septembrie inițiem o nouă etapă a proiectului cu privire la desfășurarea cursurilor de pregătire a bucătarilor, frizerilor, cizmarilor, lăcătușilor-electromontori și tencuitorilor. Discut cu conducerea penitenciarului aspectele organizatorice. Îmi place atitudinea staff-ului penitenciarului, dar, recunosc că și copiii de acolo ne așteaptă cu nerăbdare de fiecare dată. De aproape cinci ani merg periodic la Goian, dar totuși nu reușesc să mă obișnuiesc cu zgomotul gratiilor și zăvoarelor… E trist să vezi fețe de copii după gratii, de aceea încercăm împreună să le oferim o nouă șansă acestor băieți. Mulțumesc angajaților penitenciarului pentru munca lor dificilă și îi „felicit” că în următorii trei ani îi vom tot bate la cap cu instruirea profesională a tinerilor de acolo, fapt pentru care cred că se bucură și ei.
Ca de-obicei, la ieșire din penitenciar mă pomenesc cu o sumedenie de apeluri nepreluate. Într-o oră și ceva le clarific pe toate, dar nu în timp ce conduc mașina!
Printre apeluri e și unul parvenit din partea unei cunoștințe care insistent solicita o întrevedere pentru o propunere importantă. Mă grăbesc la oficiu să văd ce oportunitate nouă se întrezărește. Mă întâlnește un domn mășcat și bine îmbrăcat care rapid trece la subiect. Domnia sa era în căutarea bărbaților italieni (știa că am mai mulți prieteni în Italia) pentru a întemeia căsătorii de scurtă durată cu doamne din Moldova. Toate astea pentru faptul că a auzit despre preluarea pensiilor de către soții după decesul soților în Italia. Îl privesc atent, apoi răbufnesc în râs… După vizita la penitenciar aveam nevoie de un astfel de personaj. De unde tot izvorăsc aceștia?
După masă am discutat cu partenerii din Austria cu privirea la derularea proiectului DARE, implementat de către 10 ONG-uri din Moldova, Ucraina și Romania și finanțat de ei. Fundația „Regina Pacis” este responsabilă pentru implementarea proiectului în trei școli și în Centrul Social din raionul Florești. Proiectul decurge bine, rezultatele par a fi bune, iar la anul vom număra bobocii.
Vineri
De dimineață merg la Centrul de Consultanță Familială, încă o subdiviziune a fundației. Aici implementăm un alt proiect ce prevede suport la obținerea pensiilor în Moldova pentru cetățenii moldoveni care au muncit în Italia. Anul acesta avem o creștere bună a numărului de pensii obținute în raport cu anul precedent. Se simt eforturile din anul trecut. Însă mai este mult de muncit pentru a ajuta miile de concetățeni ce au acest drept.
Săptămâna aceasta de muncă se încheie. Persistă o senzație că țara este în vacanță și că totul la moldoveni e bine și frumos.
Astăzi, majoritatea sărbătoresc „Limba Noastră” și merg la iarbă verde. Totuși demult n-am mai citit o carte. Ce prilej mai bun poate fi pentru a marca această sărbătoare?