Într-un interviu cu săptămînalul „Suplimentul de cultură” de la Iași, vorbind despre filmul său intitulat cu declarație făcută în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1941, de ministrul de externe Mihai Antonescu: „Imi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizorul Radu Jude spunea: „Filmul apare într-un context în care extrema dreaptă pare a fi tot mai prezentă în Europa și nu numai”. Radu Jude insista spunînd că „informațiile
din film nu sînt noi” și că „esența filmului nu este de găsit în informațiile – puține de altfel – care apar în el, ci în felul în care aceste informații sînt transformate în cinema.” Ar fi vorba, mai curînd, își interpreta Jude demersul, de felul în care cinematografia „poate discuta istoria și care sînt limitele unui demers de acest tip”.
Interviul lui Radu Jude m-a dus cu gîndul la un moment, înainte de 1989, cînd nimeni nu visa la un Raport despre „barbarie”, cea a regimului Antonescu”, din partea unei Comisii Wiesel, cînd în istoriografia oficială românească începuse chiar un proces de reabilitare a regimului dictatorial. În acea ambianță, în 1984, directorul Serviciului Românesc de la Radio Europa Liberă, istoricul Vlad Georgescu, a început un serial de interviuri cu foști demnitari din anii războiului, străduindu-se să informeze publicul român într-un mod atît documentat, cît și echilibrat, despre evoluțiile istorice ale acelor vremi.
Arhivele Europei Libere aflate astăzi la Hoover Institution în Statele Unite păstrează o serie din aceste emisiuni, pe care le veți putea asculta și citi în curînd și pe pagina Arhivei Istorice a site-ului web al postului nostru de radio. Deocamdată, în ciclul „Nostalgia vocilor” radiofonice am ales să vă redăm cîteva fragmente dintr-o emisiune „Actualitatea românească” în care Vlad Georgescu a purtat o convorbire cu diplomatul și martorul istoric prețios care a fost Gheorghe Barbul.
Pentru cine nu știe - și reiau prezentarea pe care i-a făcut-o Vlad Georgescu: Gheorghe Barbul „este ardelean... A început prin a face liceul în Austria, după aceea l-a continuat în Franța, a făcut studii de drept în Germania pînă în 1938, a intrat în diplomație în anul 1940 și, tot în ’40, pînă în ’44, a fost șeful de cabinet al generalului, apoi al mareșalului Ion Antonescu. Din ’44 pînă în ’47 a mai lucrat în Ministerul de Externe, plecînd după aceea în Occident.” Și Vlad Georgescu preciza că la ora convorbirii lor, Gheorghe Barbul trăia la Paris.
Așadar, nostalgia vocilor radiofonice, un istoric și un vechi diplomat în dialog: Vlad Georgescu adresîndu-i-se aici lui Gheorghe Barbul:
Vlad Georgescu: Când a plecat de la Londra, unde fusese atașat militar, dacă nu mă înșel, a spus, și citez din memorie: „Anglia va învinge întotdeauna, pentru că întotdeauna barbaria va trebui să fie învinsă de civilizație”. Or, asta era, totuși, o poziție foarte contradictorie, față de ceea ce a urmat după aceea.
Gheorghe Barbul: Da, eu am asistat la discuții violente - adică aprinse, mai mult - între el și Goga, care avea opinii opuse în ce privește politica externă a României. Pentru Goga, trebuia făcut tot posibilul ca să împiedice războiul. Însă România, posibilități să oprească Marile Puteri să dezlănțuie războiul, nu avea. Deci trebuia să se pregătească nu numai militar, ci și politic, în vederea unui război. Și în acest război, poziția ei ar fi fost între Germania și Uniunea Sovietică. Asta era alegerea care credea Goga că o are România, și nu alta, deoarece în spațiul românesc, puterile hotărâtoare erau Germania și Uniunea Sovietică.
Europa Liberă: Da, era un punct de vedere foarte limitat la Europa Centrală. Totuși, dacă privim din punctul de vedere al macro-politicii, nu putem izola, în cadrul relațiilor internaționale, relațiile sovieto-germane. Un om politic avea datoria să realizeze că, totuși, în cele din urmă, dacă Anglia va fi să fie învingătoare, nu Germania și Rusia vor hotărî destinul Europei. […]
În decembrie '41, deci, viziunea lui politică - după părerea mea - era greșită, era limitată, pentru că nu putea România să fie neutră în conflictul anglo-german și să spui că „Sunt de partea Americii împotriva Japoniei” era, politicește, o naivitate.
Gheorghe Barbul: Era un fel... o expresie „imajată” a poziției lui reale, deoarece eu cred că dumneata știi că atunci când Anglia ne-a dat un ultimatum la 7 decembrie 1941, răspunsul României ar trebui dezgropat și citat. A fost un răspuns de profund regret că ajungem în conflict cu Anglia. Acest răspuns al României, bineînțeles, a provocat proteste la Berlin. Pentru că fraza pe care ai spus-o dumneata, din discursul lui Antonescu la Londra, era în termeni - bineînțeles, diferiți, pentru că nu se mai vorbea de barbarie -, era reprodusă în acest răspuns dat de Guvernul Antonescu guvernului englez, când guvernul englez ne-a adresat un ultimatum la 7 decembrie 1941.
Deci, când spunea că este „neutru”, spunea că, în fond, acest front nu îl interesează. Ce-l interesează pe el era frontul din Răsărit. Când spunea că este cu Statele Unite împotriva Japoniei, era - dacă vreți - o reacțiune rasistă. Vroia ca albii să câștige, nu? Însă asta nu este o poziție de politică externă formală, adică care se exprimă în acte politice. Era un punct de vedere dat jurnaliștilor, ca acești jurnaliști, în felul cum scriau în ziarele lor, să nu atace Anglia și să nu glorifice succesele japoneze. În schimb, să ia o atitudine anti-sovietică foarte dârză.”
Istoricul Vlad Georgescu, directorul Serviciului românesc de la Radio Europa Liberă în dialog cu diplomatul Gheorghe Barbul la 20 august 1984.
[Transcrierea convorbirii: Diana Benea].
