„Nouă, moldovenilor, ne trebuie câte un ceas, ca să știm precis la ce oră am îngropat definitiv țara”

Născută la 16 decembrie 1956 în satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă. În anul 1980 a absolvit Facultatea de Chimie a USM. Începe activitatea de muncă în calitate de profesoară la școala nr. 4 din orașul Căușeni. A făcut studii la Școala Științelor Politice din orașul Kiev, Ucraina. Revenită în Moldova începe activitatea în adminsitrația publică raională. Urmează studii de master la Academia de Administrare Publică. În anul 2005 începe activitatea în programul de dezvoltare participativă a comunităților din Republica Moldova, finanțat de Guvernul SUA prin intermediul USAID Moldova. Din anul 2009 până în prezent activează în Serviciul resurse și asigurarea durabilității investițiilor în aparatul președindelui raionul Căușeni. Lideră în Asociația Psihologilor Tighina. Experiență în mentorat și promovarea femeilor. Cu colegele din Asociația Psihologilor Tighina atrage investiții pentru crearea Centrului Maternal din Căușeni, instituție acreditată pentru calitatea serviciilor de asistență a femeilor și copiilor. Activează, prin cumul, în calitate de asistentă socială în Centrul Maternal Pro Familia din orașul Căușeni.

Luni

Buna dimineața lume, buna dimineața univers - un început tradițional de zi după o tură de muncă la Centrul Maternal. După un salut cu paznicii de la instituțiile publice din preajmă și satisfacția că noaptea a trecut fără mari incidente revin la obligațiunile de încheiere a turei. Marea mulțumire este că beneficiarele sunt bine, copiii dorm liniștiți, inclusiv și grație procedurilor realizate seara. Scriu în registru concluzii, observații, recomandări. Tura s-a încheiat. Colega, care preia schimbul a venit mai devreme și la ora 6.30 mă deplasezi cu pași rapizi spre casă. Mai mult de un km, divizat imaginar în 7 sectoare îl parcurg cu plăcere savurând prospețimea dimineții și liniștea din jur. În centrul orașului angajatele de la salubrizare cară cu roabele nisip și împrăștie pe trotuare. Le sunt recunoscătoare pentru acest lucru. Sunt mirate, că le salut cu respect, le urez o zi frumoasă.

Ultima porțiune din drumul spre casă este dealul din mahalaua mea. O cărăruie de cenușă este dovada grijii față de cei care vin de la muncă și care se duc la muncă. De când locuiesc în acest sector nu au fost cazuri când vecinii să nu intervină fie după ploile, care spală drumul, sau în timpul iernii când dealul devine o pârtie.

În sfârșit sunt acasă. Mii dor de nepot, dar nu îndrăznesc să intru să nu-l trezesc. După un duș, micul dejun iarăși în fugă la birou. Este ziua de planificare a activității pentru săptămână. După o discuție cu șeful direcției, urmează comunicarea cu colega, clarificăm momentele mai dificile din planul de debutantă. Îmi doresc să se încadreze cu succes și după debut să devină o funcționară de forță. În acest sens aspirațiile noastre coincid.

Planul zilei este schimbat de vizita primarului din satul Taraclia, este binevenit, de activitatea lui depinde succesul acțiunilor noastre întreprinse în localitate în atragerea investițiilor. Este o persoană carismatică, cu o atitudine binevoitoare față de cetățeni. Discutăm despre rezultatele etapei de concurs a proiectului de creare a pieței agroalimentare în programul IFAD, ce urmează la alte etape. Activitatea grupului de inițiativă în programul de Mentorat pentru Bună Guvernare este alt subiect al discuției.

Comunic despre oportunitățile de participare a localității în programul de asistență a tinerilor din familiile vulnerabile la angajarea în câmpul muncii. De fiecare dată sunt încântată de acest primar. Cunoaște, practic, toate familiile, în special cele cu situații nefavorabile, are idei cum să le susțină. Mai discutăm despre situația cu clădirea în care va fi transferat liceul. Este păcat că nu avem nicio idee cum am reuși să atragem investii. Fără să ne dăm seama a trecut mai mult de o oră de discuție. Revedem obiectivele serviciului pentru anul 2019.

La prânz am fericirea să-mi văd nepotul, păcat, că pentru puțin timp, dar oricum este un respiro.

După amiază lucrez asupra unui raport final pentru anul 2018 la Fundația Soros Moldova, expediez documentul colegelor de la Asociația psihologilor pentru a se expune.

Pregătesc materialele pentru ședința grupului de lucru în proiectul Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru promovarea afacerilor și investițiilor deschisă pentru investitori, lămuresc colegei propunerile pentru Profilul Investițional al raionului Căușeni. La solicitarea conducerii raionului elaborez informația privind proiectele implementate în ultimii 4 ani. Este o sarcină grea, se pare că fiecare proiect a fost la implementare parcă mai ieri, dar au trecut 5-6 ani. Oricum este un raport consistent, cu descriere a proiectelor din diverse fonduri. Lucrez operativ pentru a fi la ora 19 acasă. Este cea mai frumoasă etapă a zilei – jocul cu nepotul. Nu mai simt oboseala, alergăm împreună el de-a bușilea eu în genunchi, este un miracol în jocul acesta, o descărcare, o transformare.

Mulțumesc destinului pentru această fericire. Chiar dacă jocul este în toi regimul este regim, băița nepotului încheie ziua lui. Părinții îl adorm. Este o procedură specifică. Eu pe fiica o adormeam cu cântecul de leagăn, ei cu sunete albe.

În sfârșit este timpul să mai discutăm noi, cei mari, să mai glumim, analizăm noutățile lor, informațiile despre rude, prieteni.

La ora 22:30 e timpul care îmi aparține doar mie, am putere doar să-mi aștern patul și să dorm.

Marți

Obiceiul de a mă trezi dimineața este menținut, indiferent sunt acasă sau la serviciu în tura de noapte. Trebuie să reușesc să aduc laptele și brânza pentru nepot, este una din activitățile plăcute. Părinții nu prea mă împovărează cu alte însărcinări. După cum ne-a fost înțelegerea doamna cu laptele este în hala de lactate și la ora 7.20 laptele este la fiert.

Este o ceață densă, dar la ora 10 este ședința grupului de lucru la Cimișlia, bine, că în ajun am pregătit toate materialele. În drum spre Cimișlia vorbesc colegei despre conceptul dezvoltării regionale, proiectele din raion finanțate din Fondul de Dezvoltare Regională. Împreună cu noi este corespondentul Teleradio Moldova, nu se implică în discuția noastră și doar când a rugat să mai repet o informație îmi dau seama că ceva înscrie. Tare șmecher, mereu mă prinde în careva reportaje. Dar asta îi este meseria.

La Cimișlia îmi revăd colegii din celelalte raioane. Este un moment de satisfacție, fiecare are ceva important să comunice la toată lumea. Discuțiile din culoare sunt sincere, sufletești. Aflu că colega de la Taraclia este un șef important de acum/ administratoarea Zonei Economice Libere, mă bucur pentru ea, este muncitoare, deșteaptă.

Suntem nevoiți să ne întrerupem discuțiile neoficiale. Ședința este moderată de coordonatoarea proiectului, o doamnă pe care nu am cunoscut-o până acum, dar modul în care se adresează, cum cuprinde cu privirea auditoriul te convingi că este omul la locul lui. Este o alegere bună a conducerii raionului Cimișlia, principalul aplicant în proiect. Analizăm propunerile raioanelor participante în proiect privind profilurile investiționale.

E o plăcere să lucrezi cu colegii din proiect. Sunt tineri cu capacitate de analiză, sinteză, prezentare. Păcat că se mai vehiculează că tinerii acum nu învață, termină instituții doar că este la modă să ai studii superioare. După trei ore de ședință avem iarăși oportunitatea să discutăm în privat despre situația fiecăruia. Sunt nedumerită de noutatea, că principala persoană din proiect care reprezintă Agenția de Dezvoltare Sud este concediată. Motivul să mai câștige și alții bani, este o dovadă a faptului că în Republica Moldova nu poți avea siguranță, chiar dacă ești profesionist, ai dedicație și capacitate.

Indispusă revin la Căușeni. Este mult de lucru, dar unica ce mai pot face să privesc în gol prin fereastră, dar sunt invitată la șef și mă oblig să revin la realitate.

Bucurie mare. Biroul pentru reintegrare a țării a anunțat apel de proiecte pentru localitățile din zona de securitate. Avem 11 localități, comunicarea cu liderii din aceste localități, identificarea problemelor, scrierea propunerilor va fi activitatea pentru luna februarie. Este lucru care îmi face plăcere să-l fac.

Una bună, alta rea este situația la moment. Partenerii din Dâmbovița, România, ne anunță că transferul banilor în proiectul de reparație a clădirii Gimnaziului din satul Săiți va fi doar după data de 15 februarie. Urmează să anunț antreprenorul, că va mai avea încă niște pierderi. Sunt cele mai neplăcute informații pe care trebuie să le transmit.

A trecut și asta. Antreprenorul se împacă cu situația, știe că nu am nicio vină. Ziua de muncă este demult finalizată, eu mai am două informații de elaborat, de răspuns la câteva mesaje.

În situația mea nu se ține cont de orele de lucru. Mă telefonează lidera grupului de inițiativă din satul Coșcalia. Nu înțelege cum să îndeplinească sarcina pentru acasă în proiectul Mentorat pentru Buna Guvernare. Lămuresc fiecare acțiune foarte amănunțit, este tânără, dar ambițioasă și interesul meu este să o ajut ca să fie bună și să obțină rezultate. După convorbire mă gândesc ce le motivează pe aceste tinere să rămână în sat să se limiteze în comodități, să lucreze cu un salariu foarte mic în calitate de bibliotecară și plus la toate să mai facă voluntariat comunitar. Le apreciez foarte mult pentru această dedicație. Este norocul meu să am în preajmă aceste persoane.

Mai am de lucru, dar dacă mă mai rețin ratez comunicarea, jocul cu nepotul. Sosirea acasă este prin anunțul a venit bunica și două mânuțe sunt întinse în dorința de a fi luat în brațe. Ce fericire este să cuprinzi la piept această mlădiță de om. Îmi vorbește în limbajul lui și eu doar dau afirmativ din cap. Astăzi avem mai multe jucării scoase din ascunziș și pe care le percepe ca noi sau poate ca amintiri frumoase, îmi arată ce poate face cu ele. Periodic fuge de-a bușilea în altă odaie verifică ușa sobei, zgâlțâie scaunul de la masa de lucru. O face cu atâta satisfacție, urmărind văd eu ce face el sau nu. Este timpul să admirăm florile de pe geamuri. Are această deprindere din primele săptămâni de viață. Dimineața la ora 6 era afară să prindă primele raze ale soarelui și să fie aplecat la fiecare trandafir în floare, era amuzant când fiind stropit cu roua florilor se zâmbea dulce. Acum vrea să fie aplecat pentru a le atinge și pare să fie nedumerit de ce nu sunt cu rouă, deoarece ceva îmi comunică, dar ce doar el știe.

După băiță privim desenul animat, cunoaște personajele, le zâmbește, face mimici, parcă îmi arată ce a învățat.

21:00 - ora de culcare pentru nepot, eu trec la obligațiunile de acasă. Sunt a doua seară acasă și nu mai este nevoie să mă culc devreme. Copiii insistă să servim câte un ceai, este mai mult o comunicare internă, de familie. Îmi plac aceste clipe, mai ales că știu că sunt temporare.

Înainte de somn reușesc să vizionez un episod din filmul ”Zovite povituhu”. Mult am învățat din acest film, care îmi sunt utile pentru activitatea la Centrul Maternal.

Miercuri

Ploaia de afară îmi strică regimul de trezire, dar nu am altă alternativă este zi de lucru. Respect regula cine se scoală primul include mașina de spălat. Când eram copil cunoșteam că răspunsul la ghicitoarea ce nu are sărbătoare răspundeam ușa, acum vremurile s-au schimbat s-a adăugat mașina de spălat.

În ritmul spălatului mașinii îndeplinesc alte acțiuni specifice dimineții. Întind rufele spălate la uscat și îmi aduc aminte de sfaturile mamei. Trebuie întinse după culoare, dacă sunt de diferite culori să fie potrivite ca să facă un peisaj plăcut. Câtă înțelepciune au avut femeile pe timpuri, când din orice lucru făceau artă. Acum nu mai respect această cerințe pe uscător nu le prea vede nimeni, dar rufelor le este indiferent cum se vor usca.

Ce bine că nu m-am dat pradă somnului de dimineață. Am ieșit mai devreme și cu pași domoli mă duc la serviciu. Vecinele se miră că nu sunt în fugă, ca de obicei. Schimb cu ele o vorbă-două, mai aflu ce nou prin mahala. Ajunsă în centrului orașului grupurile de copiii ce pleacă la școală îmi bucură ochii. Ce fericire să-i admiri, este o bucurie de moment. Realitatea este că sunt mai puțini ca altădată, motiv pentru care port în suflet îngrijorarea câți vom mai rămâne. În care țară va merge nepotul meu la școală, odată ce părinții sunt doar cu gândul la plecare?

La birou revin la obligațiunile funcționale pe care le am. Discutăm cu colega debutantă documentele cu care a făcut cunoștință. Facem planul pentru următoarele două zile, în care voi fi în deplasare. O informez despre inițiativa „Primarii pentru creștere economică”, în cadrul căreia am elaborat planul local de dezvoltare economică. Analizăm planul, care a fost prezentat și apreciat de Banca Mondială. Documentele ce vor fi prezentate consiliului raional spre aprobare.

Revenim la informația privind completarea profilului investițional al raionului. Telefonăm în primării pentru acumularea informațiilor pentru a răspunde la solicitarea Ministerului Economiei privind comerțul intern. Aflăm că piața agricolă din orașul Căușeni a fost vândută unei companii germane pentru a construi un magazin Kaufland.

Îngrijorarea este unde vor comercializa țăranii produsele agricole. Ar fi mare păcat dacă piața va fi transferată la marginea orașului și va fi în detrimentul atât a producătorilor, cât și a orășenilor. Ne convingem că nu dispunem de unele informații suplimentare. Solicităm informații de la ODIM despre beneficiarii programelor pare 1+1, de la agenția pentru subvenționare în agricultură, dezvoltarea competitivă a agriculturii.

Selectăm documentele pentru multiplicare, colega are sarcina să facă acest lucru în lipsa mea. La ora 17.30 merg la Centrul Maternal, se începe tura de noapte. Primesc informația de la asistenții sociali despre situația, la moment, a fiecărei beneficiare.

Rămân de una singură cu 11 mature și 12 copii pentru toată noaptea. Verific meniul pentru cină, supraveghez jocul copiilor mai mărișori și nivelul de îngrijire a pruncilor. Mă enervează unele lucruri, dar imediat mă refac, îmi dau seama că beneficiarele sunt mame fără să cunoască ce este grija, dragostea și mila mamei. Cresc copii fără să știe ce este copilărie. Prin aceasta depășesc starea mea și ofer sfaturi. Depun efort pentru a obține ca mama să așeze copilul/ copiii la masă și să servească cina împreună. Le vorbesc despre faptul că și prin aceasta copilul se educă și se consolidează relația dintre mamă-copil. De regulă le dau copiilor ceva în mânuță și ei mănâncă pe unde apucă. Chiar dacă încearcă să mă convingă că este dăunător să scalde copiii în fiecare seară, insist la această procedură, pe cele mai neputincioase le ajut.

Mă înduioșează aceste mogâldețe pregătite pentru somn, rămâne să le mai conving să-i culce mai devreme și nu legănați pe picioare. Le surprind ascunse și comunică la telefon, aceasta a devenit un viciu, deoarece uită de toate și comunică ore întregi cu potențiali miri sau își fac selfie. Curățenia în spațiile comune este acțiune care încheie activitățile realizate de beneficiare. Urmează discuții individuale despre planurile personale, dificultățile cu care se confruntă. Realizez această activitate la solicitare beneficiarelor. Nu au fost cazuri să nu fie nimeni cu atare solicitare.

După ora stingerii, ce presupune că toate beneficiarele sunt la culcare, este necesar să ajut o mamă să curețe năsucul copilașului, deoarece se trezește și plânge. Se liniștește unul și începi alții. E trecut de miezul nopții și ar fi posibil să mă odihnesc, dar nu posed tehnicile de ardere profesională și nu voi reuși nici să închid ochii. Fac însemnări în registrul activităților realizate și a comportamentului beneficiarelor. Referitor la comportamentul beneficiarelor înscriu doar cea ce este important să preia și să dezvolte asistentul social de zi, alte momente le rețin pentru mine de lucru în alte schimburi.

Joi

Dimineață cu ceață și umiditate sporită, pe alocuri gheață. Același ritual de început de zi cu salutul paznicilor din instituțiile publice din preajmă. Cu colega de schimb nu am timp să discut, deoarece trebuie să mă deplasezi la Chișinău, dar până atunci este drumul spre casă, procedurile de dimineață. Noaptea se îmbină cu ziua, iluminarea stradală s-a deconectat, mă orientez după luminile transportului. În centrul orașului de departe observ mai multe figuri, care se mișcă încet. Îmi dau seama că sunt femeile care vin din sate la piață cu lactate. Întru la piață, da desigur sunt ele, care-și șterg sudoarea și încearcă să-și revină din drum. Două orășence încearcă să procure la preț mai mic, se revoltă, că neîntemeiat au scumpit lactatele. Se pare că aceasta a fost scânteia din care s-a pornit revolta din cealaltă parte. Ele lămuresc cât de grea este munca de îngrijire în timp de iarnă a vitelor, că investesc în nutrețuri banii, inclusiv pe care îi trimit copii sau bărbații de peste hotare. Îmi iau laptele și pornesc grăbită acasă.

Meditez asupra situației din piață. Ambele părți au dreptate, unele au pensie mică, altele încearcă să-și aprecieze munca. Reușesc la ruta planificată și sunt la timp la Chișinău.

În cadrul ședinței experții vorbesc despre oportunitățile de dezvoltare economică a localităților. Coordonatoarea inițiativei ”Primarii pentru creștere economică” apreciază munca consultanților locali, adică a noastră pentru calitatea planurilor de dezvoltare economică locală. Printre vorbitori sunt reprezentanții ODIM, Programul Comunitatea mea, Congresul Autorităților Locale din Moldova. Un expert în domeniul dezvoltării locale prezintă oportunitățile de dezvoltare print-o imagine ce reprezintă un butoi în care se scurg bani. Din toate sursele cele mai criticate sunt remitențele, care după opinia expertului dezvoltă parazitismul. Nu sunt de acord cu domnul chiar și din contextul situației de la piața din Căușeni. Nu încerc să-l contrazic deoarece ceilalți sunt frapați de această prezentare. Menționează importanța abordării cu imaginea butoiului.

În timpul prânzului discut cu reprezentanții programelor pe care îi cunosc. Am plăcerea să o revăd pe doamna de la Academia de Administrare Publică. Discutăm noi participanții între noi și ne convingem că prezentările au fost mai mult teoretice, declarative. Dar prin faptul că a fost bine gândit modul de organizare a prezentărilor este un eveniment care inspiră.

Seara în hotel decidem cu o colegă să ieșim în oraș. Plimbarea prin oraș a fost o dezamăgire, în centrul capitalei semi-întuneric, zăpadă neagră, trecătorii îngândurați, triști. În hotel analizez mesajele zilei, discut cu secretara consiliului orășenesc Cupcini. Vizionez două episoade din filmul ”Zovite povituhu”

Vineri

Dimineața ne întâlnim la dejun, de apreciat comportamentul barmanului, mă bucură atitudinea lui. În sala de ședințe ne întrunim participanții, analizăm ziua anterioară. Mă expun referitor la prezentarea expertului în economie. Colegii sunt de acord că remitențele nu sunt doar motiv de parazitare. Mulți aduc exemple de dezvoltare din remitențe.

Discutăm despre modalitatea de raportare privind implementarea planului de dezvoltare economică locală și prin aceasta se epuizează agenda evenimentului.

După prânz plec la Căușeni. Este zi de vineri și este aglomerație la gara centrală. Reușesc să procur bilet și să ocup un loc bun în rutieră. Alături de mine o tânără carismatică. Prin telefon comunică cuiva că a luat nota nouă la examen, întreabă ce faci picii. Are ceva deosebit în ea această tânără și am curiozitatea să cunosc cât mai mult despre ea. Aflu că învață la Universitatea ”Ion Creangă”, Facultatea Artă și Design, este în anul patru, mai are un an de studii. Vorbește foarte frumos despre profesori și cât de multe lucruri utile și importante învață la facultate.

A lăsat acasă doi copii mici, fetița de 6 luni și băiețelul de 1,6 ani. O cheamă Mirela, provine dintr-o familie de profesori cu 5 fete și un băiat din Rezina. Vorbește cu o căldură deosebită despre familia soțului, vecini. Când începe să vorbească despre copiii care frecventează cercul de arte din Centrul de Creație Căușeni devine cu adevărat fermecătoare. Sunt impresionată de această tânără și mă bucur că am descoperit-o. Ne înțelegem că o voi găsi pentru implicare în proiectarea activităților de amenajare a locurilor de joacă pentru copii. În programul de Buna Guvernare vom avea câteva proiecte de acest fel. Dar totuși mai mult mă bucur că în Moldova mai sunt tineri/ tinere care inspiră încredere, doar că vor reuși să se mențină aici. În drum spre casă mă gândesc ce îi poate menține pe tineri în Căușeni, încerc să gândesc pozitiv, nu vreau să duc acasă emoții negative. Buna dispoziție îmi este menținută de angajata băncii în care se deservește asociația și unde este necesar să semnez documente. Este neobișnuit să fiu acasă când încă este ziua. Mă gândesc cât lucru nu am făcut în toamnă și vor avea dreptate florile, dacă în primăvară mă vor răsplăti pe potrivă.

Nepotul mă așteaptă afară și preiau căruțul, ne bucurăm împreună de revedere și de plimbare, chiar dacă este în spațiu mic. Peste un timp reveniți în casă suntem ambii în aceiași minte și ne jucăm cu o mătură, care a devenit trenuț și plimbă nepotul prin casă. Este marea invenție a bunicii.

Am uitat ce a fost în deplasare, este o seară minunată acasă, vreau să nu să se mai termine, dar copiii au planurile lor și eu vizionez alte episoade din filmul ”Zovite povituhu” . Păcat că a doua zi este de muncă.

Sâmbătă

Urmează o tură de 24 ore la Centrul Maternal. După măturatul în zori a ogrăzii, curățenia în pragul casei care este aidoma unui ritual de sâmbătă, las atmosfera caldă binevoitoare și cu bună dispoziție pornesc la drum. Situația nefastă a fost să mă deplasez la serviciu cu ruta Zaim – Căușeni.

În rutieră erau mai multe persoane în etate conduse de o tânără, care la sigur nu le-a spus consătenilor că este remunerată bine de către Șor. Se revoltau că un bărbat a coborât cu mult înainte de magazinul lui Șor. Din aceasta am înțeles că majoritatea din pasageri erau conduși la magazinul lui Șor după produse ieftine.

Cu stimă față de ei i-am întrebat dacă din mare nevoie au frământat glodul, au achitat drumul din Zaim pentru a cumpăra crupe, pâine, salam nu se știe de care calitate, cu câțiva bănuți mai ieftin. Organizatoarea plătită bine de Șor a reproșat: - Așa se găsește câte una care încurcă! Nu a așteptat să-i răspund că încurc doar celor care își bat joc de onestitatea moldovenilor, poate și de naivitatea noastră și încearcă să ne cumpere cu produse de doi bani. Păcat că atât de mulți sunt ademeniți de aceste amăgeli. Cineva din cei ce se pregăteau să coboare m-a întrebat, dar pe cine să votăm dacă nu pe Șor? Așa om bun.

Am sfătuit-o, deși nu mă mai asculta, să-și întrebe copiii, nepoții, care nu pentru bucățica de pâine, salam și crupe ieftine au luat calea pribegiei, dar pentru șanse reale de afirmare, pentru un loc sigur de muncă, pentru un viitor sigur al copiilor

În preajma magazinului lui Șor era lume de peste lume. Din autocarul de pe ruta Copanca – Căușeni coborau mai multe persoane de diferite vârste. M-a îngrozit această vedere.

În rutieră cineva povestea că la una din adunările organizate de partidul lui Șor participanții au primit câte un ceas. M-am gândit că nouă, moldovenilor, ne trebuie câte un ceas, ca să știm precis la ce oră am îngropat definitiv țara. Pomeni avem de ajuns, la fiecare patru ani le primim de la concurenții electorali, iar groapa o săpăm noi singuri. Îmi vine ideea să scriu la Comisia Electorală Centrală, dar mă dezic, știu că va fi o adresare la o instanță mută și surdă.

Ajunsă la centrul maternal, las beneficiarele să doarmă în pace și mătur ograda ca să-mi descarc necazul pe frunzele aduse de vânt. Descriu operativ întâmplarea mea pe Facebook și parcă mi-am revenit.

Din păcate ”surprizele” continuă. În ajun, seara, a fost plasată o beneficiară cu un copil de 1,5 luni externată din spital din Chișinău. Copilul este cu alergie pe tot corpul, se agită și trece cu mânuțele peste față, plânge încontinuu. Mă întreb ce medic a îndrăznit să externeze copilul în așa hal. Consultanța cu medicul de familie din Căușeni nu este mai rezultativă.

A sfătuit-o pe mamă să fie atentă la ce mănâncă și mai mult nimic. Apelez la farmacia, care ne mai susține din când în când și după ce obțin mușețel și dentiță scăldăm copilul aplicăm unguentul oferit și după o oră copilul, liniștit adoarme. A trecut o jumătate de zi și atenție a fost acordată doar unui singur copil și unei singure mame.

Cu celelalte discut despre planurile lor pentru ziua de sâmbătă, orarul utilizării mașinii de spălat, curățenia generală în odăi și spațiile publice. Prin aceste activități încerc să le deprind, să trăiască în ordine să îngrijească copii corespunzător.

Foarte greu se conformează ordinii, dar obțin să pregătească mâncare, ceva mai deosebit la copii, să le spele hăinuțele.

Câte una din beneficiare mai încearcă, deși știu că nu vor reuși, să mă convingă, că are mare nevoie să se ducă în centrul orașului pentru careva treburi, este un semnal că trebuie să organizez o activitate care să le intereseze. În baza unui material cules de prin internet discutăm despre deprinderile pe care trebuie să le aibă un copil la o anumită vârstă. Au sarcina să evalueze copii lor și să facă concluzii. Mai vag este cu concluziile și acțiunile de perspectivă, oricum e bine că cunosc.

Puse puțin pe gânduri se retrag în odăile lor și majoritatea cu telefoanele la urechi uită de copii, de faptul că este seara.

Este partea negativă a erei informaționale, prin telefon se îndrăgostesc, se întâlnesc de câteva ori, parcă se căsătoresc, dar până nasc copiii rămân singure, este istoria celor mai multe din beneficiare, dar oricum continuă această practică dezastruoasă.

După ce se culcă toți, înscriu informațiile în registru, fac recomandări pentru colega ce va lucra duminică.

Noaptea savurez liniștea din centru, copiii dorm, mamele dacă careva mai discută o face în șoaptă. Mă gândesc cu ce să-mi bucur copiii în ziua de duminică. Pentru mine va fi o zi minunată, voi fi acasă cu cei dragi.