Linkuri accesibilitate

Nou acort START înainte de alegerile prezidențiale americane?


Protest pacifist în Germania, în sprijinul împotriva unei noi curse a înarmării, Berlin, iunie 2020.
Protest pacifist în Germania, în sprijinul împotriva unei noi curse a înarmării, Berlin, iunie 2020.

Administrația Trump își dorește un tratat cu privire la controlul armamentului nuclear, cu Rusia pe care președinții Donald Trump și Vladimir Putin să-l poată semna înainte de alegerile din Statele Unite de peste trei săptămâni.

Corespondență de la Washington
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:59 0:00
Link direct

Experți din administrație cred că Putin ar fi dispus să semneze un astfel de acord și că negocierile pot fi finalizate în circa o săptămâna. De cealaltă parte, inițial, Rusia nu păruse la fel de optimistă că s-ar putea ajunge la un rezultat atât de repede. Alegerile prezidențiale americane nu sunt singura dată care ghidează discuții. Negociatorii au în vedere și faptul că tratatul START, singurul acord amplu de limitare a armamentului nuclear între cele două țări, expiră pe 5 februarie anul viitor.

Putin vrea extinderea acestui acord pentru încă cinci ani, iar contracandidatul lui Donald Trump – democratul Joe Biden dorește și el același lucru.

Dar negociatorul Casei Albe, Marshall Billingslea a spus că administrația republicană ar fi dispusă să extindă noul Tratat START – semnat de Barack Obama și pe care Trump l-a criticat – doar dacă în paralel sunt încheiate și alte acorduri prvind armamentul.

Alternativa ar fi – în viziunea Casei Albe – ca acordul cu Rusia să fie lăsat să expire, riscând o nouă cursă a înarmărilor.

Rusia știe că dacă Trump pierde alegerile, Biden ar putea aproba prelungirea noului START după ce preia Casa Alba la 20 ianuarie. Dar dacă Rusia nu acceptă să finalizeze acordul până la alegeri și Trump câștigă, atunci solicitările Washington-ului ar putea fi mai mari. Negociatorul rus Sergei Ryabkov apreciase public, înainte de reluarea negocierilor, că poziția americană este inacceptabilă și că Rusia e pregătită să-și extindă arsenalul nuclear.

Administrația Trump crede însă că există acum indicii că Putin ar fi dispus să finalizeze un nou acord, până la alegeri.

XS
SM
MD
LG