În pagina specială pe care o acordă României în numărul său datat 1-2 ianuarie 2019, cotidianul Le Monde, a publicat, sub semnătura trimisului său special la București, Jean-Baptist Chastand și un interviu intitulat „«Nu eram pregătiți să trăim o asemenea presiune autocratică». Procurorii sînt preocupați de intimidările executivului, mai ales după demiterea în iulie a șefului Parchetului anticorupție”.
Trimisul special al cotidianului francez a stat de vorbă în biroul din Palatul Parlamentului cu procurorul-general al României, Augustin Lazăr, amenințat la rîndul său de guvern, de la 24 octombrie, cu destituirea. Amintind acuzațiile împotriva lui Lazăr, lansate la acea dată de ministrul justiției, Jean-Baptist Chastand notează: „Nimeni nu se îndoiește că această procedură este teleghidată de Liviu Dragnea, șeful PSD, care de doi ani controlează executivul român de la președinția Camerei Deputaților, multiplicînd atacurile împotriva sistemului de justiție.”
În interviul său, Augustin Lazăr evită să-l numească direct, dar îi denunță, după spusele sale, „pe cei care vor să disciplineze astăzi justiția pentru a reveni la anii 1990, cînd justiția română nu era decît de fațadă atunci cînd era vorba de persoane ocupînd locuri foarte înalte”.
Ziaristul francez îi notează opoziția față de procedura de destituire pe lîngă forul de justiție administrativă cu afirmația, că „decizia acestuia va fi un test de rezistență pentru sistemul judiciar” și cu aprecierea că Augustin Lazăr speră să evite soarta Laurei Codruța Kövesi, demisă în iulie 2018.
Articolul din Le Monde informează în acest context că „de atunci încoace”, Parchetul anticorupție, foarte popular în România, a plonjat în haos și citează, sub acoperirea anonimatului, un procuror care declară: „La foarte mulți colegi le este frică”, în condițiile în care „Codul penal este modificat în permanență, fragilizînd anchetele, începînd cu cele care îl vizează pe Dl. Dragnea. Procurorii nu mai îndrăznesc, de exemplu, să comunice despre fondul dosarelor, temîndu-se ca anchetele să nu fie casate în caz de declarații publice imprudente”.
În articolul din cotidianul francez se mai menționează rolul pozitiv jucat de președintele Klaus Iohannis în temporizarea ofensivei PSD împotriva justiției, atac justificat prin existența potocoalelor secrete pe tema schimburilor de informații între Parchet și Serviciile de informații. Citat de Le Monde este jurnalistul de investigație Attila Biro, potrivit căruia „După ei, aceste protocoale ar demonstra că Serviciile secrete controlează justiția, dar nu există nici o dovadă care să fi ieșit la suprafață despre așa ceva”.
Convocarea judecătorilor de către noul corp de inspecție judiciară și amenințarea lor cu represalii de către guvern, este un alt aspect asupra căruia se insistă în articolul din Le Monde. Jean-Baptist Chastand citează spusele alarmate ale unui tinere procuroare (fără să-i dea numele) potrivit căreia: „Unii colegi nu se plîng și susțin chiar că ar fi mulțumiți, fiindcă ar avea mai puțin de lucru. În ce mă privește sînt înspăimîntată că se poate merge atît de înapoi, în timp ce, din 2007 încoace, credeam că progesele făcute sînt ireversibile. Nu am fost pregătiți să trăim o asemenea presiune autocratică/absolută”.
De aici și pînă la constatarea făcută în raportul anual al Comisiei Europene asupra sistemului judiciar românesc nu mai este decît un pas. Raportul nota că CSM-ul a apărut «divizat în cursul reuniunilor cu serviciile noastre» [ale Comisiei Europene] și că «faptul complică poziția Consiliului Suprem al Magistraturii, care nu a fost capabil să acționeze ca o contraputere eficace în apărarea instituțiilor judiciare puse sub presiune”. De unde și concluzia ziaristului francez că „fără îndoială, situația a fost notată cu interes pe culoarele Palatului Parlamentului”...