Linkuri accesibilitate

Rita Volinschi: „Nu anii de viaţă contează, ci viaţa din anii tăi”


Rita Volinschi

Născută la 14 mai 1969, în satul Tartaul, raionul Cantemir. Absolventă a Universităţii Pedagogice din Tiraspol, specialitatea Limba și literatura rusă în şcoala naţională.

Rita Volinschi a lucrat la şcoala din sat până în 1995, a fost nevoită să lase munca pe motiv de boală. În 2000 a plecat în Italia cu soţul. Acolo a făcut studii la şcoala profesională pentru infirmieri, cursuri specializate de asistentă familială, pentru îngrijirea persoanelor cu dizabilități grave, cu Alzheimer, demență etc. A lucrat menajeră, infirmieră și îngrijitoare de bolnavi în stadiu terminal. În 2016, a decis să revină cu familia în Moldova, deşi cei trei copii erau stabiliţi în Italia. A creat o gospodărie ţărănească şi a plantat viţă de vie în sistem pergola.

Luni

Prima săptămână a lunii februarie începe cu stângul. Mi s-a părut că nu se mai face ziuă, durerea de spate nu m-a lăsat să dorm. Pe la 4.30 m-am ridicat din pat, am făcut câteva mişcări, apoi am făcut două cafele - una mie şi una pentru Andrei, fiul mai mic, apoi i-am pregătit pachetul (el începe munca devreme), iar după ce a plecat, m-am apucat să calc rufe, ca să treacă mai repede timpul, oricum nu mai aveam şanse să adorm. Îmi place să stau uneori singură, chiar simt necesitatea să mă duc în voie cu gândul, să mai trec prin amintiri, dar şi să visez ca un copil, să cred că tot ce e frumos e şi bun.

Îmi place să mă simt copil, pentru că ei sunt buni, nu ştiu să facă rău...

Deşi am argint în plete şi sunt bunică a doi nepoţei minunaţi, încerc să mă alint uneori, singură pe mine. Pe la 7.30, las gândurile şi-mi sun jumătatea, el e acasă, în Moldova, eu - la copii, în Italia, fac un fel de navetă între ţări, pentru a-i ajuta. A răspuns, ca de obicei, îndată. După ce am terminat cu întrebările despre cine şi cum a dormit, dacă şi-a luat pastila, ce noutăţi are (deşi ne auzim de zece ori pe zi), trecem la politică şi situaţia din Moldova, de parcă peste noapte s-ar fi întâmplat cine ştie ce. Ne-am salutat şi am închis. Pe la 8.00, am auzit paşii uşori ai nepoţicăi, a intrat în camera mea cu un zâmbet sincer, până la urechi, şi, cu un „Buna dimineața!”, m-a cuprins dulce, mi-a dat un sărut şi a zis că vrea lapte cu cereale. Am luat dejunul în trei: eu, nora şi ea. I-am împletit cosiţele. Acum îmi văd şi eu visul împlinit, să împletesc cosiţe, căci eu am trei băieţi. Când a fost gata, am ieşit din casă, ea - la grădiniţă, eu - la muncă.

Lecţia unei „badante”
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:14:52 0:00

Până la grădiniţă facem cinci minute, dar a reuşit să-mi pună nu ştiu câte întrebări. Luni şi vineri merg la o bătrână de 93 de ani, Luiza, azi mă aştepta la uţă, avem noi o relaţie specială. Vineri a fost un fel de hram al oraşului şi i-am cumpărat nuga şi praline cu alune şi migdale, s-a emoționat ca un copil, apoi am făcut tortellini cu urdă de vacă şi spanac ( sunt un fel de colţunaşi de-ai noştri). Bătrâna s-a ataşat mult de mine, e ca o bunică pentru mine, e atât de minunat să ştii că îi eşti de folos cuiva, să poţi face lucruri simple, dar atât de importante. Am înţeles şi mai bine aceasta după reportajul în care am fost protagonistă. Nu mi-am imaginat că voi fi atât de căutată de lume absolut necunoscută, care îmi cere sfaturi şi ajutor. Dacă aş putea, aş ajuta toată lumea, dar sunt conştientă că nu e real.

Marți

Am fost trezită de vântul ce făcea ravagii pe balcon, bătea atât de tare încât credeam că smulge copacii din curtea blocului. Şi azi m-am trezit cu noaptea în cap, am luat cafeaua cu fiul şi am pus să fac turte dulci, sâmbătă serbam ziua nepoţicăi cu copiii de la grădiniţă şi prietenii, trebuie să le glasez şi decorez cu personajele ei preferate, necesită mult timp, de aceea am început de azi. Până când s-a trezit ea, erau deja coapte.

Am pieptănat-o, cum o fac zilnic când sunt aici...

Azi s-a dus cu mama sa la grădiniţă şi eu am plecat la muncă, la o altă bătrână, de 92 de ani. Am de mers cam o jumătate de oră cu pas îndrăzneţ, am decis să las maşina şi bicicleta, mişcarea face bine şi aşa am timp să meditez în tihnă, deoarece zi de zi mă scufund în rutină și nu prea îmi rămâne timp pentru mine. În aproape 20 de ani de când sunt aici, mi se pare că am fost absorbită în întregime de ţara aceasta, mă prind cum, uneori, gândesc în italiană. Această ţară mi-a oferit multe lucruri bune, chiar minunate, aş zice, însă, totodată, am mâncat aici pe saturate din pâinea străinătății. De-aş fi putut aduna toate lacrimile pe care le-am vărsat după copii, părinţi şi fraţi, i-aş fi putut scălda pe toţi, iar din tristeţe, griji şi emoţii, aş fi construit un drum, până acasă, dorul şi nostalgia te roade pe dinăuntru, însă trebuie să fii tare, să mergi înainte, să ai încredere în tine şi să crezi în alţii.

Miercuri

Am fost surprinsă că am reuşit să dorm până la ora 7.00, e ceva neobișnuit pentru mine, nu prea sunt somnoroasă de felul meu. Ca în toate diminețile, am luat dejunul cu fetele mele, am vorbit cu soţul şi, în drum spre serviciu, cu părinţii. Azi mă simt ca pe ace, soţul a fost operat. Deşi nu e nimic serios, totuşi e o intervenţie, eu ştiu bine cum este, am simțit-o pe pielea mea. Sunt convinsă că va fi totul bine, însă inima nu mă lasă să stau liniştită, încerc să nu mă gândesc la asta şi să mă focusez pe lucru şi alte gânduri.

Liliana şi azi mă aștepta cu cafeaua...

Deşi are o vârstă, ca şi cealaltă bătrână la care merg, mă miră faptul cât sunt de perfecte în toate, dar se vede că au nevoie de comunicare. Mă mir, de multe ori, de unde găsesc atâta răbdare să le ascult şi să vorbesc cu ele, chiar dacă îmi povestesc aceleași lucruri de zece ori pe un loc! Se vede că atunci când am fost plămădită ai mei au scăpat prea multă răbdare, în viaţă îmi prinde bine. După ce am ajutat-o să facă baie, am pregătit prânzul şi am lăsat casa ei în ordine. La 15.30 eram la grădiniţă după nepoţel, apoi am venit să o luăm şi pe nepoţică. După amiază am avut de tors, cu amândoi e cam vesel, însa e foarte frumos, ne-am jucat de-a şcoala, am căutat comoara ascunsă, am râs până la lacrimi. Sunt cele mai minunate clipe din viaţă.

Joi

Dimineaţa s-a început cu telefoane - mai întâi am vorbit cu fratele din Siberia, el ne ţine companie când nu am somn sau când pleacă Andrei în noapte la muncă (diferenţa de oră ne ajută), apoi am vorbit cu soţul, parcă e totul bine, îmi pare rău că sunt departe.

Apoi m-a sunat o doamnă din sudul Italiei, avea nevoie să o ajut cu sfaturi, cum să îngrijească corect de o bătrână. În drum spre serviciu, am vorbit cu ceilalţi băieţi. La un moment dat, mă rugam să se descarce telefonul (dacă există o femeie pe lume căreia nu-i place să vorbească la telefon, aceasta sunt eu, deşi sunt sociabilă). Azi am hotărât sa mergem la cumpărături cu bătrâna, ea nu prea iese din casă, am insistat, aşa cum ştiu eu, cu blândeţe, şi a cedat. De mult nu am mai văzut-o aşa de fericită, e important pentru persoanele închise între patru pereţi să iasă, să schimbe ambientul şi două vorbe cu cineva, îţi trebuie puţine lucruri ca să le faci fericite.

Vineri

Încă o noapte s-a scurs, încă o zi din viaţă, oare numai mie îmi trec astfel de gânduri prin cap? În fine, nu anii de viaţă contează, ci viaţa din anii tăi. Azi e ultima zi de muncă, mă simt obosită, dar sunt atâtea de făcut, încât nu am timp să mă gândesc la asta. După ce am terminat pălăvrăgeala la telefon şi am văzut că soţul se simte bine, am plecat la muncă, acolo ziua nu mi-a părut aşa lungă.

Lumea zice că luni e zi grea, pentru mine e vineri...


Luni e un început de continuitate. Am ieşit şi cu Luiza, a vrut să meargă la croitoreasă, apoi la medic, după reţete, după care am intrat într-o cafenea şi ne-am luat câte o îngheţată, am mai stat de vorbă şi ne-am întors acasă. Aerul de primăvară te ademeneşte să ieşi şi profit de asta, pentru că eu o fac când vreau, bătrânele mele - nu. Clipele cu adevărat frumoase sunt melancolice. Simţi că sunt trecătoare, ai vrea să le opreşti în loc, dar nu-i posibil. Când am ajuns acasă, mă aşteptau cu masa pusă, am luat prânzul şi am continuat cu pregătirile, avem atâtea de făcut! Noaptea e lungă, reuşim. Şi mâine e o altă zi.

Vezi comentarii (2)

XS
SM
MD
LG