Linkuri accesibilitate

„Nu merge la biroul de încorporare!” | Urmează o nouă campanie de mobilizare a rușilor?


Noua campanie vine în contextul în care Rusia urmărește să își refacă și să își extindă rândurile după ce a suferit pierderi grele pe câmpul de luptă, în special în urma luptelor crâncene din estul Ucrainei.
Noua campanie vine în contextul în care Rusia urmărește să își refacă și să își extindă rândurile după ce a suferit pierderi grele pe câmpul de luptă, în special în urma luptelor crâncene din estul Ucrainei.

În Rusia sunt în curs de desfășurare eforturi sporite de recrutare, în timp ce Kremlinul încearcă să își refacă rândurile după 13 luni de război crunt în Ucraina.

De la începutul lunii martie, tot mai mulți bărbați de vârstă militară din 43 de regiuni administrative din Rusia au primit citații pentru a se prezenta la birourile locale de înrolare, în ceea ce ar putea fi pregătiri pentru o nouă etapă de mobilizare militară în țară, spun avocații și grupurile de apărare a drepturilor omului din Rusia.

Potrivit datelor compilate de diverse grupuri pe baza capturilor de ecran și a fotografiilor citațiilor, numărul tot mai mare a fost adresat în principal rezerviștilor și studenților universitari care au amânat serviciul militar din cauza studiilor.

Mulți dintre cei care au primit o citație nu s-au prezentat la biroul lor local, potrivit Go by the Forest, o organizație anti-război din Rusia care își propune să îi ajute pe ruși să evite mobilizarea pentru a lupta în Ucraina, dar RFE/RL a confirmat că cel puțin un rezervist a fost trimis imediat într-o tabără de antrenament după ce s-a prezentat pentru a-și actualiza informațiile la un birou militar din regiunea rusă Tiumen, în vestul Siberiei.

Documentele trimise prin poștă le cer bărbaților să meargă la biroul militar de care aparțin pentru a-și confirma și actualiza dosarele personale și informațiile de contact. Experții juridici și activiștii ruși care au vorbit cu RFE/RL consideră că acest lucru face parte dintr-o campanie a autorităților de a recruta noi soldați sub contract pentru a lupta în Ucraina și de a crea o bază de date actualizată a rezerviștilor, în așteptarea unui potențial nou val de mobilizare în masă, precum cel din septembrie, care a încercat să aducă 300 de mii de noi militari pe front.

O convocare
O convocare

„Este important să înțelegem că, mai devreme sau mai târziu, aceste convocări vor fi folosite pentru a mobiliza populația", a declarat pentru RFE/RL Aleksandr Pomazuiev, un avocat care a lucrat la cazuri legate de activitățile de recrutare a militarilor ruși pentru războiul din Ucraina. „Orice clarificare a datelor, orice informații suplimentare furnizate unei secții militare sau unui birou de înrolare cresc riscul de a fi mobilizați și trimiși pe front”.

Se apropie un al doilea val?

Noua campanie are loc în contextul în care Rusia urmărește să își refacă și să își extindă efectivele după ce a suferit pierderi grele pe câmpul de luptă, în special în urma luptelor crâncene din estul Ucrainei.

Potrivit unor rapoarte ale unor publicații rusești și ale Bloomberg, care a citat oficiali anonimi implicați în planificarea războiului rusesc, Kremlinul încearcă să înroleze în acest an până la 400 de mii de soldați cu contract, care servesc, de regulă, pentru perioade de trei ani.

Aceste convocări coincid, de asemenea, cu recrutarea de primăvară a Rusiei pentru serviciul militar, la 1 aprilie, și ar putea face parte din încercările Kremlinului de a evita o altă rundă de mobilizare forțată, care a declanșat un exod în masă al bărbaților de vârstă militară și a stârnit reacții de respingere din partea publicului.

Kremlinul a negat planurile pentru un al doilea val de mobilizare, iar birourile regionale au declarat că creșterea numărului de convocări face parte din protocolul-standard pentru actualizarea datelor.

Cu toate acestea, Pomazuiev crede că, având în vedere numărul mai mic decât se aștepta al efectivelor de voluntari și dată fiind hotărârea Kremlinului de a continua războiul, o altă mobilizare este inevitabilă, iar campania de convocare pregătește terenul pentru când va veni acel moment.

„Este clar că autoritățile ruse intenționează să efectueze a doua mobilizare, deoarece pierderile din război sunt în creștere”, susține el. „Se prea poate ca vreunul dintre cei convocați să se prezinte pentru a-și clarifica informațiile, dar asta nu va împiedica biroul de înrolare să îl ducă [pe acesta] în tabăra de antrenament sau la război.”

De aceea, el spune că sfatul său juridic pentru ruși a fost întotdeauna „nu acceptați o citație și nu mergeți la biroul de înrolare”.

Pavel Cikov, avocat specializat în drepturile omului care a urmărit campania de convocări, a declarat pentru RFE/RL că un număr deosebit de mare de convocări au fost trimise în zonele administrative rusești din Altai, Krasnoiarsk, Omsk, Novosibirsk, Tiumen și în Regiunea Autonomă Evreiască din Orientul Îndepărtat.

El adaugă că trimiterea lor nu este o dovadă că se pregătește un al doilea val de mobilizare, convocările ar putea face parte, în schimb, din efortul de a-i determina pe potențialii recruți să se prezinte la birourile de înrolare, unde sunt apoi îndemnați - și, în unele cazuri, presați - să se ofere voluntari pentru a lupta în Ucraina.

Un impuls de recrutare

Tatiana, localnică din Tyumen care a cerut să nu i se spună numele de familie, a declarat pentru RFE/RL că un vechi prieten al soțului ei, care a servit cu el în armată, s-a prezentat la un birou local după ce a primit o citație.

Ea spune că prietenul era confuz, deoarece are 42 de ani și a părăsit armata cu aproape două decenii în urmă, dar s-a dus oricum la biroul de înrolare. Potrivit Tatianei, care a oferit RFE/RL o copie a acestei citații, bărbatul a fost trimis rapid la pregătire militară după ce s-a prezentat și nici măcar nu i s-a făcut un examen medical în prealabil.

Eforturile de recrutare sunt, de asemenea, în curs de desfășurare în colegiile și universitățile locale.

Fiul Tatianei studiază la Colegiul de Tehnologii Industriale și Sociale din Tiumen și spune că un grup de colegi de clasă - toți elevi de sex masculin aflați în ultimul an de studii - au fost adunați de personalul școlii pentru a se întâlni cu recrutori militari în campus, care au încercat să îi înscrie ca soldați prin contract, lucru pe care mai mulți studenți l-au acceptat.

Fiul ei nu a fost prezent și, ulterior, a consultat un avocat în numele lui, care l-a sfătuit pe fiul ei să evite astfel de întâlniri și să nu semneze nimic. RFE/RL nu a reușit să confirme din surse independente acest incident.

Dar incidente similare apar în alte părți din Rusia. În Novosibirsk, mai mulți studenți de la Universitatea Tehnică de Stat s-au plâns la RFE/RL că le-au fost înmânate citații, iar administrația universității a confirmat pentru RFE/RL că 32 de studenți dintr-un total de 13.000 de studenți din campus au primit convocări.

În Ekaterinburg, studenții de la Universitatea Federală Ural au declarat pentru RFE/RL că mulți dintre colegii lor de an au început să primească citații prin poștă. În multe dintre documente se precizează că trebuie să se prezinte la un birou de înrolare pentru a clarifica datele personale, ceea ce ar putea fi aparent legat de apropierea termenului-limită de recrutare din aprilie, dar mulți se tem că va fi folosit ca o ocazie de a-i presa să semneze un contract pentru a lupta în Ucraina.

Mai mulți studenți de la Universitatea Federală Ural, care au cerut ca numele lor să nu fie divulgate pentru a fi protejați de represalii, au declarat pentru RFE/RL că prezența unui ofițer militar a devenit obișnuită la eliberarea diplomelor studenților absolvenți și doar cei care pot dovedi ofițerului că au răspuns la convocare și s-au prezentat la un birou de înrolare primesc diplomele de la personalul universității.

Valery Kotelnikov
Valery Kotelnikov

Un alt student de la Universitatea de Medicină din Ural, care a cerut ca identitatea sa să nu fie dezvăluită, a declarat pentru RFE/RL că nu intenționează să răspundă la citația primită. „Știu deja că nu poți avea încredere în guvernul nostru cu nimic”, a spus el. „Dacă le dai un deget, îți iau mâna toată”.

Într-un alt episod, Valeri Kotelnikov, un jurnalist local care lucrează în Krasnoobsk, localitate din apropierea orașului Novosibirsk din Siberia, a declarat pentru RFE/RL că a primit o citație imediat după ce a adresat câteva „întrebări incomode” oficialilor locali în cadrul unei audieri publice cu privire la problemele legate de un proiect guvernamental care urma să fie realizat în zonă.

El spune că, înainte de a putea părăsi clădirea, a fost abordat de o femeie de la biroul local de înrolare militară și i s-a înmânat o citație care spunea că trebuie să se prezinte la biroul său local și să își clarifice datele personale.

„În cele din urmă, s-au decis să se folosească de asul din mânecă pentru a mă reduce la tăcere ”, a declarat Kotelnikov.

XS
SM
MD
LG