Linkuri accesibilitate

„Nu ne place să fim empatici, buni, înțelegători cu peroanele cu necesitați speciale”


Victoria Morozov
Victoria Morozov

Jurnal săptămânal cu Victoria Morozov.

Născută la 25 septembrie 1986 în satul Cocieri, Dubăsari. A studiat la Facultatea de Asistență Socială, USM. Este director al Asociației de caritate The Moldova Project şi directorul unui program de sănătate finanțat de o companie farmaceutică din SUA.

Luni

Dis-de-dimineață sunt foarte emoționată deoarece dăm start celui mai dorit și așteptat proiect al anului „Summer Project”. Acest proiect presupune zile de mega-distracție care combină animația și multe jocuri interactive, activități creative, emoții și zâmbete la un centru distractiv pentru copiii din capitală. De asemenea, fiecare grup de copii vor avea parte de câte o zi de neuitat la Aqua Park, unde vor putea să se distreze cu voluntarii, dar și să se delecteze cu pizza și alte delicii oferite de partenerii proiectului. Prin acest program, organizația pe care o reprezint, The Moldova Project, încearcă să ofere copiilor din familii social-vulnerabile (împreună cu părinții lor), cât și din instituțiile de tip rezidențial clipe de neuitat, distracție maximă și multe surprize neașteptate. Pentru că în cadrul proiectului de vară participă aproximativ peste 800 de copii, cu siguranță este necesară implicarea voluntarilor. Astfel peste 20 de voluntari naționali și internaționali (din Marea Britanie, SUA și Romania) au fost recrutați pentru a realiza împreună acest proiect memorabil.

Un exemplu frumos de responsabilitate socială...

Pentru că acești copii vin din medii vulnerabile, familiile cărora se confruntă cu diverse probleme grave, asociația și-a propus să le ofere acestora cele mai speciale momente și amintiri frumoase care îi vor însoți pentru întreaga viață. Fiecare ediție este o nouă provocare pentru noi, necesită multă imaginație, resurse financiare, suflet și dăruire. De aceea voluntarii și companiile care ne sprijină în acest proiect sunt cei mai importanți și cu siguranță sunt un exemplu frumos de responsabilitate socială.

La activitate au venit copilași din câteva comunități, Ciuciuleni, Negrea și Drăgușenii Noi. 97 de copii au avut parte de o zi perfectă combinată cu multe emoții pozitive, animație, desen pe față, interacțiune cu bravii noștri voluntari naționali și internaționali (din SUA, Irlanda, Guernsey, UK). De asemenea, au putut savura diverse delicii și îmbrățișări nelimitate din partea voluntarilor. A fost o zi absolut splendidă și cu siguranță memorabilă pentru toată lumea prezentă.

Seara în timpul cinei fiecare voluntar a reflectat asupra rezultatelor acestei zile, cum s-au simțit și dacă au careva sugestii, observații. Toată lumea pare a fi entuziasmată și și-au exprimat recunoștința de a fi parte din acest proiect absolut minunat. Foarte mult mă bucur când proiectele noastre au un impact pozitiv nu doar asupra beneficiarilor, ci și asupra partenerilor, voluntarilor și tuturor celor implicați chiar și tangențial în activitățile noastre. Foarte frumos început al săptămânii.

Marți

Astăzi este cea de-a doua zi a proiectului „Summer Project”. La orele 6 dimineața încă 2 voluntare din Irlanda au aterizat în Chișinău, gata de lucru în proiect.

Toată echipa se simte mult mai confidentă deoarece deja cunoaștem foarte bine locația și programul. Reieșind din observațiile și micile scăpări avute în prima zi, astăzi ne este mult mai simplu să organizăm totul, astfel încât să fie mai practic și mai bine pentru copilași. Ziua a decurs foarte repede, nici nu observasem cum trecuse timpul, și la 17:00 copiii deja trebuiau să plece acasă.

În total am avut 98 de copii din satele Geamăna, Ciobanovca, Chirca și o instituție rezidențială.

Am avut marele noroc să stabilim un parteneriat cu Compania AdminMe, care au acoperit toate cheltuielile zilei, și cu Ice Roll, care au preparat înghețate delicioase naturale copilașilor noștri. Aceștia erau super-încântați de procesul de preparare a înghețatelor, acesta fiind unul dintre punctele captivante ale zilei.

Ziua cu siguranță a fost una colorată, fericită și memorabilă.

Victoria Morozov
Victoria Morozov

Pe la orele 17:30 împreună cu meșterul angajat în proiect am mers în satul Geamăna, unde paralel desfășurăm un alt proiect social de caritate numit „Building Project”. Scopul acestui proiect este de a îmbunătăți condițiile de trai a familiilor vulnerabile din R. Moldova. Timp de 14 zile se lucrează împreună cu câteva familii defavorizate cu mulți copii din raioanele Hâncești și Anenii Noi, casele cărora sunt foarte deteriorate, ajutându-i să efectueze lucrările necesare de reparație, astfel încât locuințele lor să devină mai sigure, să aibă posibilități reale de a fi încălzite în timp de iarnă și să aibă acces la sanitație. Aceasta le va oferi copiilor un mediu plăcut și le va asigura căldură pe parcursul perioadei reci a anului. Proiectul se află la cea de-a 8-a zi de desfășurare.

Ajunsă acasă la orele 23:00, am discutat cu voluntarii planurile pentru următoarea zi.

Miercuri

Aceasta este ultima zi de activitate organizată la Centrul de Distracții Alfa Kids. Următoarele activități vor avea loc în alte locații, în dependență de timpul de afară care sperăm să coopereze cu noi. Astăzi însă a fost o zi perfectă de interior deoarece afară a plouat. Am avut 86 de copii, dintre care 16 erau de la un centru de plasament din capitală, 7 de la un centru de plasament din Hâncești, iar restul din familii social-vulnerabile din com. Bobeica și Logănești. Astăzi în genere ne-a fost cel mai ușor deoarece știam exact de ce este nevoie pentru ca copilașii să se simtă fericiți și am avut posibilitatea să le oferim mai multă atenție individuală deoarece erau un pic mai puțini comparativ cu primele 2 zile.

Îmi este milă de oamenii cărora le lipsește empatia și necunoașterea realității în care locuiesc...

Ultimele 3 zile ne-au lăsat cu impresii super-mega-frumoase, nu doar pe copii, dar și pe noi, voluntarii care am avut posibilitatea să-i admirăm cât de fericiți erau, să-i vedem bucurându-se de acele clipe minunate, ca și copiii din oraș care erau și ei la centru. Desigur am avut și situații mai neplăcute, spre exemplu, o doamnă și-a manifestat indignarea față de copiii noștri, interesându-se când vom pleca deoarece nu dorește ca copilul ei să se joace cu „ăștia”. Îmi este milă de oamenii cărora le lipsește empatia și necunoașterea realității în care locuiesc.

Pe de altă parte, am avut și situații care mă fac să cred în bunătate, spre exemplu, un domn a comandat 12 pizza pentru copilașii noștri și la finele zilei aceștia au putut servi adițional puțină mâncare. Iată că există și generozitate, oameni frumoși cu care mă mândresc și mă bucur de inteligența acestora. Merci pentru experiențe pozitive.

Seara, când am făcut reflecțiile cu voluntarii, ascultându-i, mi se umplea inima de fericire. Aceștia sunt foarte încântați de rezultatele proiectului, de atitudinea, recunoștința și comportamentul copiilor, de cât de multă fericire am reușit să aducem împreună timp de doar 3 zile în viețile acestor copilași care vin din medii defavorizate, cu copilării dificile și pline de lipsuri. O zi impecabilă.

Joi

Astăzi, conform programului, urma să mergem la piscina cu un alt grup de copilași, dar deoarece era un pic răcoare am divizat grupul de voluntari în 2. Un grup a mers la o instituție rezidențială pentru persoane cu dizabilități pentru a realiza activități de voluntariat, iar eu cu celălalt grup am mers în com. Geamăna, unde la moment desfășurăm acel proiect numit „Building Project”, pentru a ajuta câteva familii cu lucrările de reparație. A fost o zi cât se poate de potrivită pentru ajutor, deoarece 2 dintre familii urmau să toarne podelele, ceea ce presupune multă muncă colectivă pentru că mixarea cimentului și nisipului trebuie făcute în tempou și de obicei necesită mai multe brațe de muncă.

Proiectul de construcție „Building Project” este organizat anual și reprezintă o parte vitală a sprijinului oferit de către noi deoarece acesta ajută enorm familiile ale căror case sunt avariate să-și îmbunătățească condițiile de trai. Majoritatea familiilor susținute de asociație locuiesc în case care riscă a fi ruinate din cauza vechimii acestora și care nu au fost reparate ani de zile din cauza lipsei de bani. Aceasta creează situații periculoase pentru familiile cu copii mici. Pe timp de iarnă, dacă casa este slab izolată sau soba nu este funcționabilă, aceasta poate reprezenta un risc serios pentru sănătatea copiilor și poate avea un impact semnificativ negativ asupra fericirii și securității familiei.

Pentru ediția din anul acesta au fost identificate 9 familii ale căror case au cea mai mare nevoie de reparații. Se repară pereți avariați și podurile caselor, sunt schimbate acoperișuri, ferestre și uși, astfel încât casele să fie mai bine izolate. De asemenea, se construiesc sobe noi care vor fi utilizate pentru încălzirea întregii case, precum și pentru gătit, dar și alte lucrări esențiale necesare precum turnarea podelelor, divizarea camerelor în cazul familiilor cu mulți copii pentru a crea spații private necesare copiilor mai mari etc.

În ultimii 6 ani, au fost ajutați mai mult de 50 de familii să facă asemenea schimbări radicale, iar impactul pozitiv pe care proiectul l-a avut asupra vieții lor nu s-a lăsat așteptat. Mulți dintre beneficiari au devenit independenți și nu mai necesită ajutoare ca urmare a condițiilor de viață îmbunătățite.

Seara, după o zi dificilă de muncă fizică, murdari din cap până în picioare, am revenit cu toții în oraș foarte fericiți de rezultatele acumulate. Norocoasă de o echipă de voluntari muncitori, harnici, mărinimoși și glumeți, ziua de azi a fost super-ușoară și pozitivă.

Astăzi a fost o zi splendidă, plină de soare și multe strigăte fericite a copiilor. Primul grup a proiectului „Summer Project” a venit la Aqua Park! Am avut în jur de 96 de copii din familii social-vulnerabile. Copilașii au avut posibilitatea să se dea pe topogane, să înoate, să se distreze cu voluntarii, să se bronzeze, să mănânce pizza și alte delicii oferite de către proiect. Și temperatura de afară a fost de partea noastră, pentru că în ultimele zile vremea a fost cam posomorâtă.

De obicei zilele de Aqua Park sunt cele mai distractive, dar și cele mai stresante pentru mine deoarece trebuie să fim foarte atenți la copilași. Mulți dintre ei nu pot înota, iar aceștia fiind cam mulți desigur că este greu să fii cu ochii peste toți. De aceea noi, voluntarii, nu ne prea permitem să ne relaxăm nicio clipă până în momentul în care copii ajung în sat, în familie. Desigur noi suntem echipați cu toate cele necesare pentru securitatea copiilor, dar oricum este o responsabilitate mare.

Copiilor le place foarte mult să se distreze cu echipa de voluntari. Este curios să observi cum mulți părinți nici nu se joacă cu copii lor în apă. Se pare că totuși este parte din cultura noastră că copiii trebuie să se joace cu copiii, iar adulții trebuie doar să supervizeze de departe procesul, fără mare implicare. Or acele femei sunt atât de obosite și de epuizate că nu le mai ajunge energie și pentru distracțiile cu proprii copii.

Mai aproape de finele zilei copiii mă întrebau dacă la anul o să vină din nou la bazin. Foarte curios, dar în fiecare an ei ne pun aceleași întrebări. Presupun că totuși proiectul nostru creează memoriile cele mai colorate pentru acești copilași. Cred în desăvârșire că aceste amintiri vor trăi cu ei pentru întreaga viață. Încă o zi binecuvântată și plină fericire!

Vineri

Astăzi este iarăși zi de bazin. La activitate au venit copii din familii vulnerabile, băieți și fete de la 2 centre de plasament, în mare parte cu dizabilități. Aceste zile sunt foarte consumatoare deoarece necesită atenția noastră totală. Am avut și situații în care oamenii nu au vrut să stea pe lângă noi deoarece nu le era plăcut să stea lângă persoane cu dizabilități. Un domn ne-a certat că unul din băieții noștri cu dizabilități a speriat-o pe fiica dlui, simplu doar pentru că se juca în apă lângă ea. Aceste situații mă întristează foarte mult și mă fac să cred că mai este nevoie de foarte mult timp, informare și efort pentru ca persoanele cu dizabilități să fie acceptate ca parte din societatea noastră. Nu ne place să fim empatici, buni, înțelegători.

Noi, însă, ne-am simțit bine, la fel și copiii. Ne-am distrat, am alergat, ne-am dat pe topogane și am mâncat pizza delicioasă oferită de către compania Iute Credit. Sunt foarte fericită că în sfârșit unele companii au program de SCR și susțin proiectele sociale din țară!

Seara am mers iarăși în com. Geamăna pentru a verifica cum decurg lucrările de reparație la familii și unde am putea să ne mai implicăm ca acestea să se finiseze în scurt timp. Suntem foarte fericiți cu rezultatele și mă bucur foarte mult când mă uit în ochii fericiți ai beneficiarilor - cu case mai sigure, cu acces la igienă și sanitație, cu acoperișuri noi și vieți mai calitative.

La finele zilei suntem cu toții epuizați, dar super-fericiți, plini de emoții pozitive și dragoste pe care o vom oferi cu plăcere, mâine, următorului grup de copii!

XS
SM
MD
LG