Linkuri accesibilitate

„Nu trebuie să uităm că statul e creat din noi. Moldova suntem noi”


Natan Garștea

Jurnal săptămânal cu Natan Garștea.

Născut pe 9 noiembrie 1976, Durlești. A absolvit Academia de Studii Economice din București. A lucrat în domeniul piețelor de capital și a atragerii investițiilor. În anul 2015 a fost consilier pe finanțe al prim-ministrului Chiril Gaburici. Începând cu anul 2016 a devenit consilier pe probleme economice al guvernatorilor BNM, inițial Sergiu Cioclea, în prezent Octavian Armașu. A predat la mai multe universități din Chișinău materii legate de piețele de capital și managementul financiar. Este autorul podcastului „Istoria Moldovei”.

Luni

De azi s-a anunțat relaxarea regimului de autoizolare. Bine, nu este ridicarea completă a izolării, doar o ușurare a ei, scoaterea restricțiilor de activitate pentru unele categorii de agenți economici și permiterea plimbărilor la aer liber, cu respectarea distanței sociale.

Apropo, acest termen, distanță socială, îmi pare foarte neinspirat. De altfel, în ultimul timp, chiar Organizația Mondială a Sănătății încurajează utilizarea expresiei „distanțare fizică” în locul obișnuitei deja „distanțări sociale”. Și aceasta are sens. Poate acum 30 de ani, distanțarea fizică de alți oameni însemna, aproape automat, și o distanțare socială. Azi, însă, cu tehnologiile contemporane, epidemia pe mulți i-a apropiat mai mult ca oricând. Oamenii se scriu și se sună mai des, se interesează mai mult de sănătatea acelor apropiați și mai puțin, avem o explozie a utilizării tehnologiilor pentru conferințele video și o parte mare din timpul destinat lucrului de acasă este petrecută în rețelele de socializare.

Însă, cum se întâmplă des la noi, de la folosirea unor termeni înțeleși aproximativ am ajuns la utilizarea lor incorectă și la utilizarea unor termeni incorecți. De exemplu, chiar Grupul național de comunicare, de la care survine toată informația privind epidemia, a decis să fie nu distanțare fizică, nu distanțare socială, nici măcar distanță fizică, ci anume distanță socială. Care este un termen consacrat în sociologie și semnifică numărul de „pași” sociali între diverse poziții în grupuri sociale, ierarhii sau clase.

Apropo, am observat că deseori așa o expresie sau un cuvânt, odată intrat în uz, nu mai poate fi dezrădăcinat nici cu eforturile comune ale academiei de științe și a tuturor învățătorilor din școli. Cum a fost, de exemplu, cu utilizarea nefericită a cuvântului „batiment” pe 7 aprilie 2009. Sau când cineva dintre politicieni de la tribuna parlamentului a spus „a vocifera”, cu sens de a spune cu voce tare. Sună plauzibil, dar oricine s-ar uita în DEX, ar vedea că a vocifera înseamnă a țipa, a urla. Și totdeauna aceasta a însemnat. Dar - noua semnificație a fost scăpată la libertate și deja îl puteți auzi tot mai des, din cele mai diverse surse, utilizat cu semnificația incorectă.

Deci, revenind la pandemie și ieșirea din ea. Sincer, cred că toate persoanele în funcții de decizie din lume, care au de luat astfel de decizii, nu sunt deloc de invidiat. Oricât de înaltă ar fi poziția ceea. Pe de o parte, orice zi de grăbire cu ieșirea din pandemie ar însemna mai mulți bolnavi, mai multe decese, o presiune mai mare pe sistemul de sănătate și poate chiar reluarea creșterii exponențiale a numărului de bolnavi noi. Pe de altă parte, orice zi de stat acasă adâncește și mai mult groapa din care va trebui să iasă economia noastră după ce se va reveni la normal. Sau la noul normal.

Multe companii au forțat angajații să iasă în concedii din cont propriu sau chiar au făcut disponibilizări masive...


Și dacă de pus întrebarea așa, simplu, ce e mai important, evident că toți vor spune că viața și sănătatea oamenilor. Dar odată cu trecerea timpului unele chestii și viziuni se erodează și devin tot mai puțin clare. Dar până când anume trebuie de așteptat? Virusul doar va fi deja o prezență continuă în viețile noastre. Adică, evident, așteptatul are un șir de avantaje - sistemul medical încearcă să se ajusteze din mers la noile condiții și devine tot mai eficient (sperăm), și, mai important, lumea câte oleacă învață și înțelege noile reguli de interacțiune, aceea ce poate va scădea rata infectărilor în timp. Dar iarăși, până când trebuie de așteptat? Unele afaceri mor, sau se află într-o comă indusă și deja după revenirea la normal se va vedea, au murit sau nu. Mai grav, multe companii au forțat angajații să iasă în concedii din cont propriu sau chiar au făcut disponibilizări masive și acum oamenii stau acasă și consumă ultimele rezerve pe care le mai aveau.

Și mai este un factor. Atitudinea generală a publicului. Aceea, cât de serios oamenii au luat solicitarea de a se autoizola. Ține, probabil, și de atitudinea noastră tradițională față de statul nostru, această lipsă cronică de încredere și un scepticism cinic la tot ce ni se spune. Bine, statul nostru și-a meritat, în mare parte, de la independență încoace această atitudine, dar nu trebuie să uităm că asta noi îl modelăm și statul e creat din noi. Moldova suntem noi.

Dar și comunicarea de care am avut parte nu a fost foarte edificatoare. Da, Comisia pentru situații excepționale impunea măsuri de autoizolare și cerea să stăm în case. Dar președintele… Oh, președintele nostru. Doar comparați discursul Angelei Merkel, care a spus că epidemia e cea mai mare provocare cu care se confruntă Germania de la al Doilea Război Mondial încoace, și afirmația președintelui nostru că pe majoritatea boala doar îi va gâdilă în nas, sau pozele din pădurea personală, publicată exact când cetățenii cuminți stăteau la geamuri și încercau să-și amintească cum miros copacii în floare.

O urmare bună, cel puțin, avem: niciodată mâinile noastre nu au fost atât de curate...


Cred că toate acestea, împreună cu primăvara de afară, erodau, câte puțin, dispunerea multora de a mai sta acasă, și o relaxare a regimului de carantină era deja necesară. În următoarele săptămâni vom urmări, după numărul de îmbolnăviri noi, cât de multe am învățat noi între timp, despre aceea cum să ne protejăm de boală.

O urmare bună, cel puțin, avem: niciodată mâinile noastre nu au fost atât de curate.

Marți

În general, autoizolarea mi-a schimbat destul de puțin regimul și obișnuințele. De când fac podcastul, pregătirea căruia solicită mult timp, nu prea am multe seri libere pentru prieteni și ieșit în oraș. Doar că mai înainte îmi ceream scuze de la prieteni că trebuie să plec devreme acasă, iar acum îmi cer scuze de la ei că trebuie să părăsesc mai devreme simpozioanele online.

O zi de a mea arată cam așa:

Sunt o priveghetoare (un priveghetor) din acei care se trezesc la 4 dimineața fără deșteptător. Totdeauna am fost așa. Și aceasta are marele avantaj că îmi dă 2-3 ore dimineața, când încă e liniște, nu sună telefoanele, nu vin mailurile, nu sunt ședințe și poți face în voie ce ai de făcut, indiferent ce ar fi. Să lucrezi pentru lucru, să lucrezi pentru podcast, să citești ceva. La mine, acestea sunt unele din cele mai eficiente ore.

La serviciu am fost inclus în categoria persoanelor prezența fizică a cărora este necesară, și în majoritatea zilelor de la declararea stării de urgență am mers la lucru. Și pot să vă spun - să mergi la lucru poate fi o plăcere. Prin orașul semi-pustiu. Când drumul, care anterior lua 30-45 minute, acum ia doar un sfert de oră. Unicul dezavantaj - am mult mai puțin timp pentru a asculta cărți audio. Ca să pot menține cât de cât o cadență a publicării episoadelor, trebuie să reușesc să asimilez volume mari de informație în perioade de timp foarte scurte. De aceea când merg la plimbare sau la alergat, sau sunt în trafic, cam totdeauna ascult ceva.

Procesul de lucru, în linii mari, nu s-a schimbat. Doar că o parte semnificativă a interacțiunilor de pe viu au trecut pe mail sau în conferințe audio și video, dar în rest fiecare continuă să-și facă lucrul. Unii spun că de acasă lucrează chiar mai mult decât lucrau anterior, fiindcă nu există această delimitare a timpului, dată de orarul de lucru, alții se plâng că de acasă e puțin mai greu de concentrat și a scăzut puțin productivitatea muncii. Dar per general fiecare continuă să-și facă lucrul.

În această perioadă, a stării de urgență, să mănânci ceva la prânz a devenit o problemă. Soluția ar fi sau mâncarea luată de acasă, sau să comanzi ceva cu livrare. Sau să fii prins de lucru și să-ți dai seama că ești flămând doar seara, când deja e timpul de plecat acasă.

Serile sunt diferite. Primele câteva zile după publicarea unui episod sunt mai relaxat, îmi petrec serile cu filme sau seriale și citind cărți pentru mine. La mine de doi ani cărțile s-au împărțit în două categorii: cărți pentru podcast și cărți pentru mine. Păi iată, atunci citesc pentru mine.

Dar pe măsură că pregătirea viitorului episod avansează, lucrul începe să mă captiveze tot mai mult, structura lui viitoare mi se cristalizează în cap și adun atâta informație despre perioada respectivă, că ea deja începe să curgă din mine, sub forma scriptului următorului episod al podcastului.

Așa că azi seara fără filme. Scriu despre imperatorul Nero și mai am de lucrat destul de mult până la sfârșitul episodului. Roma singură nu se va incendia.

Miercuri

Una dintre marile schimbări de optică și de valori, pe care ni le-a adus statul acasă, pe lângă atitudinea față de medici, desigur, este atitudinea față de educatori și învățători. Grădinițele pentru copii sunt una dintre marile descoperiri ale civilizației și probabil nu sunt cu mult mai jos în listă, ca importanță, după foc, roată și periuța de dinți.

Acum, desigur, eu nu vreau să spun că e bine de trimis copilul la grădiniță pe toată ziua. Eu ador să petrec timpul cu fetița mea și savurez fiecare minut împreună. Însă nu și atunci când trebuie să lucrezi de acasă.

Nu știu, poate la vârste mai mari copilașii sunt mai independenți. Sau dacă sunt mai mulți se mai joacă unii cu alții. Însă la 4 ani cea mai mare parte a timpului noi o petrecem interacționând permanent, într-un fel sau altul. Așa că decizia strategică, de când cu autoizolarea, a fost că în zilele când sunt cu Ilinca las lucrul pe noapte, iar ziua fac doar chestiile urgente, care nu pot aștepta.

Noi ambii părinți lucrăm. Iar posibilitățile de a mai sta la bunici sunt limitate în această perioadă - una dintre bunici lucrează, și e în linia întâi în timpul epidemiei, a doua e în grupul de risc. Așa că noi încercăm să ne rânduim la stat cu Ilinca și deja să ne ajustăm la urgențele ce apar ba la unul, ba la altul.

Oricum, grădinițele sunt una din cele mai mari invenții ale omenirii...


O zi obișnuită de carantină cu Ilinca ar conține mult jucat, desigur, pictat, oleacă de citit, încercat de a îndeplini activitățile transmise zilnic de către educatoare, mult gătit împreună la bucătărie, câteva desene animate și mult fugărit prin casă. Energia oricum trebuie cumva consumată. Dar azi am decis să beneficiem de relaxarea carantinei și să mergem la Grădina Botanică. Am făcut un mic picnic cu niște tartine pe o păturică pe iarbă, am fugărit puțin mingea, am făcut un cerc cu trotineta prin toată Grădina. Și, principalul, ne-am cățărat de câteva ori pe mormanul cela de pietre de după seringariu - eu, transpirat și cu limba scoasă, ea - concentrată și foarte bucuroasă. Evident, când am revenit acasă, ea în 20 minute a adormit. A fost o zi extraordinară.

Dar oricum - grădinițele - una din cele mai mari invenții ale omenirii.

Joi

Apropo, la mine la serviciu reacția și atitudinea față de epidemie au fost pur și simplu exemplare. Când Covid19 era doar o noutate îngrijorătoare, dar mai era până la starea de urgență, la noi deja în toate lifturile și în toate sălile au fost afișate informațiile cunoscute despre virus și protecția de la el. La intrare au fost puse dozatoare cu dezinfectant, suprafețele de contact multiplu (mânerele ușilor, butoanele lifturilor) sunt permanent șterse și dezinfectate. La intrare tuturor angajaților li se măsura temperatura.

Iar deja când s-a ajuns la declararea stării de urgență, secția administrativă și departamentul TI, printr-un efort excepțional, au asigurat posibilitatea tuturor să lucreze de acasă. Doar persoanele din funcții critice, fără prezența cărora nu este posibilă funcționarea băncii, ieșeau la serviciu. Desigur, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție posibile.

Întrebarea care îi chinuie acum pe toți este: „Ce urmări va avea epidemia”? Concret, în cazul lucrului meu, ce urmări economice ea va avea: consumul, importurile și exporturile, produsul intern brut, nivelul prețurilor. Și în condiții normale, să spun, prognozarea tuturor acestor valori este foarte dificilă. Dar acum, cu atâtea incertitudini, această sarcină devine și mai complexă. Mai ales că datele statistice pentru foarte mulți indicatori vin cu întârziere, în multe aspecte noi cunoscând doar situația din martie, doar la începutul stării excepționale. Și, de parcă acestea ar fi puține, mai există un șir suplimentar de factori ce destabilizează și mai mult situația și o fac mai imprevizibilă: evoluțiile prețului petrolului, perspectivele economice ale marilor economii ale lumii și pentru principalii noștri parteneri economici, și, desigur, perspectivele agriculturii noastre. Există o probabilitate mare să avem un an secetos.

Vineri

Azi e zi de odihnă. Ziua muncii.

[1 Mai] a fost transformată într-o festivitate formală care și-a pierdut orice sens și semnificație...


E ciudat în ce a fost transformată ziua de 1 Mai de deceniile de serbat în URSS. Cândva un simbol al luptei muncitorilor pentru drepturile lor, a fost transformată într-o festivitate formală care și-a pierdut orice sens și semnificație. E doar o zi de odihnă în plus. A ceea ce, ironic, și este un fel de promovare a drepturilor muncitorilor.

Și, la fel ca și transformarea zilei de 1 Mai, pe timpul sovietic s-au transformat sindicatele. Au devenit o parte a isteblișmentului, una dintre componentele sistemului de stat, și ca urmare, au rămas fără dinți. Eu nu-mi imaginez azi o amplă mișcare sindicală de protest, dacă ar exista motive, contra politicilor statului sau contra patronatelor, sau, de exemplu, o grevă națională.

Și e mare păcat. Anume azi e momentul ca cineva să sară în apărarea angajaților. Și în privința politicilor statului de susținere a populației și lucrătorilor în această perioadă dificilă, și, mai ales, în privința unor abuzuri din partea patronilor, în unele companii. Fiindcă anume aceasta e destinația lor.

Dar, în fine. Azi e zi de odihnă. Timp pentru făcut ordine, cumpărături, de gătit ceva mai deosebit pentru Ilinca. De mai lucrat la podcast.

Și azi, în sfârșit, a plouat. Poate totuși nu va fi secetă.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG