Linkuri accesibilitate

Număr mic de transplanturi în R. Moldova. Autoritățile pregătesc un registru al refuzurilor de donare de organe 


Doar pentru transplantul de ficat în așteptare se află 50 de pacienți
Doar pentru transplantul de ficat în așteptare se află 50 de pacienți

Începând cu ianuarie 2020, în R. Moldova au fost realizate 20 de transplanturi de organe, în timp ce pe lista de așteptare se află 80 de persoane. Numărul mic de transplanturi a fost cauzat de pandemia Covid-19, dar și de refuzurile rudelor potențialilor donatori, spun specialiștii.  

„Dacă acum 2 ani ponderea refuzurilor era de 70%, în ultima lună este de 24%. Cauza principală pentru care rudele refuză donarea este lipsa informației. Oamenii nu știu ce înseamnă asta și, pentru că nu știu, le este frică. Ultimul transplant pe care l-am efectuat a fost de la un bărbat de origine armeană care era în moarte cerebrală. Deși în Armenia conceptul de moarte cerebrală nu este acceptat, spre mirarea mea, rudele lui au acceptat să doneze”, a spus Europei Libere directorul Agenției Naționale pentru Transplant, Vladimir Bolocan.

Acum, autoritățile vor să creeze un registru al refuzurilor, pentru a înțelege care sunt motivele pentru care rudele potențialilor donatori nu permit transplantul de organe. Potrivit medicilor, printre acestea se numără anumite convingeri religioase sau stereotipuri.

„Dacă soluția găsită de noi pentru implementarea registrului refuzurilor se va adeveri a fi una fezabilă, vom putea lucra la înlăturarea barierelor”, a precizat Vladimir Bolocan.

Registrul de refuzuri ar putea fi funcțional din primăvara anului 2023. „Trebuie să fim onești și să recunoaștem că în toți anii, începând cu 2018, despre transplant s-a vorbit în cercuri restrânse. Trebuie să schimbăm strategia de comunicare, inclusiv percepția despre transplant”, a spus directorul agenției.

În plus, autoritățile vor să dezvolte alte trei componente ale sistemului informațional automatizat în domeniul transplantului de organe - SIA Transplant:

  • Registrul donatorilor de spermatozoizi și ovule;
  • Registrul fertilizărilor in vitro;
  • Registrul pacienților cu transplant de măduvă.

Anul acesta, medicii au realizat opt transplanturi de ficat, trei de rinichi și 90 de țesuturi și membrane. Este un număr în creștere, raportat la anii precedenți, marcați de pandemie.

În același timp, listele de așteptare se măresc. De exemplu, la începutul anului, 22 de pacienți așteptau un transplant de rinichi, iar acum pe listă sunt 35 de persoane. Pentru transplantul de ficat în așteptare se află 50 de pacienți, în timp ce la începutul anului erau 48.

În lista de așteptare pentru transplantul de cornee sunt peste 20 de persoane. În același timp, medicii caută pacienți.

„O parte dintre ei nu vor să vină la operație, o parte își tratează dinții, alții se duc la odihnă. Avem nouă cornee și trebuie să căutăm candidați după Revelion. Noi îi chemăm, îi examinăm și le propunem, dar mulți dintre ei se mai gândesc”, explică chirurgul oftalmolog Valeriu Cușnir.

O șansă la viață pentru pacienții în stadii terminale

Iulia Iațco, cercetătoare la Institutul de Microbiologie și Biotehnologie, a primit acum un an și jumătate un ficat nou. Nu în R. Moldova, ci în Belarus. Femeia suferea de sindromul Budd-Chiari, o maladie rară ce se caracterizează prin insuficiență hepatică. Transplantul a fost unica ei șansă la supraviețuire.

„Transplantul de organe este o metodă de tratament pentru pacienții cu boli în stadii terminale. În medie, un recipient de organe poate reveni la viața normală în 10 ani. Eu am putut să revin la muncă după șase luni de la transplant, iar peste un an și trei luni am participat la Jocurile Europene ale Transplantaților și Dializaților 2022, unde am luat medalie de bronz la natație, proba 50 de metri bras”, a povestit Europei Libere Iulia Iațco.

În anii 2021-2022, alte șapte persoane au beneficiat de transplanturi în străinătate: patru de rinichi și trei de ficat.

Costul unui transplant de ficat este de peste 1,2 milioane de lei, pe când a unui transplant de rinichi - de circa 800.000 de lei. Cheltuielile sunt acoperite de Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Pentru întreținerea Agenției de Transplant pentru anul 2023, din bugetul de stat vor fi alocate 3,9 milioane de lei.

  • 16x9 Image

    Silvia Rotaru

    M-am alăturat echipei Europei Libere Moldova în anul 2022 și sunt reporteră pe domeniul sănătate. Scriu despre problemele, schimbările și evoluțiile din sistemul medical, dar și despre drepturile și problemele pacienților. Fac jurnalism din 2010, am lucrat în televiziune și în presa scrisă, după ce am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

XS
SM
MD
LG