Linkuri accesibilitate

„Numai de nu ar fi niciun deces, Doamne!” – gândul acesta mă fulgeră de fiecare dată când discut cu directorii spitalelor municipale”


Viceprimarul municipiului Chișinău Angela Cutasevici

Jurnal săptămânal cu Angela Cutasevici.

S-a născut la 27 septembrie 1972, în Vadul lui Vodă. Absolventă a Școlii Pedagogice din Călărași. Studii de licență la UPS „Ion Creangă” (istorie și etnopedagogie). Studii de masterat la Academia de Administrare Publică (științe politice). Studii doctorale în pedagogie. 29 de ani de activitate pedagogică și managerială (cadru didactic și director adjunct IPLT „Gh. Asachi” din Chișinău, cadru didactic și director adjunct LT „Ion Creangă” din Chișinău). Între decembrie 2017 și august 2019 a fost secretar de stat în domeniul educației la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Din noiembrie 2019 este viceprimar al municipiului Chișinău, responsabilă de domeniile sănătate, asistență socială, educație, cultură și protecția drepturilor copilului. Căsătorită. Are doi copii.

Luni

În zilele de lucru deșteptătorul telefonului mă trezește la ora șase. Îi „închid gura” și încerc să mai stau un pic în brațele lui Moș Ene. Peste nouă minute deșteptătorul iar mă trage de mânecă. Nu am de ales, mă ridic. Unde mai pui, că din bucătărie vine deja mirosul cafelei matinale, pe care soțul o pregătește pur și simplu fantastic. O fi având vreo rețetă magică oare?... Dar mai mult decât asta mă interesează cum poate să se trezească devreme, fără deșteptător. Ce fel de ceas biologic au unii?!

În drum spre serviciu soțul încearcă de câteva ori să-mi vorbească despre planurile sale de peste zi. Dar telefonul meu deja e fierbinte. Mai întâi mă sună domnul Mihai Ciobanu, directorul Spitalului Clinic Municipal „Arhanghelul Mihail”, și îmi povestește despre situația de moment: câți pacienți au fost externați, câți au fost internați, câți pacienți sunt în secția de terapie intensivă etc. „Numai de nu ar fi niciun deces, Doamne!” – gândul acesta mă fulgeră de fiecare dată când discut cu directorii spitalelor municipale. M-am întristat, când am aflat numărul persoanelor în stare gravă.

Azi avem tradiționala ședință săptămânală a serviciilor operative ale primăriei. Raportul pentru ședință l-am pregătit aseară până mult după miezul nopții. M-am străduit să nu-mi scape niciun aspect dintre toate pe care le am în subordine: educație, sănătate, asistență socială, protecția drepturilor copilului și cultură, deși azi am vorbit doar despre educație.

Avem de rezolvat problema dotării cadrelor didactice cu laptopuri...

Iuliana Orlioglo, asistenta mea, mi-a trimis link-ul către agenda de luni: șapte ședințe! Și asta – pe lângă un șir întreg de întrevederi și lucru cu documente de primă importanță, cum ar fi proiectele prioritare pentru anul în curs, semnarea corespondenței, audiența câtorva persoane și încă multe alte activități de coordonare. Trebuie să găsim o formulă acceptabilă (pandemia, bat-o vina!) pentru desfășurarea etapei municipale a concursului „Pedagogul anului”. Avem de rezolvat problema dotării cadrelor didactice cu laptopuri/ calculatoare.

La 18:05 primesc un SMS de la soț: „Sunt jos. Tu mergi acasă?”. Nu pot să-i răspund – sunt într-o ședință, pe final de zi…

Ies din Primărie la 19:30. Abia acum, urcând în mașină, îmi dau seama că am o foame de lup și întreb: „Ce pregătim astăzi la cină?”

Marți

Ziua de muncă începe la 08:00 la Punctului Focal (la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale).

Pentru ora 9:00 am stabilită o ședință de lucru la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Numai să nu nimerim în vreun ambuteiaj în drum de la Ministerul Sănătății spre Casa Guvernului – tare mă simt aiurea când întârzii.

După amiază am mers la sediul central al Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu”, unde am avut o întâlnire cu angajații bibliotecii în cadrul campaniei de atragere și fidelizare a cititorului „Fii deștept! Ia un card inteligent!” Bucuria cea mare și surpriza zilei a fost micuța Eva, cea mai tânără și fidelă cititoare a bibliotecii, care m-a ghidat în spațiul STEM și mi-a povestit cu mult entuziasm despre lumea ei multicoloră și însorită.

Pe final de zi am participat la conferința Futures of Education, organizată de UNESCO Moldova.

Până a părăsi biroul, examinez corespondenţa. Nu-mi place să reţin munca colegilor. Citesc teancul de documente, iar gândul îmi zboară pe o frântură de secundă la consiliera mea, Elena Vorotneac. Sunt conștientă că fără ajutorul Lenuței și al Iulianei mi-ar fi mult mai greu să le reușesc pe toate câte le am în agendă.

Angela Cutasevici
Angela Cutasevici

Miercuri

Dis-de-dimineață am avut şedinţe cu colegii din educaţie, apoi cu cei din medicină. Prima parte a zilei se încheie pe o notă emotivă – două persoane au dobândit cetăţenia Republicii Moldova și au depus jurământul.

Ședința cabinetului primarului general. Este una din rarele ocazii când ne adunăm împreună toți viceprimarii. Nu știu dacă domnul primar, atunci când își selecta membrii echipei, a avut în vizor și aspectul gender, dar doi viceprimari sunt bărbați – Ilie Ceban (cu care suntem vecini de birou, împărțim aceeași anticameră) și Victor Chironda, iar ceilalți doi viceprimari sunt femei: doamna Inga Ionesi și subsemnata. Trebuie să recunosc că sunt fericită să muncesc într-o așa echipă minunată. Toată recunoștința mea domnului primar Ion Ceban pentru oportunitatea de a fi parte a echipei sale.

La ora 14:00 am fost alături de ambasadorul UE, dl Peter Mihalko, la Școala Specială nr. 12 pentru copii cu deficiențe de auz. Domnul ambasador a oferit o donație de un lot de măști special gândite pentru copiii cu deficiențe de auz. La ceremonia de oferire a măștilor a fost prezent și dl Igor Hîncu, directorul companiei producătoare de măști Edu Joc. M-am bucurat să o revăd pe directoarea școlii, Nina Rusu, vechea și buna mea prietenă, cu care am învățat împreună la Școala Pedagogică din Călărași.

Revenită în birou, am găsit pe masă draftul unui raport despre activitățile întreprinse în vederea diminuării riscurilor de infecţii cu Covid-19 și un șir de întrebări la același subiect de la portalul de știri Primăria Mea.

În loc de somnifer, am discutat un pic cu Dan, feciorul meu. După absolvirea Facultății de Juridică a Universității din Sibiu, a decis să rămână acolo și să încerce să facă carieră în… IT. Of, copiii ăștia sunt meșteri la surprize.

Joi

Ziua de lucru începe cu o ședință la MAI, unde am abordat problema copiilor aflaţi în condiţii de stradă și a persoanelor care practică cerşitul. După şedinţă, vin la primărie şi mă conectez la şedinţa online pe domeniul educaţional. Discut cu colegii despre situaţia actuală, despre vulnerabilităţi şi problemele cu care se confruntă şcolile şi grădiniţele, despre alimentarea copiilor.

Urmează şedinţa grupului de lucru privind reforma structurală a primăriei.

Constat că e trecut deja de ora prânzului. Iar nu am mâncat. În schimb, reuşesc să beau un pahar de smoothies, pregătit dimineață de soţul meu. Merg într-o altă şedinţă, pe domeniul educaţional, referitor la reorganizarea alimentației.

Răspund la câteva apeluri. Jurnalişti vor să afle detalii despre cum are loc procesul de studii, cum intervenim în soluţionarea diverselor probleme. Le ofer toate informaţiile necesare. Pentru mine contează asigurarea accesului la informaţie.

Discut şi cu șeful adjunct al DGETS, Daniela Munca-Aftenev, despre activităţile pentru depunerea dosarului la concursul de selectare a orașelor ce aspiră la titlul „Capitala europeană a tineretului”. Stabilim o şedinţă a comisiei pentru săptămâna viitoare. Tangenţial, vorbim şi despre tema şi ordinea de zi a şedinţei.

Până la sfârşitul zilei trebuie să reuşesc să examinez situaţia privind executarea lucrărilor de iluminare a teritoriului instituţiilor de învăţământ. Totodată, pentru a nu reţine procesul de lucru al colegilor, examinez corespondenţa.

Discut cu echipa cabinetului viceprimarului despre activităţile pe care le monitorizăm şi dacă termenele sunt respectate. Pentru a clarifica anumite momente organizatorice şi pentru a eficientiza procesul de lucru, rog şefii direcţiilor să-mi prezinte proiectele de decizii planificate.

Seara, când să merg acasă, soţul îmi întinde o sticlă de apă. Constat că azi nu am băut măcar un pahar de apă. Și aici nu exagerez sau dramatizez, dar asta e… Îmi doresc să le reușesc pe toate, să formez alături de colegii de la primărie o echipă minunată din toate punctele de vedere.

După cină mă sună fiică-mea, Nicoleta, stabilită la Haga, de care mi-i taaaaare dor – nu am mai cuprins-o de aproape doi ani. „Mămic! Am pregătit niște pârjoale din piept de pui, ca ale tale. Dar… nu-s la fel de gustoase. Ce pui tu în ele și eu nu știu?...”

Vineri

Mă trezesc la 5:00. Vinerea, de regulă, e o zi foarte plină. Revizui agenda, răspund la câteva mesaje, la care nu am reuşit să răspund aseară şi mă documentez pentru şedinţele de azi. La 08:00 trebuie să fiu deja la şedinţa Punctului focal. În drum spre MSMPS, răsfoiesc portalurile de ştiri pentru a fi la curent cu noutăţile importante.

Căutăm soluţii pentru regândirea procesului de achiziţii, astfel încât să asigurăm nutriție sănătoasă copiilor...

Între timp, remarc că în agendă am câteva activități apropiate ca timp. Înţeleg că următoarele activităţi va trebui să le organizez în aşa fel, încât să le reuşesc. La 10:00 particip la prezentarea conceptului compoziţiei sculpturale „Cuşma lui Guguţă”, care este organizată în scuarul ASEM. Mă bucur să-l revăd pe scriitorul Spiridon Vangheli. Evenimentul a durat un pic mai mult decât mi-am planificat, de aceea, chiar acolo, în scuar, caut un loc mai liniștit pentru a putea intra într-o şedinţă online cu experţii PNUD Moldova. Am discutat despre reorganizarea procesului de alimentaţie în şcoli. Căutăm soluţii pentru regândirea procesului de achiziţii, astfel încât să asigurăm nutriție sănătoasă copiilor.

Astăzi iar rămân fără pauza de masă…, dar nici nu mi-i foame. Ajung la primărie la 12:20. Din mers, pun la punct câteva momente organizatorice. Pe masa de birou mă aşteaptă materialele pentru şedinţa de la 13:00 a comisiei privind reorganizarea DGETS, pe care o prezidez. Precizez câteva detalii organizatorice şi revizui problemele pe care urmează să le abordăm la şedinţă.

Între timp, în birou a intrat dl Andrei Pavaloi, şef adjunct al DGETS. Avem la dispoziţie cinci minute pentru a discuta unele probleme.

Merg la şedinţa comisiei pentru reorganizarea DGETS, la care discutăm organigrama propusă, elaborată cu sprijinul UNICEF, statele de personal, regulamentul de funcționare al DGETS, etc. Colegii de la direcţie au prezentat spre aprobare şi un proiect de decizie care urmează a fi propus spre aprobare la şedinţa Consiliului Municipal Chişinău.

După această şedinţă, urmează alta – cea a comisiei municipale pentru stabilirea şi acordarea ajutorului material. Sunt 5 subiecte foarte complexe şi sensibile propuse pe ordinea de zi.

Până la sfârşitul zilei urmează un şir de multe alte activităţi. Ar trebui să ajung la o şedinţă cu pretorii de sectoare, pentru a discuta despre organizarea Zilei Orașului Chișinău (Hramului oraşului), dar şi la o şedinţă cu MECC privind activitatea DGETS în contextul situaţiei epidemiologice. Ambele activităţi coincid cu şedinţa comisiei municipale pentru stabilirea şi acordarea ajutorului material. Toate sunt importante...

Şi pentru că e ziua de vineri, știu că până la sfârşitul zilei, ca de obicei, va trebui să prezint primarului general raportul săptămânal al activităților descris pe zile. La sfârşit de zi, desigur, trebuie să reuşesc să studiez corespondenţa şi toată documentaţia. La fel de important este și faptul că, până la finalul zilei, trebuie să examinez rapoartele săptămânale ale şefilor direcţiilor din subordine şi nivelul de realizare al sarcinilor.

Mai ştiu că la şedinţa operativă de luni va trebui să prezint raportul pe toate domeniile de care sunt responsabilă. E deja târziu – 19:30, ar trebui să ies din birou. Pentru ședința de luni mă voi pregăti duminică seara. Mâine nu voi putea, de la 09:00 avem ședința cabinetului, evaluăm nivelul de realizare a acțiunilor, și, desigur, planificarea altor acțiuni necesară, iar duminică dimineaţa voi participa la o activitate culturală – „Târgul naţional al meşterilor olari şi ceramişti”. Seara voi pregăti raportul pentru şedinţa operativă pe toate domeniile.

Mereu mă gândesc la faptul că noi, viceprimarii, avem multe (nu le-am descris în „Jurnal” pe toate, dar sunt muuulte!), dar cum le reușește domnul primar?!

E vineri seara?! Când oare a trecut săptămâna?... Dar vara?...

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG