Cel/cea care va lua locul lui Igor Dodon (dacă nu acum, atunci peste 4 ani, că doar nu se va împutini pe vecie), deci locul lui Dodon, care a luat locul lui Nicolae Timofti, care a luat locul lui Marian Lupu, care a luat locul lui Mihai Ghimpu, care a luat locul lui Vladimir Voronin, care a luat locul lui Petru Lucinschi, care a luat locul lui Mircea Snegur va moșteni hrisovul cu doleanțe și promisiuni ale predecesorilor. Acolo va descoperi 300 de întreprinderi mixte moldo-române din revelația tardivă a lui Mircea Snegur; raiul rustic ce avea să ia locul socialismului dezvoltat după reforma agrară promovată de Petru Lucinschi, luată în zeflemea de succesorul Voronin cu rima lipicioasă Pământ-Mormânt, dar și Cuba europeană la care visa președintele comunist la primul său mandat, reverie transformată ulterior într-o vițelușă blândă care să sugă delaolaltă unde vede ugerul mai burdușit. În sipețelul prezidențial zace și visul lui Mihai Ghimpu să zamoceaskă în locul spurcat de statuia lui Lenin o paranghelie de monument care să alunge toți dracii pe o rază de 45 de kilometri, dincolo de Colonița. Dorința de președinte interimar a lui Marian Lupu, deși părea modestă, era și mai greu de realizat – să fie depășită, cândva, schizofrenia lingvistică (a demnitarilor, că lumea s-a lămurit demult), astfel încât să nu existe zazor (decalaj) între definiția științifică și cea politică a limbii de stat. Domnul Timofti a lăsat drept moștenire papucul cu care avea de gând să pocnească a la Hrușciov în tribuna de marmură de la ONU, dar s-a răzgândit ca nu cumva să vadă Moscova că are ciorapi fără blazon prezidențial. Altă vorbă Igor Dodon, carele a avut grijă să-și tatueze funcția nu numai pe halatul de baie, dar și pe clopotnița catedralei centrale. De ce? De atâta!
„De-atâta”! Aceasta este motivația testamentară pe care o va găsi succesorul/succesoarea când va deschide hrisovul prezidențial, pe cât de voluminos, pe atât de subțire.
