Linkuri accesibilitate

O dată la două zile o femeie din R. Moldova moare de cancer de col uterin. Un simplu test poate salva o viață 


Evenimentul de încheiere a campaniei „Fă testul citologic. Păstrează sănătatea”, la care au participat experți și specialiști din domeniu. Chișinău, 11 noiembrie 2022
Evenimentul de încheiere a campaniei „Fă testul citologic. Păstrează sănătatea”, la care au participat experți și specialiști din domeniu. Chișinău, 11 noiembrie 2022

Peste 300 de femei din raioanele Cahul, Drochia și Ungheni au participat în acest an la întrunirile organizate în cadrul campaniei „Fă testul citologic. Păstrează sănătatea” care s-a desfășurat pe parcursul a șase luni. 

„În raioane se lucrează foarte mult pe aspectul cum să se facă acest prelevări, sunt instruiți asistenții medicali, dar este nevoie să crească adresabilitatea. Femeile trebuie să înțeleagă de ce este bine să facă acest test o dată la 3 ani”, a declarat jurnalista Maria Marian, care a organizat aceste întâlniri, împreună cu specialiști din domeniul obstetricii și ginecologiei.

În fiecare zi o femeie din R. Moldova este diagnosticată cu cancer de col uterin, iar la fiecare două zile una moare din această cauză. Asta în timp ce această boală oncologică poate fi prevenită cu ajutorul unui simplu test citologic.

Diagnosticată la timp, monitorizată de medici

Elena Chișca din raionul Hâncești are 29 de ani și nu făcuse niciodată un test citologic, deși orice femeie începând cu vârsta de 25 de ani este eligibilă pentru a-l efectua. A ajuns la medic după ce a avut menstruație timp de două săptămâni. Așa a făcut testul, care a arătat celule anormale pe colul uterin, iar după investigații mai aprofundate, a fost diagnosticată cu leziuni pre-canceroase de gradul II.

„M-am bucurat că am depistat problema la timp...”

„M-am simțit vinovată că nu am făcut testul citologic mai devreme. Pe de altă parte, m-am bucurat că am depistat problema la timp. Am avut și remușcări, și frică. Îmi ziceam că, poate, nu sunt numai leziune pre-canceroase, că, poate, am cancer”, spune Elena, care este monitorizată acum la fiecare șase luni.

Svetlana Nicov, medic ginecolog
Svetlana Nicov, medic ginecolog

Svetlana Nicov, medic ginecolog și specialist în colposcopie la Centrul de Sănătate din Drochia, susține că în ultima vreme femeile au devenit mai conștiente și vin singure pentru testul citologic.

„Situația s-a schimbat. Multe femei vin de sine stătător, pentru că s-a lucrat la capitolul informare și suntem bucuroși că avem rezultate frumoase. Avem cazuri de pre-cancer tratate pe parcursul a nouă luni. Avem mămici care și-au rezolvat problemele de sănătate și și-au planificat o sarcină și asta ne bucură”, a precizat doctorul.

„Este important să avem aceeași abordare și în continuare, de a chema femeile pentru a face testarea citologică, pentru că au posibilitatea să facă acest test gratuit. Vrem ca femeile să înțeleagă că prin testare își pot păstra sănătatea”, a adăugat șefa secției Politici în domeniul asistenței medicale primare și comunitare de la Ministerul Sănătății, Tatiana Zatîc.

Invitații la screening prin SMS și caravane în sate

De asemenea, pe parcursul ultimilor 5 ani, autoritățile au realizat mai multe acțiuni menite să îmbunătățească accesul femeilor la serviciul de screening cervical. A fost creată pagina www.paptest.md.

Cinci medici anatomopatologi din cinci instituții medicale de nivel național au fost instruiți în domeniul histopatologiei ginecologice. 20 de specialiști în citologie din cinci laboratoare naționale au fost instruiți în domeniul citopatologiei ginecologice, cu sprijinul oferit din partea experților internaționali. Au fost create Unitatea de coordonare a implementării screening-ului de col uterin, Centrul național de referire în colposcopie și Registrul de screening cervical.

„Multe femei spun că nu au fost invitate niciodată la screening.”

„Pentru a nu scăpa nicio femeie din vizorul nostru este nevoie de o monitorizare sistemică. Până acum, era destul de greu să facem asta. Multe dintre femei spun că nu au fost invitate niciodată la screening. Registrul de screening cervical ne va permite să ajutăm medicii de familie să își facă o planificare. Este un mecanism modern, prin care femeile vor primi notificări, invitații la screening prin SMS, apel telefonic, prin email. Lucrăm acum la acest capitol”, a explicat Diana Valuță, șefa Unității de coordonare a implementării screening-ului de col uterin.

În viitor, autoritățile își doresc să ajungă la fiecare femeie de mediul rural nu doar cu informații despre testul citologic, dar și să le ofere posibilitatea să îl facă în localitățile lor.

„Este necesar să ajungem la femeile din zonele rurale...”

„Prevenirea cancerului de col uterin este unul dintre obiectivele noastre de bază. De foarte mulți ani încercăm să investim în acest domeniu și am reușit să dezvoltăm parteneriate cu alți actori și donatori. Sperăm să facem și o caravană prin toată Moldova. Este necesar să ajungem la femeile din zonele rurale, cele care au cel mai puțin acces la informații. Să ajungem nu doar cu informații, ci și cu testul citologic. Femeile trebuie să știe că această formă de cancer poate fi prevenită printr-un simplu test citologic”, a menționat și Natalia Plugaru, reprezentantă adjunctă a Fondului ONU pentru Populație.

Potrivit unui studiu, ponderea femeilor din R. Moldova cu vârste între 25 și 61 de ani care cunosc despre testul citologic era de 62% în anul 2020, cu 15% mai mult decât cunoșteau în 2018. De asemenea, ponderea celor care au făcut testul citologic a crescut de aproape două ori în 2020, comparativ cu 2018.

  • 16x9 Image

    Silvia Rotaru

    M-am alăturat echipei Europei Libere Moldova în anul 2022 și sunt reporteră pe domeniul sănătate. Scriu despre problemele, schimbările și evoluțiile din sistemul medical, dar și despre drepturile și problemele pacienților. Fac jurnalism din 2010, am lucrat în televiziune și în presa scrisă, după ce am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

XS
SM
MD
LG