În studioul Europei Libere, Vasile Botnaru și Gheorghe Cojocaru evocă un moment al istoriei recente a moldovenilor:
Gheorghe Cojocaru: „Antrenată în pregătirile pentru Ziua Națională a Vinului, despre care se vorbește ca despre un eveniment epocal al anului, societatea din Republica Moldova nu mai are timp să se reculeagă cu prilejul unor importante date din istoria sa recentă, care merită evocate și, cu atât mai mult, cunoscute. Printre acestea e și ziua de 17 septembrie 1988, când în ziarul „Învățământul public” de la Chișinău apărea o Scrisoare deschisă, adresată autorităților fostei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești, prin care 66 de personalități ale culturii și științei de atunci cereau revenirea la alfabetul latin și declararea limbii române drept limbă de stat.”
Europa Liberă: 1988, deci mai erau trei ani până la decizia istorică de abandonare a Uniunii Sovietice. Prin urmare, demersul celor 66 de semnatari era unul riscant, ca să spunem așa. Ce impact a avut inițiativa asupra evoluțiilor ulterioare din RSS Moldovenească?
Gheorghe Cojocaru: „În acea Scrisoare deschisă, adresată punctual Comisiei interdepartamentale formate de Prezidiul fostei instituții legislative de la Chișinău pentru „studierea istoriei și problemelor dezvoltării limbii moldovenești”, se pleda ferm pentru stoparea experimentului rușinos al lingvisticii sovietice privind cele „două limbi distincte” romanice la nord de Dunăre, adică în România și în RSS Moldovenească. Prin formularea acestei cerințe, ca și prin pledoaria revenirii la scrisul latin și acordării statutului de limbă de stat limbii materne, limbii române, era sfidată întreaga politică lingvistică a regimului. Impactul acestui apel a fost enorm, dând un impuls puternic descătușării conștiinței civice și energiilor populare în sprijinul revendicărilor formulate, finalizând, la niciun an distanță, cu declararea limbii materne drept limbă de stat și revenirea la alfabetul latin.”
Europa Liberă: Dați-ne totuși niște nume de semnatari. Cine erau ei?
Gheorghe Cojocaru: „Erau scriitori, oameni de cultură și de știință, profesori universitari, ziariști, printre primii punându-și semnătura scriitorul Bogdan Istru, lingviștii Marc Gabinschi, Arcadie Evdoșenco, Vasile Bahnaru, Alexandru Burlacu. Ultimul semna publicistul Vlad Pohilă, unul dintre cei trei inițiatori ai Scrisorii, alături de Emil Mândâcanu și matematicianul Viorel Cibotaru, care însă n-a semnat textul. Cei trei au scris aparte anumite fragmente pe care le-au unit ulterior într-un singur demers. Conștienți de riscurile la care se expuneau, se semna în condiții de conspirativitate în particular, într-o cameră la Muzeul Uniunii Scriitorilor, fiecare punându-și semnătura pe o foaie albă, pentru a păstra discreția asupra acestei inițiative.”
Europa Liberă: După 30 de ani, există lume care mai orbecăiește, întrebându-se ce limbă studiază copiii lor pe la licee. Cum apare astăzi acea inițiativă și ce s-a întâmplat cu semnatarii acelei scrisori?
Gheorghe Cojocaru: „La o privire retrospectivă, prin apelul plin de curaj civic și național al celor 66 de semnatari, se puneau în fapt începuturile istoriei recente a Republicii Moldova, care încerca să se rupă din chingile unui regim opresor. Astăzi, mulți din cei 66 nu mai sunt în viață, dar pasul pe care l-au făcut atunci le-a înscris numele în analele mișcării de emancipare politică și națională. Ar fi cazul ca la scurgerea a trei decenii, clasa politică actuală, ca și societatea în ansamblul său, să găsească timp și mijloace pentru a cinsti fapta și exemplul acestor înaintași, ca și al altora, care au lăsat o urmă adâncă în istoria Republicii Moldova.”
