Bucurie mare în unele parcele ale societăţii moldoveneşti după victoria Maiei Sandu. Se aud voci puternice care vorbesc despre reforme, despre primenire şi chiar despre o eră nouă în care a intrat RM. Măi să fie! Şi eu aştept primenirea şi o să mă bucur foarte mult dacă o voi vedea! Deocamdată însă suntem într-un soi de aşteptare şi mare lucru nu s-a întâmplat. Nici chiar o victorie răsunătoare a PAS-ului în alegerile parlamentare anticipate nu e o garanţie că râurile noastre vor avea maluri de miere. Lucrurile sunt în realitate mai complicate.
Bunăoară, analistul Dionis Cenuşă susţine că sugestia preşedintei Sandu privind auto-dizolvarea Parlamentului e un soi de ocolire a Constituţiei şi poate deveni un precedent periculos pe care ulterior să-l folosească alte forţe politice. Dar chiar dacă am admite că cei din PAS sunt ideali şi perfecţi, tot nu m-aş grăbi să întrezăresc era nouă. Există o problemă mult mai mare decât calitatea politicienilor. E vorba de oameni, de alegători, de popor, adică de noi, moldovenii.
E prea puţin să votezi „cum trebuie”. Mai e nevoie să-ţi schimbi comportamentul în viaţa de zi cu zi. Degeaba votezi pentru pro-europeni, dacă în cotidian te eschivezi de la plata impozitelor, dacă eşti amic cu mişmaşul sau dacă te comporţi mârlăneşte. Aici e marea problemă şi nici un preşedinte pro-european nu va face nimic fără o modificare a opticii cetăţenilor. Am scris recent despre dezmăţul focurilor de artificii din Noaptea de Revelion şi am încasat chiar şi nişte înjurături. Asta nu mă miră. Mă aşteptam la asemenea reacţii. Dar oare toţi cei care şi-au băgat cotul în liniştea unor concetăţeni şi ne-au lansat jerbe colorate sub geamuri au votat cu Igor Dodon? Să fim serioşi! De aceea, lucrurile se vor schimba foarte greu aici şi e bine să ne păstrăm calmul.