Linkuri accesibilitate

Vitalie Ciobanu: O guvernare a unității naționale


Copleșiți de crizele care macină Republica Moldova de aproape doi ani – noile valuri pandemice și sărăcia cronică a celor mai mulți –, constatăm că cei care guvernează țara, printr-un mandat clar oferit de alegători, au ajuns la ora primelor bilanțuri.

Maia Sandu a împlinit un an de când a învins în turul doi al alegerilor prezidențiale pe 15 noiembrie 2020 (deși și-a preluat efectiv funcția câteva săptămâni mai târziu), iar Guvernul Natalia Gavrilița, instituit în urma scrutinului parlamentar anticipat din 11 iulie 2021, câștigat de PAS, a împlinit 100 de zile de la învestire.

Bilanțul activității noii guvernări la acest prag simbolic se poate citi în rapoartele și declarațiile reprezentanților săi. Comentariile presei diferă ca ton, argumente și intenționalitate, în funcție de interesele politice sau de afaceri ale finanțatorilor, iar opiniile oamenilor din stradă se întemeiază mai ales pe efectele traiului de zi cu zi.

Impresia generală este pozitivă, încurajatoare, paharul e mai mult plin decât gol. Președinta Maia Sandu și guvernarea PAS au făcut progrese în multe domenii, chiar dacă nu la fel de ample și rapide cum și-ar dori moldovenii. „Se putea mai mult?”, aceasta-i întrebarea.

Principala realizare a președinției a fost că „a repus” Republica Moldova pe harta lumii, a scos-o din izolare internațională, a deschis-o către lumea liberă. A normalizat și relansat relațiile cu vecinii, România și Ucraina, compromise de rusofilul Dodon. Maia Sandu e foarte populară în România, unde mulți români – spirite mai romantice, mai idealiste – o văd ca pe un candidat serios la președinția unei viitoare Românii unite cu Republica Moldova. În cazul Ucrainei, Maia Sandu a afirmat tranșant că susține integritatea teritorială a acestui stat, atacat de Rusia, anulând atitudinea scandaloasă a lui Dodon, care se făcea un avocat al agresiunii rusești.

De la dezastrul izolaționist în care ne-a plasat Dodon, cu vizitele sale rușinoase la Moscova, cu arestarea și expulzarea profesorilor turci (Procuratura Generală își mai aduce aminte de acest dosar?), cu declarațiile sale la ONU despre „Europa de la Lisabona la Vladivostok”, garantată la Nistru de trupele rusești…, până la alinierea statului moldovean la valorile democratice – să recunoaștem: e o amplitudine uriașă. Moldova este privită cu încredere și simpatie de partenerii noștri occidentali, noua guvernare își urmează agenda, chiar dacă are de înfruntat crize peste crize, cea mai gravă fiind pandemia, pe care dacă nu o învingi, nu vei mai avea cu cine și pentru cine să faci reforme.

De aceea, la ora acestui bilanț de etapă, mai folositor ar fi să insistăm asupra riscurilor care se acumulează, decât să enumerăm izbânzile.

Creșterea prețurilor este speculată demagogic de opoziția pro-rusă, dar nu socialiștii sunt problema

Un pericol major pentru actuala guvernare derivă din scumpirile în lanț provocate de criza energetică. Creșterea prețurilor este speculată demagogic de opoziția pro-rusă, dar nu socialiștii sunt problema. Afectați de tarifele înalte, cetățenii nu discern neapărat cu multă competență cauzele scumpirilor. Ei trebuie ajutați să le înțeleagă. Nu îi vorbești de macroeconomie sau de statistici unui om care compară ce are în portmoneu cu facturile la servicii și cu prețurile din magazine. O criză la nivel mondial (explicația autorităților) nu îl consolează, din contra, îl angoasează și mai tare, pentru că Moldova e o țară săracă, dependentă de resursele de energie din exterior. Încât cea mai bună veste, de rând cu anunțarea unor compensații financiare de la stat care să ne ajute să trecem peste iarnă, este semnarea contactului pentru construcția unor rețele electrice de înaltă tensiune care vor conecta Republica Moldova cu România și Europa.

Un alt set de așteptări e legat de justiție. Marile dosare trenează, chiar dacă a fost înlăturat fostul procuror general Stoianoglo, cel care era privit ca principala piedică pentru ca lucrurile să se urnească din loc. Pe de altă parte, auzim zilnic despre noi descinderi ale SIS-ului la conacele judecătorilor și ale unor foști procurori moldoveni, unde îmbogățirea ilicită merge mână-n mână cu încurajarea și complicitatea la infracțiuni, cum e cazul procurorului Igor Popa, care a instrumentat dosare împotriva tinerilor protestatari anticomuniști de la 7 aprilie 2009. Doar că până acum arestul preventiv a fost de fiecare comutat cu arest la domiciliu, iar până să ajungă dosarul în instanță, ping-pongul dintre procurori și avocații celor acuzați de corupție se întinde pe un termen nelimitat, subminând încrederea cetățenilor că dreptatea se va face vreodată și la noi…

Cred că marea problemă a Republicii Moldova și, deopotrivă, pentru actuala guvernare este că deocamdată la ea nu există alternativă. Alternativă acceptabilă. Practic, Moldova a adunat tot ce are mai bun sub flamura actualei puteri, firește, cu unele excepții, pentru că sunt oameni de valoare și în alte partide. Și este normal să fie așa, pentru că nu-i putem alinia pe toți într-o singură formațiune și nu toți trebuie să gândească la fel. Dramatic este faptul că în cazul unui eșec al PAS vor prelua puterea nu alte forțe proeuropene (eventual, Platforma DA sau partidele unioniste), ci garnitura pro-rusă, setoasă de revanșă, și atunci vom bascula dramatic spre un regim autoritar pe un termen nelimitat. Pentru că, știm bine, mai ales în Moldova, nimic nu este ireversibil.

De aceea, lipsa de alternativă credibilă n-ar trebui să liniștească guvernarea PAS, ci s-o alerteze, s-o responsabilizeze. Succesul ei rezidă în capacitatea de a-i mobiliza și antrena în instituții, în administrația de stat, pe câți mai mulți oameni de valoare. Altfel spus, actuala putere ar trebui să devină o guvernare a unității naționale, echivalentă cu o guvernare în condiții de asediu, când concentrezi toate forțele pentru victorie și nu te gândești la viitorul ciclu electoral. O guvernare a salvării naționale, pentru că exact în această situație este Republica Moldova, după decenii de jaf și distrugere a valorilor morale, de confuzie identitară și geopolitică.

E nevoie de mai multă comunicare. O creștere a capacității guvernării de a-și face cunoscute și explicate proiectele și deciziile, mai ales în situații mai delicate, la numirea/votarea unor persoane în funcții-cheie, atunci când anumite „proceduri clasice”, greoaie, sunt scurtcircuitate în favoarea eficienței.

Atitudinile critice te mențin mobilizat și vigilent

Apoi: deschiderea față de critici, ne-teama de dialog. E bine să ai în preajmă oameni lucizi și necomplezenți (chiar dacă nu e deloc confortabil!), voci competente din societatea civilă sau din opoziția proeuropeană extraparlamentară, care să formuleze reproșuri, dar și să propună soluții rezonabile. Atitudinile critice te mențin mobilizat și vigilent, nu te lasă să te moleșești sau, mai rău, nu-ți permit să înțepenești în iluzia infailibilității justificată de votul masiv din 11 iulie. Acel credit al alegătorilor era pentru speranța pe care o întruchipai, azi lumea te judecă după fapte.

Sloganul „oameni buni” s-a dovedit pentru PAS unul câștigător în campania electorală. Acum guvernarea trebuie să-i atragă, să-i motiveze și pe oamenii buni fără carnet de partid. Doar așa vom avea o majoritate reformistă, proeuropeană nu doar în parlament, ci la nivelul întregii societăți. Doar așa vom avea o guvernare a unității naționale.

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG