Înainte de a emigra, Maria a fost asistentă medicală la Institutul de Cardiologie, în secția de chirurgie. Femeia spune că se simțea în acest spital „ca acasă”, dar a decis să plece din țară din motive personale și pentru o viață mai bună. În Marea Britanie, a lucrat mai întâi într-o casă de bătrâni, iar apoi s-a angajat într-un spital din orașul Bury St Edmunds. Acum se află în concediul de maternitate.
Potrivit ei, spitalele din Marea Britanie duc o lipsă mare de asistente medicale, în timp ce numărul de pacienți și, respectiv, volumul de muncă sunt în creștere, acesta fiind motivul principal din care asistenții și paramedicii au ieșit în stradă.
Poți fi angajat la cardiologie chirurgicală, dar să fii trimis să îngrijești pacienți cu demență...
„Poți să fii asistent medical într-o secție, însă, dacă în alta nu ajung asistenți, să fii trimis acolo. De exemplu, poți fi angajat la cardiologie chirurgicală, dar să fii trimis să îngrijești pacienți cu demență. Pe mine, m-au trimis într-o altă secție o singură dată, deoarece eram însărcinată. Altă dată m-au trimis în alt oraș, la un alt spital, cu taxiul achitat de administrație. Pentru mine, fost un stres foarte mare să muncesc 12 ore într-o instituție în care nu știam nici măcar unde e toaleta. Lucrând într-o altă secție, cu un alt profil, îți este dificil și frică să greșești”, spune moldoveanca.
Maria susține că, actualmente, un asistent medical din Marea Britanie are grijă de 10 pacienți, deși, potrivit normelor britanice, ar trebui să-i revină opt. La Chișinău, ea avea în îngrijire chiar mai mulți pacienți.
„Aici nimeni nu așteaptă mită”
Salariul unui asistent medical în Marea Britanie depinde de experiența în muncă, mai spune Maria. Un începător primește în medie 2.400 de lire pe lună, în funcție de secția în care muncește.
„Aici cheltuielile pentru chirie ajung până la 650-800 de lire plus comunalele. Anul acesta, s-au scumpit motorina și produsele alimentare, dar autoritățile ne ajută cu câte 66 de lire pentru factura la gaz și lumină. Adică factura mea ajunge la 106 lire lunar și acum achit doar 40 de lire”, povestește asistenta.
La Chișinău am lucrat cu un salariu de 1.500 de lei, în condiții de radiație sporită...
Deși îi lipsește echipa prietenoasă de la Institutul de Cardiologie, Maria nu vrea să se întoarcă acasă. „Aici am un alt nivel de trai. În primul an la Chișinău, am lucrat cu un salariu de 1.500 de lei, în condiții de radiație sporită. În plus, în Moldova achiți peste tot la medici, iar aici sistemul de sănătate este gratuit și nici mită nu așteaptă nimeni. De câte ori am apelat la un medic, nu am plătit, iar personalul medical e foarte prietenos și te susține. Am născut în spitalul în care lucrez și nu am achitat nimic”, explică Maria Tolpa.
Asistenții medicali cer majorări de 19%
Chiar dacă au obținut creșteri salariale de 4-5% în vara anului trecut, cu aproximativ 1.400 de lire, asistenții din Marea Britanie rămân nemulțumiți și cer majorări mai substanțiale, cu 5% peste rata inflației, care este în prezent de 14%.
Secretarul britanic pentru Sănătate, Steve Barclay, a declarat că guvernul este „foarte recunoscător” asistenților medicali, dar creșterea salarială de 19% pe care o doresc aceștia „nu este accesibilă, având în vedere multe alte presiuni economice” cu care se confruntă regatul, scrie BBC.
Potrivit ministrei Sănătății, Maria Caulfield, aproximativ 70.000 de proceduri și intervenții chirurgicale ar fi fost ratate în Marea Britanie din cauza grevei din decembrie.
Asistenții medicali urmează să intre în grevă pentru a treia oară pe 18 și 19 ianuarie, iar paramedicii - pe 11 și 23 ianuarie. Conform regulilor grevei, îngrijirea de urgență, de exemplu, în terapie intensivă, precum și tratamentul pentru cancer și dializă trebuie să fie acordate în continuare.