„Nu va fi nicio criză”, ne asigură ministrul de Finanțe. Vor fi bani și pentru pensii, și pentru salarii, și pentru celelalte trufandale promise de-a lungul timpului iar cei care trag alarmele sunt iresponsabili și slugi politice. Reacționa la nervi, pentru a contracara impactul negativ și emoțional produs de noile rapoarte ale statisticienilor. Conform acestora, viitorul nu sună bine. Și nici prezentul. Inflația a ajuns în martie la cinci procente, apropiindu-se de recordul negativ al anului 2003, iar promisele creșteri salariale sunt mai degrabă descreșteri, pe fondul marii debandade care a primit denumirea conspirativă „Revoluția fiscală.” Vor fi știind ei, discipolii lui Ion Iliescu, ce înseamnă revoluție și cum poate fi ea deturnată. Dar beția puterii presupune să vezi doar partea plină a paharului. Așadar, nu e criză, e belșug, deși s-au adunat sacoșele puse la coadă pentru proteste, la ministere și guvern. Nu e criză, deși senzorii economici au început să avertizeze că tigrul economic românesc a ajuns să facă tumbe cu leii și alte valute, ca pisicuțele de pe Facebook. Ministrul ne spune că e o bătaie simulată. Așa o fi, pe toți îi relaxează simpaticele feline. Asta până le sar la gât.
Așadar, chiar dacă economia românească circulă cu luminile de avarie pornite, nu va fi nicio criză. Cum nu a fost nici în 2009, susține Teodorovici. Atunci guvernul Boc s-a grăbit să taie din salarii și pensii. „Am creat noi criza, ca țară, spune ministrul. Ne-am grăbit să tăiem pensii și salarii” chiar dacă România nu era afectată economic în așa măsură încât să fie luate „măsurile acelea stupide, de tăieri de venituri”. S-a și grăbit să sară la beregata Comisiei Europene care a pus microscopul pe fisurile din structurile de rezistență ai sistemului economic românesc. În Raportul anual al Comisiei se spune, pentru a câta oară? că investițiile sunt modeste și creșterea economică iluzorie. Că relansarea se bazează pe consum și consumul va produce o obezitate economică morbidă. „Dacă facem și noi, ca țară, un Raport despre voi? Despre neînțelegerile pe care le avem. Despre tratamentul diferit de care au parte firmele românești în spațiul comunitar?” le-a replicat ministrul finanțelor în discursul de acceptare a raportului, cu simțul critic ambetat de furie. S-a tăcut politicos.
Spunând că nu va fi nicio criză, ministrul răspundea indirect și neliniștii Băncii Naționale care comenta pe seama creșterii deficitului de cont curent și avertiza că, dacă lucrurile merg pe mai departe așa, România va fi cea mai vulnerabilă țară europeană în fața unei crize. Problema României pare să fie aceea că a transformat consumul în bulimie. Importurile depășesc sistematic exporturile ceea ce duce, printre altele, la degradarea monetară și leucemia sistemului limfatic al economiei. În acest context, creșterile salariale sunt toxice și fac parte din spectacolul de lumini și umbre cu care-și hipnotizează PSD electoratul, în ciuda asigurărilor date de ministrul de Finanțe că totul e sub control.
Însă acesta nu are două vorbe la un loc. În chiar zilele în care ne asigura că sunt bani și de pensii, și de salarii, anunța că guvernul va analiza mecanismele de preluare a pilonului doi de pensii la pilonul unu. Cu alte cuvinte, guvernul studiază modalitatea prin care poate naționaliza contribuțiile private. O naționalizare vehement contestată anul trecut. Pentru cei care-și făceau iluzii, ar trebui să fie clar că nu doar indicatorii economiei se erodează rapid, ci și cei ai democrației. Poate pentru că sunt situați în aceiași centri nervoși ai societății. Intențiile de a pune sub control organizațiile nonguvernamentale, de a-i călca pe angajații în domeniul privat cu șenila revoluției fiscale permanente și de a bloca activitățile liberale printr-un nou sistem aberant de taxare (discriminator și descurajant) sunt tot atâția pași către servitute. Baza electorală a PSD-ului nu are decât de câștigat de distrugerea și-așa șubredei clase de mijloc prin legi, taxe și impozite. Nimeni nu învață nimic din lecția eternizării lui Viktor Orban la putere în țara vecină și prietenă Ungaria. Amic de casă cu Putin și, după cum îl consideră mulți, reprezentat model al noii democraturi el pare să organizeze funeraliile democrației în țara lui: alegeri libere, cu un singur partid puternic, o opoziție anemică, dezorientată și haotică și o presă fie cu totul aservită fie pe cale de disoluție, vor repeta rețeta. Vă sună cunoscut? Poate că nu învață nimeni pentru că lecția este deja știută și suntem deja pe această cale. Manifestațiile de protest sunt considerate defăimătoare și participanții sunt amendați. Mulți dintre patronii de presă sunt fie în pușcărie, fie urmăriți internațional, fie fac anticameră la tribunal. Mai toți sunt legați ombilical de adevărații patroni politici ale căror interese sunt promovate mereu pe prima pagină a gazetei sau la ore de mare audiență. Cei care critică politicile guvernamentale sunt executați financiar sau li se caută bube biografice.
Nu e de mirare că numărul celor care nu mai rezistă e tot mai mare. Singurul capitol de comerț exterior care înflorește este exportul de oameni competenți și cu chef de lucru. Pentru că țara se depopulează, problema pensiilor a devenit o preocupare obsesivă pentru lăcustele din administrația centrală. Este o politică deliberată și perenă. Guvernele succesive aflate la putere au convins tot mai mulți oameni să-și ia patria în traistă și să se ducă unde văd cu ochii. Cui nu-i place, să ne lase-n pace! a fost lozinca multor guverne postcomuniste. Este o strădanie politică sistematică și bine orchestrată de a-i alunga pe cei competenți și competitivi. Într-o administrație minată de pompierism și nepotism, meritocrația este o glumă proastă.
Zilele trecute, inginerul Valentin Popa, ministru al Educației, a anunțat modificări importante în repartizarea banilor pentru învățământul universitar. El a tăiat cu milioanele banii destinați celor mai reprezentative instituții de învățământ superior, redistribuindu-i conform unui algoritm politic și sentimental destul de lesne de citit: banii au fost alocați acelor paliere de educație care „au viitor”. Un algoritm căruia, chiar dacă nu e Marea teoremă a lui Fermat, i se poate spune Mica aporie a lui Valentin. Valentin Popa nu este filosof și nici matematician, ci inginer de calculatoare. Crede, probabil, că inteligența artificială este superioară celei umane. El spune că redistribuirea banilor are și o valoare sentimentală: ia de la îmbuibați și dă la săraci. Ca întreaga societatea, săracii sunt mulți și în domeniul educației și reprezintă multe voturi. La numirea sa, ministrul, contestat pentru lipsă de competență și prestanță, a fost susținut de zeci de rectori de la aceste instituții și, se pare, a venit momentul să le răsplătească fidelitatea. De partea cealaltă, este Mircea Dumitru, fost ministru al educației în mandatul lui Dacian Cioloș și vehement contestatar al actualului ministru. Filosoful Dumitru se plânge că universitățile plasate, de bine de rău, în Top 1000 la nivel mondial au fost sacrificate de dragul celor care abia de se califică în Top 100 la nivel național. Cifrele de școlarizare pentru anul școlar 2018-2019 scad nu doar la admiterea în facultăți, ci și la masterate și doctorate. La Universitatea București vor fi cinci sute de studenți mai puțini și peste nouă milioane de lei minus în casa cu bani. Au împărțit prada, spune Mircea Dumitru, „cu generozitatea boierilor medievali noilor cetăți de scaun ale învățământului universitar românesc”. Universitatea bucureșteană a anunțat că dă în judecată ministerul. De partea cealaltă, ministrul se apără cu cifre, susținând că în București, standardele universitare sunt dâmbovițene și că la examenul de admitere „poate fi declarat admis oricine, doar cu scopul ca universitatea să încaseze finanțarea corespunzătoare”. Jaful banilor universitari ar fi, așadar, legitim. Cumva, dacă ne uităm la performanțele multor profesori universitari, la lipsa lor de relevanță în domeniu, la programele învechite, i-am putea da dreptate. Competențele sunt păsări rare care se pregătesc să migreze (dacă n-au făcut-o deja). Dacă ne uităm pe evaluările internaționale, ministrul însuși nu are nicio relevanță în domeniul său (inginerie electronică și comunicații), iar Universitatea din Suceava unde a fost el rector ani de zile ar primi doar jumătate de stea Michelin de la orice evaluator. Chiar și în Politehnica bucureșteană, care se bucură și ea de banii prăduiți de minister de la celelalte Universități, există numeroase facultăți și cursuri inutile, fără viitor, dar cu mult trecut, prăfuite, făcute pe picior, doar pentru a pune o pâine pe masa profesorilor. Și, la o examinare mai atentă, cu ajutorul procurorilor și poliției, s-ar putea constata că uneori și la facultățile unde se intră prin concurs, examenele semestriale sau anuale sunt condiționate financiar, iar tezele de licență sunt măsluite. Este valabil, de fapt, peste tot pentru că și structura învățământului preuniversitar la toate nivelurile ar trebui scuturată de materii parazitare și de moliile din programe și catedre. Este o promisiune de care niciun ministru nu e dispus să se achite pentru că ar însemna desființarea a trei sferturi din posturi, reducerea maculaturii didactice, simplificarea sistemului. Or nimic nu urăște birocrația mai mult decât limpezimea și simplitatea.
Dar chiar și Universitatea Al. I. Cuza, devalizată și ea de ministrul educației, are mari probleme de l-a putut suporta ca rector amar de vreme pe actualul ministru al justiției, contestat de mai toți juriștii cu știință de carte și studii relevante. Ne-am fi așteptat ca la recentele redistribuiri de bani Tudorel Toader să protesteze indignat că universitatea pe care a păstorit-o va avea dificultăți financiare. Nu a făcut-o. Poate că din solidaritate guvernamentală (șeful de la partid i-a avertizat că vor fi taxați dur cei care spală rufele guvernării în public). Poate că urmărește cu atenție pantomima care a urmat cererii adresate președinției pentru demiterea Laurei Kovesi. E un pas-de-deux în care soliști sunt prim-ministrul Viorica Dăncilă și președintele Iohannis, acompaniați de orchestra reunită a ministerului, inspecției judiciare și a străzii, care asigură percuția. Viorica Dăncilă spune că e curajoasă și că va face ce trebuie. Deocamdată nu știe ce, ca să nu supere pe nimeni. E posibil ca, sfătuită de ministrul justiției și la ordinul șefului Dragnea, să facă contestație la Curtea Constituțională dacă Klaus Iohannis va respinge cererea de revocare a Laurei Kovesi. Cert este că Inspecția judiciară o investighează din nou pe Laura Kovesi pe motiv că ar fi încălcat dispozițiile procurorului general în ceea ce privește controalele tematice. Dar poate că ministrul nu a reacționat la jumulirea bugetelor universitare pentru că era prea ocupat să pitească raportul GRECO în care erau criticate legile justiției și campania împotriva Laurei Kovesi. Sau poate că a fost acaparat pur și simplu de prima întrunire a comisiei guvernamentale de trecere la euro, dat fiind că unul dintre experții invitați la europenizarea finanțelor românești este un vechi client al sistemului juridic, Darius Vâlcov. Deși condamnat de prima instanță la opt ani pentru corupție, Vâlcov a fost desemnat consilier al premierului, pentru că e competent la învârtit banii. Vâlcov nu este singura competență și nici singura problemă a comisiei de aderare la euro. Cele două locomotive sunt Viorica Dăncilă și Ion Aurel Pop, istoric, academician din 2010 și, de puțină vreme, președinte al Academiei Române. Numele lui Pop se regăsește pe o listă de colaboratori ai Securității Statului, în care sunt inventariați cei care se ocupau de urmărirea emigrației românești. Lista este din 1985 și conține și alte nume la fel de răsunătoare din medii universitare, din jurnalism și din zona elitelor profesionale. Ion Aurel Pop neagă vehement (în documentul publicat în dreptul numelui său cineva a scris grăbit cu creionul un NU care nu se știe ce înseamnă) susținând că este o victimă a succesului profesional. El ar fi publicat câteva articole în reviste din străinătate la solicitarea conducătorului său de doctorat, istoricul Ștefan Pascu. Desigur, o listă găsită într-un sertar fie el și de la Securitate e insuficientă pentru a culpabiliza pe cineva. Traian Băsescu, aflat și el pe o listă, a fost exonerat rapid de simpatizanții săi și, dacă nu ar fi făcut el însuși indiscreții despre rapoartele date la venirea în țară, nici nu am avea probe că a colaborat fie și administrativ, cu securiștii.
Pe lista de colaboratori ai Securității publicată în revista 22 mai apar și alte nume de academicieni. Dan Berindei, de pildă, cunoscut în ultima vreme mai degrabă ca om de casă și logofăt al lui Gigi Becali, este președinte ale secției de istorie. Alături de acesta apare și Marius Porumb, istoric de artă și membru titular al Academiei Române. Comisia de integrare în zona euro are și alte probleme cu trecutul. Mugur Isărescu, guvernator BNR și șef al secției de economie din Academia Română, este cel mai important profesionist al acestei comisii. Se spune că, printre păcatele tinereții sale profesionale, pe când învăța cântând alfabetul promovării profesionale, s-ar număra și acela de a fi turnat la securitate sub numele de cod „Manole”. Ar fi fost racolat în 1971, pe când termina ASE-ul. Imediat după aceea a fost angajat la Institut. Adjunctul său în Academie este Daniel Dăianu, care a recunoscut că a fost ofițer al Direcției de informații externe pe vremea comunismului. Ulterior deși spunea că-l apasă greaua moștenire genetică, a fost reprezentantul PNL în Parlamentul european. În fine, pe recent publicata listă de colaboratori apare și numele lui Adrian Vasilescu, jurnalist de profesie și purtător de cuvânt al lui Mugur Isărescu. Ceea ce explică multe, fără a simplifica nimic.
După cum spunea admirativ Liviu Dragnea, la Congres: Mulți mai suntem!
