Linkuri accesibilitate

O pastilă de la Pfizer contra COVID-19 poate ajunge în țările cu venituri mici la preț redus


Marea companie farmaceutică americană Pfizer, care a creat o pastilă pentru bolnavii de COVID-19, iar acum o testează în studii clinice ample, s-a înțeles cu o organizație sprijinită de ONU să pună la punct o metodă de producție care ar face ca pastila să fie mai ieftină pentru țările cu venituri mai mici.

Cunoscută în Statele Unite cu denumirea Paxlovid, pastila ar reduce riscul de spitalizare și deces pentru pacienții predispuși la o formă gravă a maladiei.

Intenția este ca, după ce medicamentul o să parcurgă toate etapele testării și o să primească aprobările autorităților de reglementare competente, acesta să poată fi distribuit la preț redus în 95 de țări cu venituri mici și medii, unde locuiește aproximativ jumătate din populația lumii.

Pfizer spune că va acorda organizației Medicines Patent Pool (MPP) o licență pentru a fabrica pilula antivirală cu ajutorul producătorilor de medicamente generice, adică medicamente care copie rețeta farmaceutică a produsului original.

Conform înțelegerii, Pfizer nu va primi redevențe de la producătorii de medicamente generice, ceea ce va face tratamentul mai ieftin.

„Această licență este atât de importantă pentru că, dacă este autorizat, acest medicament administrat pe cale bucală va răspunde nevoilor din țările cu venituri mici și medii și ar putea juca un rol esențial în salvarea de vieți omenești, contribuind la eforturile globale de combatere a pandemiei actuale,” a spus directorul organizației Medicines Patent Pool, Charles Gore.

„Credem că medicațiile antivirale orale pot juca un rol vital în reducerea severității infecțiilor cu COVID-19, scăderea presiunii asupra sistemelor noastre medicale și salvarea de vieți omenești”, a declarat șeful Pfizer, Albert Bourla.

Cu alte cuvinte, cei infectați cu COVID-19, luând pastila, ar putea evita forme grave ale bolii și internarea la spital.

Datele primului studiu clinic prezentate de compania americană la începutul lunii arată că pastila ar coborî cu aproape 90% riscul de spitalizare sau deces în rândul pacienților adulți cu predispoziție pentru o formă severă a bolii.

Pfizer, care a cerut deja autorităților americane să aprobe pilula, spune că va continua testele, anunțând că le va face inclusiv în Rusia.

Rezultatele de până acum par mai bune decât cele demonstrate de o altă pastilă, Molnupiravir, a companiei americane Merck. Aceasta, la fel, reduce capacitatea virusului COVID-19 de a se multiplica în organism, prevenind astfel formele grave de boală.

Pastila de la Merck, care se află într-o fază mai avansată a testelor și aprobărilor, a fost autorizată deja și în R. Moldova. Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale de la Chișinău a spus la 15 noiembrie că poate fi importată.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG