Linkuri accesibilitate

O radiografie a corectitudinii politice


Corectitudinea politică e un dispozitiv inhibant a cărui vocație este de a sufoca și de a diaboliza orice critică a principiului sacrosant al diversității.

Universitarul si eseistul canadian Mathieu Bock-Côté ne

propune o radiografie a ceea ce el numeste Imperiul corectitudinii politice (L’empire du politiquement correct, Editions du Cerf). Asistam, considera autorul, nu numai la o criza a democratiilor occidentale ci si la o adevarata schimbare de civilizatie. Se confirma astfel o profetie a lui François Furet de la începutul anilor ’90, care vedea în corectitudinea politica cea mai noua utopie de «regenerare a omenirii». Ce este corectitudinea politica?

Jurnal de corespondent: Alexandru Călinescu (Iași)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:05 0:00
Link direct

Iata o posibila definitie, în viziunea lui Bock-Côté: corectitudinea politica e un dispozitiv inhibant a carui vocatie este de a sufoca si de a diaboliza orice critica a principiului sacrosant al diversitatii si de a exclude din spatiul public pe oricine transgreseaza aceasta interdictie; de asemenea, corectitudinea politica revendica monopolul binelui, ba chiar pe cel al sanatatii mintale, punând manifestarilor de rezistenta fata de marsul triumfal al progresului eticheta de fobie.

Mistica progresului este în strânsa legatura cu apologia diversitatii. În ceea ce o priveste pe aceasta din urma, aspectele ei pozitive trebuie subliniate iar cele negative trecute sub tacere. Corectitudinea politica se sprijina pe o strategie a supravegherii generalizate: «profesionistii indignarii» sunt permanent pregatiti sa-i demaste pe adversari, pe cei care «derapeaza», îndepartându-se astfel de la calea cea dreapta.

Eseistul canadian examineaza mai multe zone unde corectitudinea politica face ravagii: teoria genului (implicând nediferentierea sexelor), deconstruirea apartenentelor traditionale (tatal si mama înlocuiti cu «parinte 1» si «parinte 2»), epurarea vocabularului (guvernul canadian a cerut functionarilor sa nu mai foloseasca apelativele «domn» si «doamna» pentru a nu leza persoanele a caror identitate de gen nu corepunde identitatii sexuale) etc .

O foarte patrunzatoare analiza este consacrata conceptelor de «stânga» si «dreapta» în politica, insistându-se pe ideea ca stânga isi aroga întotdeauna paternitatea exclusiva a proiectelor generoase. În acelasi timp însa stânga nu poate exista fara dusmani, de unde accentul pus pe intentiile malefice ale adversarilor si pe «discursul urii» pe care acestia îl practica. Un capitol aparte se ocupa de avatarurile conceptului de «rasa», cuvânt scos în 2012, de catre François Hollande, din constitutia franceza, dar care, în mod bizar si paradoxal, a devenit un leit-motiv al dezbaterilor aprinse din Statele Unite, dar nu numai de acolo, în legatura cu «suprematia albilor» si cu necesitatea «decolonizarii». Ne amintim de initiativele unor grupuri agresive ce solicitau demolarea statuilor generalului Lee sau a lui Cristofor Columb, peronaje socotite vinovate pentru sclavia negrilor sau pentru masacrarea populatiilor bastinase de pe teritoriul american.

Pozitia lui Bock-Côté este aceea a unui conservator moderat (e un admirator, de altfel, al lui Alain Finkielkraut). Cartea sa, polemica, se mentine în limitele unei urbanitati ireprosabile. Este si mesajul capitolului final, care face elogiul «conflictului civilizat» ca semn al unei democratii autentice.

XS
SM
MD
LG