Ne-am întâlnit cu Valera (numele e modificat din motive lesne de înţeles) la intrarea într-un supermarket. Nu-l văzusem de un an de zile şi am stat de vorbă câteva minute. Am vorbit păstrând „distanţa socială”, căci Valera nu purta mască. Şi am aflat că familia acestui cunoscut a trecut prin Covid, că a fost greu, dar toţi s-au însănătoşit. L-am felicitat şi i-am dorit sănătate. Dar cel mai mult m-a impresionat şi m-a tulburat o chestiune pe care Valera mi-a povestit-o cu ochii umezi de satisfacţie.
Valera a simţit, după boală, libertatea de altădată, cea dinaintea epocii Covid. La adăpostul anticorpilor, omul a cam renunţat la măşti şi a început să se plimbe ca în vremurile bune. Mai mult, împreună cu doi amici, care învinseseră şi ei coronavirusul, Valera a organizat acasă un mic chef, a întins o măsuţă, cu mâncăruri gustoase şi cu vin bun. Şi a fost un chef pe cinste, cu bancuri, cu râsete zgomotoase, cu îmbrăţişări, un chef fără măştile şi mănuşile nesuferite, un chef pe cinste. Exact ca în viaţa normală de până la sosirea Covidului.
„La un moment dat, în timp ce dădeam peste cap un pahar de vin, am avut câteva clipe senzaţia că nu există nici un Covid! A fost o adevărată sărbătoare a sufletului acest chef!”, mi-a mărturisit Valera plin de însufleţire.
L-am ascultat cu atenţie şi l-am sfătuit să rămână precaut. Chestia e că şi anticorpii nu sunt veşnici şi au existat cazuri de reinfectare cu coronavirus. Orice e posibil. Dar sfatul meu nu i-a căzut bine la inimă. Omul m-a privit cu suspiciune şi a plecat, luându-şi rămas bun în grabă…
