Simbol incontestabil al ultimelor două decenii în istoria Rusiei, timp în care a fost premier-președinte-premier-președinte, de-a lungul acestor ani s-a schimbat nu numai părerea despre Putin. S-au schimbat și opiniile cetățenilor ruși despre ei înșiși, despre țară, despre prezentul și trecutul țării lor, despre relațiile cu lumea de dincolo de granițele rusești. Despre modul în care s-au produs aceste schimbări, ce cred cetățenii despre Rusia de azi, despre conaționalii lor și despre perspectivele lor, serviciul de limbă rusă al Radio Europa Liberă - Radio Svoboda - a stat de vorbă, în cadrul proiectului „Putin – 20 de ani la putere”, cu Lev Gudkov, unul dintre cei mai cunoscuți sociologi ruși, directorul Centrului Levada de la Moscova.
Radio Svoboda: Să o luăm de la capăt. Anul 1999. Cum ar putea fi caracterizată starea opiniei publice din Rusia pe vremea aceea? Ce fel de societate prelua Vladimir Putin? Existau pe atunci indicii referitoare la direcția în care începea să se schimbe această societate sau, la sfârșitul anilor '90, a fost ceva asemenea unei foi albe de hârtie pe care succesorul lui Elțîn putea să scrie ceea ce considera el că e necesar?
Lev Gudkov: Firește, aceasta nu a fost o coală albă de hârtie. Exista un context negativ per ansamblu, încă din anul 1995. Era o stare de frustrare profundă, de dezamăgire din cauza speranțelor și iluziilor spulberate de faptul că renunțarea la sistemul sovietic va aduce imediat prosperitate economică, o viață ca în „țările normale”, cum se spunea atunci. Recesiunea profundă a stârnit sentimente de mare dezamăgire în democrați, în guvernul reformator. Mai mult, ei au și oferit suficiente motive pentru asemenea sentimente. În același timp, conservatorii își intensifică criticile, afirmând că tot ceea ce se întâmplă este rezultatul unei conspirații din partea CIA și Statelor Unite ale Americii pentru ca URSS să se prăbușească. Treptat crește în intensitate și naționalismul imperial rus. Înfrângerea suferită în primul război cecen și atacurile teroriste au jucat un oarecare rol. În 1998, pe fundalul crizei globale care lovește dureros economia rusă și spulberă speranțele și economiile oamenilor, apar așteptări ale unui lider autoritar, salvator, „tată al națiunii”. Toate acestea se întâmplau înainte de venirea lui Putin. Asemenea așteptări au apărut în anii 1997–1998.
Radio Svoboda: Ați menționat înfrângerea suferită în primul război cecen, iar venirea la putere a lui Putin are legătură cu începutul celui de-al doilea război în Cecenia. Cât de important a fost acest factor?
Lev Gudkov: A fost unul foarte important. În iulie 1999, aproape că nimeni nu știa cine este Putin. În august, pe fondul evenimentelor din Daghestan, 31% din cetățenii ruși aprobă acțiunile lui Putin, 33% - le dezaprobă, iar 37% - nu știau cine este Putin și afirmă că le este dificil să dea un răspuns. În septembrie, după ce Putin declară că îi va „lichida până și în toaletă” pe combatanții ceceni, popularitatea lui urcă la 53%, iar nivelul de neîncredere coboară la 27%. În noiembrie-decembrie, pe fundalul operațiunilor militare în Cecenia, ratingul lui Putin crește la 80%, iar numărul celor nemulțumiți scade până la 12%. Și nu era vorba doar despre Cecenia, ci și de un sentiment general extrem de puternic în societate că a venit un lider care să scoată țara din criză. Din punct de vedere economic nu s-a schimbat nimic, dar starea de spirit și popularitatea lui Putin au crescut brusc. Aș spune că societatea l-a primit ca pe unul dintre ei, l-au acceptat pe fundalul dezamăgirilor profunde din ultimii ani ai guvernării lui Elțîn.
Caruselul popularității
Radio Svoboda: Creșterea și descreșterea popularității lui Putin în societate se datorează căror factori? Au cumva vreo legătură anume cu intervențiile militare în Cecenia, Georgia, anexarea Crimeei și altele?
Lev Gudkov: Într-adevăr, popularitatea atinge apogeul anume în momentele când au loc demonstrații de forță, acțiuni ferme și apeluri imperialiste. Prima creștere a fost înregistrată în 1999, când a izbucnit cel de-al doilea război în Cecenia, ca o manifestare a răzbunării pentru înfrângerea suferită în primul război cecen. Urmează o cădere ușoară a popularității după tragedia submarinului Kursk, atacurile teroriste de la Teatrul Dubrovka din Moscova și de la școala din Beslan. Cu toate acestea, situația economică dă semne de îmbunătățire și ratingul lui Putin urcă la 85% către sfârșitul primului său mandat prezidențial. Monetizarea facilităților sociale reduce din popularitatea lui (65%). O creștere constantă a popularității are loc până în vara anului 2008, când începe războiul împotriva Georgiei.
În perioada 2000-2008 veniturile reale ale populației cresc în medie cu 6-8% anual, ceea ce provoacă un boom bazat pe consum. Oamenii simt în sfârșit că încep să trăiască, consumul crește, iar acest fapt pune bazele recunoașterii și susținerii masive a lui Putin în rândul populației, în ciuda faptului că în această perioadă încep prigonirile politice, lichidările efective ale partidelor politice de opoziție, ale administrației locale și au loc multe alte lucruri caracteristice autoritarismului.
Criza globală marchează începutul unei perioade lungi de scădere a popularității lui Putin până la sfârșitul anului 2013. Eu credeam atunci că este un proces ireversibil. În decembrie 2013, Putin înregistrează cel mai scăzut nivel de încredere în rândul populației - 61%. Dar imediat începe Maidanul la Kiev. Propaganda anti-occidentală, anti-ucraineană în contextual anexării Crimeei, de altfel o propaganda absolut incredibilă prin demagogie și intensitate, contribuie la aceea că popularitatea lui Putin atinge un nivel maxim - 89% - în 2015. Dacă e să vorbim despre tendințe pe termen lung, atunci rating-ul scade lent, deoarece începe o stare de oboseală ca urmare a mobilizării militare, scad veniturile, apare frica de un posibil nou război mare și începe un proces lent de recesiune până în vara anului 2018. Ulterior, Putin promulgă proiectul de lege privind creșterea vârstei de pensionare și, astfel, își asumă întreaga responsabilitate pentru starea de lucruri.
Radio Svoboda: Dar până la asta, pentru ce purta el responsabilitatea?
Lev Gudkov: Pentru statutul simbolic al Rusiei care, în opinia sa, a renăscut ca superputere, a recăpătat autoritatea de care s-a bucurat URSS pe arena internațională. Politica externă era prezentată drept principala realizare a lui Putin, deoarece pe plan intern rezultatele erau modeste, dacă nu chiar negative. Din punct de vedere economic, nu au existat cine știe ce mari realizări, cu excepția faptului că au crescut veniturile oamenilor, dar această tendință s-a oprit ulterior. În perioada lui Putin, corupția atinge cote alarmante și devine treptat o problemă majoră în ochii populației. Corupția, nedreptatea și problemele economice sunt principalele nemulțumiri ale cetățenilor. Starea de oboseală și de iritare se intensifică, iar responsabilitatea pentru problemele din țară este transferată de la Putin către premierul Medvedev, către Guvern, către autoritățile locale etc. S-a aplicat vechiul mecanism: „regele este bun, boierii sunt răi”. Și acest mecanism a funcționat.
Radio Svoboda: Toate acestea s-au întâmplat până în 2018. Ce a urmat?
Lev Gudkov: După ce Putin promulgă legea cu privire la creșterea vârstei de pensionare, popularitatea lui scade cu aproximativ 35-40%. Un nivel atât de mic al încrederii populației în Putin nu se mai înregistrase, deoarece acesta era un nivel asigurat de propagandă și de toate celelalte instituții.
„Eu sunt mic, nu știu nimic”
Radio Svoboda: Oamenii care nu cunosc toată bucătăria sociologică se întreabă adesea: cât de mult poate fi modelată, asemenea plastilinei, opinia publică? Dvs. ați spus: începe următoarea operațiune militară și crește rating-ul lui Putin. Apoi este anexată Crimeea, iar procesul e susținut masiv de mașinăria propagandistică. Popularitatea președintelui din nou crește. Poate fi societatea manipulată în așa fel până la nesfârșit sau există, totuși, anumite mecanisme care să-i facă pe oameni să vadă ce se întâmplă cu adevărat în jurul lor și să nu creadă doar în ceea văd la televizor?
Lev Gudkov: Per ansamblu, atitudinea față de putere și față de Putin este duplicitară. Nivelul înalt al popularității și aprobarea acțiunilor lui Putin nu sunt realizările lui personale, ci mai degrabă sunt o evaluare a rolului simbolic al președintelui, a poziției pe care o adoptă el. Atunci când lui i se face o evaluare ca persoană, ca lider, se aplică alte criterii. Nu există niciun fel de euforie sau simpatie specială în cazul dat, atitudinea față de el este una de indiferență, ceva de genul „nu pot spune nimic rău despre el”. Nu doar de bine, dar nici de rău. În urma publicării raportului de investigație a lui Nemțov „Putin. Corupția”, la întrebarea: se face vinovat președintele de abuzurile comise?, răspunsurile au fost următoarele: „fără îndoială, se face vinovat, deoarece acest lucru este demonstrat de numeroase fapte prezentate în spațiul on-line sau de mass-media”, declară 11% dintre cei chestionați (sunt datele pentru 2017, când a fost realizat un asemenea sondaj). Iată un alt răspuns: „Probabil se face vinovat, precum toți oficialii de rang înalt, dar nu cunosc multe despre aceste lucruri și nu urmăresc aceste subiecte”. Este un răspuns care îi permite persoanei să se eschiveze de la un răspuns direct. Așa afirmă 34% din ruși. Categoric nu accepta nicio critică la adresa lui Putin 17% din persoanele chestionate.
Adică răspunsul majorității este următorul: „Da, se face vinovat, poartă răspundere pentru nivelul înalt al corupției, dar ce mai contează, dacă în țară se trăiește acum mai bine?”. Această atitudine divizată față de Putin formează coloana vertebrală a regimului. Atitudinea de a nu participa, de a nu da aprecierea, de a adopta o poziție neutră, pasivă, detașată stă la temelia unui regim autoritar. Vorba ceea: „eu sunt mic, nu știu nimic”. Ambiguitatea se datorează experienței represive de viață din perioada sovietică și necesității de a se adapta la aceasta. Da, statul este corupt, dar nu pot face nimic, așa că prefer să îndur. Formula ar fi următoarea: o atitudine pasivă față de putere și dorința de a se refugia în scorbura vieții private.
Radio Svoboda: Nu există vreo corelație între modul în care situația socio-economică a populației se agravează și dorința de a participa la manifestații, de a fi activ, de a-și exprima deschis nemulțumirea?
Lev Gudkov: Numai o parte foarte mică din populație își permite să-și manifeste deschis opoziția și să critice dur regimul. În principiu, o atitudine critică față de actualul regim o are doar în jur de o treime din populație, dar nu mai mult de 6–7% este gata să participe activ. Acest lucru este mai pronunțat în orașele mari, în special la Moscova. Ultimele măsurători arată că Moscova este orașul anti-Putin. Numărul celor care nu doresc să-l mai vadă pe Putin în fruntea țării după anul 2024 este puțin mai mare decât al celor care nu sunt împotrivă: 49% împotriva lui Putin, 45% în favoarea lui.
Ucraina – un fost prieten, acum un inamic
Radio Svoboda: Cum au văzut și văd cetățenii ruși în perioada lui Putin lumea din afară și locul Rusiei în pe arena internațională?
Lev Gudkov: Confruntarea cu Occidentul s-a intensificat odată cu politica de resovietizare, de renaștere a valorilor și ideilor sovietice, odată cu discuțiile generale despre faptul că Rusia are un rol special, iar democrația occidentală nu convine rușilor. Acest proces lent începe în 2004, odată cu pregătirile pentru marcarea a 60 de ani de la Ziua Victoriei, când s-a pus accentual pe trecutul militarist, în primul rând pe cultul Zilei Victoriei asupra fascismului. E o reacție la faptul că, în același an, statele baltice au aderat la UE și NATO. Este declanșată o campanie virulentă de discreditare a acestor țări, sunt lansate acuzații precum că aceste țări susțin fascismul, că reabilitează colaboraționiștii. Tot mai multe state vecine cu Rusia, inclusiv Polonia, sunt acuzate că ar manifesta sentimente antiruse, rusofobe etc.
Radio Svoboda: „Revoluția portocalie” din Ucraina nu a constituit oare un moment de cotitură?
Lev Gudkov: Totul s-a întâmplat treptat. Sondajele noastre despre atitudinea rușilor față de Ucraina arată că orice campanie politică era marcată de un val de sentimente anti-ucrainene: 2004, 2008 și alți ani. A fost nevoie de eforturi colosale pentru a depăși simpatiile reciproce, sentimentul de apropiere a rușilor față de Ucraina, de a o prezenta drept inamic.
Radio Svoboda: În prezent, care este atitudinea cetățenilor rușilor față de ucraineni?
Lev Gudkov: este o atitudine mai mult negativă. În noiembrie-decembrie 2013 nu exista niciun fel de ostilitate, agresiune, antipatie față de ucraineni și Ucraina. După ce au izbucnit evenimentele de pe Maidan, aproximativ 75% dintre participanții la sondaj au spus că nu trebuie să ne amestecăm în treburile interne ale ucrainenilor. Propaganda însă a preferat să abordeze subiecte foarte importante: chipurile în Ucraina are loc o lovitură de stat, naționaliștii și extremiștii au ajuns la putere, ei amenință populația rusă cu un genocid. Propaganda a recurs la limbajul specific luptei împotriva fascismului, limbaj utilizat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar acesta este un subiect foarte sensibil pentru conștiința rusă. Prin urmare, percepția față de Ucraina s-a schimbat instantaneu.
Un proces lent de degradare
Radio Svoboda: Am început discuția noastră cu o privire de ansamblu asupra stării de lucruri în societate în anul 1999 și vom încheia discuția cu o privire asupra opiniei publice în anul 2019. După modul în care cetățenii ruși se văd pe sine astăzi, după modul în care văd ei starea de lucruri în țară, în afara țării și așa mai departe, se întrezăresc tendințe referitoare la direcția în care va evolua societatea în continuare?
Lev Gudkov: Observăm două tendințe, dar care sunt multidirecționale. Una ne prezintă o stare de iritare în creștere, de nemulțumire difuză, un sentiment de protest. Dezacordul față de mai multe nedreptăți se intensifică în societate, dar asta nu duce la vreo mai mare participare a populației la manifestațiile publice, de aceea aceste manifestări pot fi îndreptate împotriva inamicilor din exterior, fie lăsate într-o formă difuză. Prin urmare, eforturile autorităților au drept scop suprimarea posibilităților de organizare a protestelor, a nemulțumirilor publice, a consolidării opoziției, a contopirii diferitelor grupuri într-un fel de mișcare generală. Există o suprimare a oricărei activități politice sau sociale. Prin urmare, nivelul de nemulțumire și iritare în sine nu este periculos pentru regim.
O altă tendință este cea de consolidare a instituțiilor autoritare. Din punctul meu de vedere, ar fi mai corect să le numim instituții totalitare care au supraviețuit din epoca sovietică. În primul rând, acestea sunt structurile de forță, justiția și învățământul care depend de putere. Ele asigură o tendință conservatoare pentru a menține și a susține regimul. Drept rezultat avem de-a face cu un proces de inerție: are loc o degradare generală a sistemului, o acumulare a sentimentului de iritare, dar nu există semne că societatea este pregătită pentru un alt program de activitate, pentru o luptă în favoarea intereselor sale. O parte foarte mică din societate pe care o vedem la protestele de la Moscova este pregătită să critice deschis autoritățile. Nu avem încă ceea ce a determinat dezvoltarea Europei de Est în anii 1980 - apariția în parallel a instituțiilor publice, pregătirea pentru schimbări politice, elaborarea vreunui program de activitate pentru viitor. Oamenii ies în stradă, dar nu există o percepție a seriozității eforturilor necesare în vederea schimbării actualului curs politic. Este totuși o societate foarte obosită.
Radio Svoboda: Rusia se află din nou într-un proces de stagnare?
Lev Gudkov: Da, în cazul în care comparăm actuala situație cu cea din epoca Brejnev. Procesul lent de degradare, scăderea nivelului de trai și o deznădejde generală. Nu includ aici numărul mic de locuitori ai Moscovei care trăiesc și văd lucrurile altfel. Sondajele realizate arată că tinerii se distanțează tot mai mult de politică, evită să participe la evenimente publice. Acest lucru paralizează posibilitățile de schimbare.
Radio Svoboda: Dar ce credeți despre așa-numiții „școlari” pe care îi scoate în stradă Navalnîi? Reprezintă ei un procentaj mic, potrivit datelor dvs.?
Lev Gudkov: Da, este un procentaj mic. Bineînțeles că acesta este un lucru foarte important, deoarece protestatarii capătă repede experiență politică, crește motivația lor pentru participarea la evenimente publice și, astfel, apare responsabilitatea pentru țară și pentru propriul viitor. Cu toate acestea, vorbim de un număr foarte mic a populației. Cred că o mare greșeală comite elita noastră intelectuală, care, mai degrabă, se află în opoziție față de Putin și regimul lui. Ea [elita] este atât mulțumită de sine și de arogantă încât faptul că s-a distanțat critic de Putin consideră ca fiind suficient pentru a nu face nimic altceva.
Radio Svoboda: Adică nu comunică cu restul societății?
Lev Gudkov: Ea nu transmite propriile sale cunoștințe și percepții despre ceea ce se întâmplă, inclusiv despre trecutul sovietic. Am spus de nenumărate ori că există lucrări minunate ale istoricilor, nu mai există niciun secret despre represiuni, despre natura stalinismului, dar aceste cărți sunt publicate într-un tiraj de o mie de exemplare, nu există acces către mass-media, aceste cunoștințe accumulate nu sunt diseminate societății. De aceea, miturile despre Stalin, despre vremurile sovietice prospere și așa mai departe sunt ușor reproduse/tirajate de propagandă. Nimeni nu își mai amintește azi nici de mizeria acelei perioade, nici de sărăcia lucie de atunci, nici de lipsa unor perspective, nici de torturile din trecut.
Text tradus și adaptat: Sergiu Culeac