Linkuri accesibilitate

O vizită și înțelegeri „principiale”: Moscova oferă o reducere a prețului gazelor și perspectiva unui credit substanțial


Premierul Ion Chicu la întoarcerea de la Moscova, 20 noiembrie 2019
Premierul Ion Chicu la întoarcerea de la Moscova, 20 noiembrie 2019

Premierul Ion Chicu a făcut prima vizită peste hotare la Moscova, urmează Londra.

Declarațiile premierului Ion Chicu la revenriea de la Moscova, 20 noiembrie 2019
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:07 0:00
Link direct


Prima vizită a premierului Ion Chicu în străinătate a fost la Moscova. O zi de discuții cu premierul rus Dimitri Medvedev și președintele Gazprom, Alexei Miller pare să fi adus câteva rezultate concrete și mai multe promisiuni. Dar înainte de le trece în revistă, odată revenit la Chișinău, Ion Chicu nu a uitat să critice ultimele guverne care s-ar fi păstrat la distanță de Moscova, susținând că principalul succes al vizitei de miercuri a fost restabilirea dialogului politic și economic cu Rusia.

S-a ajuns în primul rând la negocierea unui preț redus la gazele livrate de Rusia, de la 235 USD la 173 USD, începând din 1 ianuarie. Ceea ce a și provocat cotidianul Kommersant să titreze: „Rusia plătește întreținerea Moldovei”. Și să continue cu comentariul că pentru Moscova, scopul politic este de a susține candidatura lui Igor Dodon pentru un al doilea mandat la președinție, la alegerile de anul viitor. „Un candidat loial și care convine de minune Moscovei”, conchide cotidianul.

Premierul Ion Chicu a declarat pe de altă parte că reducerea prețului la gaze rusești este încununarea negocierilor începute de președintele Igor Dodon. „Aduc mulțumiri președintelui R. Moldova, dlui Igor Dodon, care a lansat în august dialogul cu partea rusă în sensul diminuării prețului de import a gazelo” a declarat miercuri seară Chicu, la conferința de presă de la aeroportul Chișinău.


Pe de altă parte, nu e clar cum vor fi livrate gazele în lipsa unei înțelegeri între Rusia și Ucraina privind tranzitul gazelor de la 1 ianuarie. Ion Chicu a dat însă asigurări că a vorbit cu șeful Gazprom Alexei Miller despre un plan alternativ, astfel încât Moldova nu riscă să rămână fără gaze la iarnă.

Fostul guvern condus de Maia Sandu concepuse deja un plan „B” pentru alimentarea cu gaze a Moldova, atrăgând mereu atenția că problema va fi regiunea transnistreană și regimul „financiar preferențial” al acesteia, când vine vorba de gaze rusești.

Premierul Ion Chicu a mai spus că a obținut „acordul principial” pentru dublarea numărului de categorii de mărfuri moldovenești scutite de taxe vamale la exportul în Rusia, iar pe termen mediu negociază chiar liberalizarea deplină a comerțului bilateral.

De asemenea, Moscova a promis că va extinde lista companiilor care au dreptul să exporte în Rusia și că va oferi în următoarele zile 1000 de autorizații pentru transportatorii moldoveni care duc mărfuri în Rusia.

Un alt „acord principial” ține de o linie de credit de 500 de milioane de dolari pentru investiții în drumurile moldovenești. „Am obținut acordul principal al Rusiei de a deschide o linie de credit de 500 de milioane de dolari, direcționați în exclusivitate pentru proiecte investiționale.” Condițiile exacte pentru acest împrumut urmează însă să fie negociate.

În privința distrugerii munițiilor de la depozitul din Cobasna, în stânga Nistrului, promisă astă-vară de ministrul rus al apărării Serghei Șoigu, premierul moldovean spune că încă așteaptă mai multe detalii de la partea rusă.


Aceasta a fost prima vizită a premierului Chicu peste hotare. Joi, 21 noiembrie, va pleca la Londra. Președintele Igor Dodon a remarcat în ajunul vizitei că Ion Chicu este primul prim-ministru moldovean din ultimii 7 ani care merge la Moscova.

Previous Next

XS
SM
MD
LG