Gabriel Marcu, născut la 15 august 1987 in orasul Chisinau, instrumentist fara diploma, actor cu acte in regula la AMTAP. Trecut prin scena Teatrului municipal de papusi Guguta preț de 5 ani, apoi trecut prin cinci posturi de radio si două de televiziune, ca in final stabil de opt ani la Jurnal Trust Media in calitate de autor, prezentator radio-tv.
Luni
A fost ziua care m-a prins la Constanța unul din orașele mele de suflet de altfel, de dimineața am avut o ușoară nota confuza, din motiv ca nu sunt obișnuit la început de săptămâna sa nu fiu la munca, dar apoi am realizat ca familia îmi este alături și probabil in rutina zilnică uitam ca asta ar trebui sa aibă prioritate in viața de fapt. Ne este specific noua, adica oamenilor de arta, sa fim foarte dezordonati nu doar in viata dar si in meserie, deoarece ori de cate ori am fost prezentat sau anuntat sau numit jurnalist, am tinut dintodeauna sa specific poate chiar cu o doza prea mandra ca sunt actor de profesie si nicidecum journalist, ceea ce ma sperie uneori, ma sperie deoarece nu sunt sigur ca indeplinesc tocmai corect ceea ce imi propun, iar frica este unicul dusman al meu de care ma tem si nici macar nu am gasit vreodata raspuns de ce atat de mult ma tem de ea. Lucrurile simple ma fac sa cred ca gresesc, iar lucrurile complicate sunt tocmai aceea provocare pe care o cunosc prin prizma fricii, un boomerang al zilei de luni a tot dat tarcoale prin gandurile mele haotice de om de scena.
Marți
Același oraș de suflet Constanța, m-a găzduit chiar de Crăciun, alături de sora mea, pe care o consider de altfel și mama și tata și frate și sora in același timp, omul care m-a crescut și ii sunt recunoscător pentru ceea ce am ajuns să fiu.
Spre seara Crăciunul a fost exact ca in scenariile de film american, cu brad pompos cu niște cutii împachetate cu mare grija și atenție cu lapte și cozonac de Crăciun alături, m-am simțit destul de ciudat pe câteva clipe, dar am înțeles ca e uneori necesar sa te lași cuprins de ceea ce te înconjoară.
Miercuri
Este ziua pe care am dedicate-o drumului. Am avut de parcurs 500 de km cu mașina și de-obicei in aceste momente am suficient timp sa fiu eu cu mine, sa mi împachetez gândurile asemeni acelor cadouri de Crăciun, sunt omul care de douăzeci de ori măsoară și apoi taie, de asta uneori ma cert cu mine însumi, dar in câteva ore mai exact 7 am reușit sa le structurez de parca sunt un politician cu agenda pe care nu am reușit sa o realizez in acest mandat și poate reușesc in următorul doar dacă o sa capăt încredere de la cei din jur.
Joi
In sfârșit săptămâna mea arată așa cum sunt obișnuit, adică ora 05:30 și deșteptătorul meu îmi da de știre ca sunt responsabil sa ajung la matinalul pe care îl prezint cu plăcere și cu dăruire (indiferent de ora la care trebuie sa ma trezesc) ajung in televiziune la 06:30 și am timp suficient pentru a mi structura gândurile cum încep astăzi, ce mesaj transmit astăzi și cât de convingător trebuie sa fiu ca celor de acasă sa le fie ușor, comod, cald, poate chiar suficient de... sa prindă culoare și ziua lor așa cum cred eu ca prime a mea.
O zi plină de camere, microfoane, ziare, știri, și site URI de socializare ma fac sa ma simt veriga in acest lanț deja neîncăpător pentru vremurile noastre. Dar spre seara înțeleg ca totalurile pe care le fac îmi aduc plăcere, dar și, desigur, câteva întrebări. Dar... ma gândesc la ele mâine ca e vineri și poate e mai ușor.
Vineri
Ador aceasta zi, nu din motiv ca e final de săptămâna, nu pentru ca sunt captiv in ceea ce fac și nici măcar nu pentru ca vreau sa le reușesc pe toate, ador aceata zi pentru ca am reușit sa o structurez așa ca sa mi aducă o totalizare, o nota a acestei săptămâni; apoi sunt cel care se poate numi autocritic versat, omul cu așteptări mari de la propria persoana, dar care niciodată nu se va pedepsi pentru nereușite și din contra se va lauda la fel in propria minte și gând pentru reusite. Sunt fericit și asta de-obicei o simt in zilele de vineri, deoarece cred in ceea ce fac si poate chiar simt ca as putea mai mult, vreau sa pot mai mult și de asta vineri este ziua care îmi da voie sa ma gândesc la asta de la o luni, hmmm, specific noua oamenilor sa tot amânăm ceea ce putem face mâine.