Linkuri accesibilitate

Oameni care „apără” Preşedinţia


Doi președinți asociați, Igor Dodon și Vladimir Putin la întîlnirea lor de la 31 octombrie 2018 la Kremlin

Există statalitate şi fără instituţia prezidenţială amorfă, care roade nu prea a adus.

A fost deunăzi mare îmbulzeală la Preşedinţie. Cîteva sute de cetăţeni au venit în curtea împrejmuită cu un gard mare şi au fost întîmpinaţi de Igor Dodon care i-a salutat călduros. Ce voiau oamenii aceia? Am înţeles că vor să apere Preşedinţia şi „statul prezidenţial”. Cică Igor Dodon vrea crearea unei mişcări populare care să apere instituţia prezidenţială şi statalitatea.

Oameni care „apără” Preşedinţia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:01 0:00
Link direct

Un fapt curios ne-a fost livrat de PRO TV. Unul dintre cetăţenii care venise să apere instituţia prezidenţială nu ştia unde se află şi nici nu era sigur ce funcţie are Igor Dodon. Ce făcea omul acela debusolat în ograda Preşedinţiei? Cine l-a adus?

Mă miră niţel dorinţa asta a lui Igor Dodon de a face o mişcare populară. Partidul amicilor săi socialişti nu e de ajuns? La rigoare, cetăţenii veniţi la Preşedinţie pot să îngroaşe rîndurile socialiştilor. De ce e nevoie de mişcarea asta?

Mă miră şi puseul exagerat de a suprapune Preşedinţia şi statalitatea. Să fie clar: există statalitate şi fără instituţia prezidenţială amorfă, care roade nu prea a adus. Sunt curios să ştiu: dacă preşedinte rămînea Nicolae Timofti, fanii lui Igor Dodon tot republică prezidenţială ar fi vrut? Nu cred. Deci nu atît Preşedinţia îi interesează, cît prerogativele lui Dodon.

Şi-apoi să nu uităm cîţi demagogi au folosit cuvîntul „statalitate” în anii tranziţiei pentru a-şi soluţiona interesele personale. Statalitatea nu e o vacă sfîntă şi mare lucru nu înseamnă dacă nu le aduce oamenilor fericire.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG