Valentina Ursu a discutat cu locuitori din Cantemir, care cred, între altele, că refacerea încrederii între stat și cetățean, dar și recâștigarea respectului și a credibilității Republicii Moldova în exterior sunt câteva dintre realizările pe care președinta Maia Sandu încearcă să le obțină. La 100 de zile de la preluarea mandatului, cea mai mare nemulțumire rămâne modul în care Parlamentul continuă să trateze cetățenii. La aceasta se adaugă și faptul că promisiunile deputaților nu valorează aproape nimic. Mulți cetățeni îi dau dreptate Maiei Sandu când ea vorbește despre politicieni suspectați de corupție și fuga lor de justiție, dar cel mai mult oamenii vorbesc despre dorința lor pentru o viață mai bună, pentru că astăzi, așa cum spun ei, traiul lor e foarte greu.