Linkuri accesibilitate

Oare luna e tristă că așa o văd eu sau e tristă că nu este la ea acasă?


Jurnalul săptămânal al Irinei Mandiș de la Bergamo.

​Născută la 24 noiembrie 1983 în Carpineni, Hîncești. În 2006 a absolvit Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău, Facultatea de Filologie, specialitatea română-engleză. După absolvirea universității se întoarce în satul natal și activează în calitate de profesor de limbă și literatură română la Liceul Teoretic „Ștefan Holban”. În 2010 lasă locul de baștină și ia drumul străinătății. În 2014 este studenta la Universitatea din Bergamo, Italia, Facultatea „Științe ale Formării și Educării”. La începutul anului 2014 este angajată în calitate de educator în cooperativa Ruah din Bergamo, în cadrul proiectului Africa 3000, unde a acumulat o gamă vastă de competențe și abilități în sectorul public și social. În urma cursului de formare propus de Agenția de Integrare Teritorială din Bergamo, din 15 decembrie 2018, obține calificarea „Mediator Intercultural” și face parte din grupul „Mediatori Interculturali ai Agenției de Integrare din Bergamo”. În vara aceluiași an este angajată ca mediator lingvistic intercultural în cooperativa Ruah, cu program redus avînd misiunea de a facilita integrarea cetățenilor proveniți din Republica Moldova și România în contextul social italian. Exercitîndu-și funcția de interimar în același timp, între nevoile migranților și răspunsurile oferite de serviciile publice italiene. În septembrie 2018 după o lungă și anevoioasă stradă, reușește să se încadreze în mediul școlar italian în postură de asistent educativ școlar lucrând cu elevii cu dizabilități. Post care-l ocupă și-n prezent. Își încearcă mereu limitele și susține cu certitudine că: „Nimic nu este imposibil în viață ”. Îi place necunoscutul că o motivează să-l descopere.

Luni

E luni. Ultima săptămînă a lui august. Mă trezesc dis-de-dimineață și ies la balcon cum fac de obicei în fiecare zi, ca să-mi văd floricelele și să le admir gingășia și frumusețea.

Un vînt răzleț ce adie dinspre Val Seriana îmi zburlește ușor părul ducîndu-mă cu gândul departe de aceste tărîmuri. Acasă. La pragul părintesc acolo unde cu două zile în urmă am lăsat o mamă și un tată lăcrămînd și suspinând. Ce să-i faci, dacă am apucat drumul străinătății ?

Gîndul că acasă cerul e mai senin și soarele mai strălucitor mă apasă prea greu. Nostalgie și dor îmi bîntuie sufletul.

Astăzi nu mi-am programat mai nimic.

Vreau să fiu eu cu mine, departe de aglomerația orașului. Să-mi aranjez gîndurile si să-mi alin dorurile, răsfoind niște poze făcute acasă împreună cu cei dragi.

Pe la amiază primesc un telefon de la coordonatoarea cooperativei Ruah unde activez mai bine de trei ani și-mi spune că am un serviciu în spitalul din Bergamo cu un pacient care are nevoie de un transplant de ficat.

Au nevoie de mediator lingvistic intercultural pentru a putea începe toate actele și procedurile necesare de rigoare . M-a bucurat noutatea! Așa mă mai distrag de la ale mele.

După-amiază am hotărît totuși să ies din casă și să mă duc la sala de sport. Am făcut un curs intens de 30 de minute ca să mă degajpuțin .

Seara s-a încheiat cu o promenadă împreună cu amicii în partea de sus a orașului numită Città Alta .

Ne-am urcat sus de tot!

Se vedeau cum luminițele una cîte una se aprind, iar orașul încet, încet amuțește.

S-a mai dus o zi frumoasă de vară.

Marți

E o zi importantă ! 27 august ziua națională a Republicii Moldova în care sărbătorește adoptarea declarației de independență față de Uniunea Sovietică, din 1991.

Gîndurile îmi zboară tot acasă. Amintiri frumoase îmi apar în minte.

Cîțiva ani în urmă, pe la cîteva case de pe strada 31 august din Cărpineni, răsunau la radio cîntece patriotice.

Acum, cine știe cine le mai ascultă, că au rămas străzile cam pustii și casele ,și porțile încuiate?

Deschid calculatorul și ascult cîntece din repertoriul Doinei și al lui Ion Aldea Teodorovici, în timp ce-mi pregătesc micul dejun.

Îmi savurez cu plăcere ceașca cu ceai lăsîndu-mă răsfățată de razele soarelui care apare tandru de după creasta muntelui.

Îmi salut floricele cu generica expresie „iubitele mele” și ies să mă plimb.

După-amiază dedic puțin timp pasiunii mele pe care o am de mic copil, croșetatul.

Este una din activitățile care îmi crează bună dispoziție și satisfacție, să vezi cum cu o simplă croșetă și un ghem de ață, ies creații extraordinare.

Seara se lasă încet. Se întunecă mai devreme afară. O stea căzătoare se face observată pe bolta cerească.

Luna aapre palidă și tristă. Oare e tristă că așa o văd eu sau e tristă că nu este la ea acasă?

Aici chiar și cerul e altfel. Îmi lipsește acel cer cu stele de acasă. Aici nimic nu este ca acasă .

Aici totul este ca la ei.

Aici e melancolie, nostalgie, e dor.

Miercuri

Mă trezesc devreme azi. Sînt plină de energie să fac multe lucruri frumoase. Mi-am luat micul dejun și mă îndrept grăbită spre spital. Azi mi-am desfășurat activitatea în calitate de mediator intercultural.

Am avut o întîlnire cu o echipă de medici profesioniști și cu un domn din Briceni care este în lista de așteptare pentru transplant de ficat. Am dat tot ce-i mai bun din mine demonstrînd profesionalism și perseverență. La sfîrșit l-am încurajat pe domnul X din Briceni urîndu-i succes și baftă. Am văzut pe fața lui speranță și o lacrimă jucăușă care îi strălucea in ochi. Nefiind vorbitor de limba italiană, știa că ii voi elimina orice dubiu și neclaritate. Eram ca o oază de lumină pentru el, cum m-a văzut intrînd pe ușă.

Mi-a cerut numărul de telefon să mă poată telefona, în caz dacă nu va percepe careva comunicație medicală. Dar i-am explicat că nu pot să fac acest lucru pentru că nu este profesional și codul deontologic nu-mi permite. Însă i-am promis că voi trece să-l vizitezi ori de câte ori voi fi interpelată de medicul curant. În semn de mulțumire și recunoștință mi-a luat mâna și mi-a sărutat-o. Am rămas perplexă fără cuvinte. Îți dai seama cît de mult contează o vorbă bună pentru o persoană care traversează un moment critic din viață neștiind cîte zile mai are hărăzite de la Domnul.

După serviciu am sunat-o pe mama și- am felicitat-o cu ziua onomastică. Fiind o zi cam tumultoasă nu reușisem s-o sun mai devreme. Era foarte bucuroasă să mă audă și să mă vadă. Grație tehnologiei viitorului, reușim aproape în fiecare seară să comunicăm.

Spre seara m-am lăsat dusă de o boare de vînt, într-un parc din apropiere de casă reflectînd asupra conceptului de „viața”. Îmi dau seama cît sunt de norocoasă, că sunt sănătoasă și mă bucur în fiece dimineață cînd deschid ochii și văd lumina zilei.

M-am oprit pe o bancă la umbra unui arbore masiv și am continuat să scriu în jurnalul săptămînal cîteva detalii.

Joi

Soneria a sunat la ora 7:00.

Mă ridic din pat încă visând cu ochii împăienjeniți de somn și mă apropii de geam.

Afară pare să fie o zi posomorîtă. Niște nori fumurii și curajoși au acoperit bolta cerească ascunzînd soarele. Mă întorc hotărîtă în pat să mai ațipesc puțin. Astăzi a fost o zi mai puțin încărcată. Am început activitățile mai tîrziu. Pe la 8:30 am ieșit din casă. Soarele pare să fi învins în fața norilor. Afară toată lumea fuge la stînga și la dreapta ca niște mașinării. Uneori mă simt și eu ca un robot cu mîini și picioare, cu un creier care funcționează în scoarță cerebrală și o inimă care-mi amintește de mine .

Am rămas blocată într-un ambuteiaj cam vreo jumătate de oră. Conectez aplicația de pe telefon Radio Noroc să aflu ce se petrece acasă. Între timp mă sună mama pe messenger.

După ce am mai discutat cu ea, îmi spune că mi-ai trimis ceva de acasă ca să-mi alin dorul. Încă nu știu ce-i acolo, mi-a spus că voi vedea sîmbătă cînd voi primit coletul.

Mi se pare atît de departe sîmbătă!

Odată ajunsă la muncă, ne adunăm cu fetele pentru cinci minute ca să mai stăm la taclale, după care ne punem la treabă.

Astăzi am aflatcazurile cu care vom avea de lucru pe durata anului școlar. Fiindcă aici, „la ei in Italia”,așa obișnuiesc eu să spun, fiecare copil cu cerințe educaționale speciale are cîte un cadru de sprijin sau operator educativ școlar cu care lucrează de la începutul școlii și pînă la sfârșitul anului de studii.

Spre seară am citit cîteva pagini dintr-o carte foarte interesantă de Rosangela Pesenti „Racconti di case”- „Povești despre case“.

Vineri

Maxima zilei: „Omul înțelept nu spune tot ce gîndește, dar ce spune, gîndește” (Aristotel)

E deja sfîrșit de săptămînă. Cum mai zboară timpul !

Mă trezesc dis-de-dimineață și plec la serviciu.

Astăzi a fost o zi plină de activități. Am încercat să scot la bun sfîrșit tot ce mi-am propus să realizez în această săptămînă. Mă conduc după proverbul: „Nu lăsa pe mâine, ce poți să faci azi”.

După prînz m-a sunat surioară și mi-a dat o doză de energie cu spiritul ei optimist.

După cum sunt obișnuită la fiecare sfîrșit de săptămînă îmi fac evaluarea tuturor activităților propuse și pot afirma că am avut o săptămînă cît se poate de fructuoasă și productivă. Chiar dacă pe alocuri melancolia și-a făcut loc.

Toate în viață sunt făcute cu un rost. Orice dificultate e o încercare care ne face mai puternici și mai motivați.

E ora 18:00. Înșir ultimele idei și gînduri din fila jurnalului săptămînal pentru Europa Liberă.

„Viața e un amestec de răsărit și ploaie, fulgere și zîmbete, plăcere și durere. Dar amintește-ți că niciodată n-a fost un nor prin care soarele să nu poată pătrunde ”.

Vezi comentarii (3)

XS
SM
MD
LG