Linkuri accesibilitate

Oazu Nantoi: „Este vorba de întoarcerea statului cetățenilor și restabilirea funcționalității instituțiilor statului de drept...”


Deputații socialiști la Moscova
Deputații socialiști la Moscova

O discuție cu deputatul Blocului ACUM despre situația actuală din R. Moldova.

Fruntașii socialiști au declarat că întreaga fracțiune a partidului, de 35 de deputați, s-a aflat la Moscova la invitația conducerii Dumei de Stat. Socialistii neagă faptul că au mers în capitala Federației Ruse pentru a li se sugera scenarii cu privire la crearea unei majorități parlamentare. Deputatul Oazu Nantoi spune ca Blocul ACUM îi asteaptă pe socialiști ca împreună să de oligarhizeze R. Moldova.

Deputatul Oazu Nantoi în dialog cu Valentina Ursu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:39 0:00
Link direct

Europa Liberă: Alegerile parlamentare au adus în Legislativ patru partide. Cu excepția celor șapte deputați ai Partidului „Șor”, trei formațiuni comparativ egale în mandate au opțiuni total diferite. Ce urmează, mai ales că socialiștii cu care ați început discuțiile au mers și la Moscova?

Deputatul Oazu Nantoi
Deputatul Oazu Nantoi

Oazu Nantoi: „Problema nu este atât în plecările lor, problema este că ei se comportă premeditat, demonstrativ înaintează niște „condiții” ca să blocheze din start orice discuții serioase cu Blocul ACUM. Aici, Partidul Socialiștilor nu este original, dat fiind faptul că și Partidul Democrat, și Partidul Socialiștilor au ales această tactică – pe de o parte, vorbesc despre coalizare cu Blocul ACUM, pe de altă parte, cu Partidul Democrat este totul apriori exclus, pe când socialiștii singuri lovesc în aceste eventuale, firave scenarii.”

Europa Liberă: Au eșuat sau nu discuțiile dintre deputații Blocului ACUM și cei socialiști?

Oazu Nantoi: „Despre eșecul discuțiilor vom putea vorbi fie în cazul dizolvării Parlamentului, fie în cazul creării unei coaliții tacite sau oficializate între socialiști și Partidul Democrat.”

Europa Liberă: Dar socialiștii v-au spus că nu văd rostul ca să fie creat acel grup de lucru pe care l-au propus deputații Blocului ACUM, v-au spus că ei insistă pe agenda pe care v-au propus-o să discutați și, așa cum spunea un exponent al Partidului Socialiștilor, „ați demonstrat că sunteți egoiști, pentru că nu țineți cont de nimic din ceea ce au propus ei”.

Oazu Nantoi: „Eu aș fi luat în serios declarația persoanei respective, dacă Partidul Socialiștilor ar fi luat o atitudine

În realitate nu este vorba atât de deoligarhizare, cât de întoarcerea statului cetățenilor și restabilirea funcționalității instituțiilor statului de drept...

tranșantă față de acel pachet de legi pe care noi l-am înregistrat în Parlament și pe care îl numim „deoligarhizare”, dar în realitate nu este vorba atât de deoligarhizare, cât de întoarcerea statului cetățenilor și restabilirea funcționalității instituțiilor statului de drept.

Iată, această atitudine Partidul Socialiștilor deocamdată n-a formulat-o, se eschivează. Să vedem. Ceea ce se întâmplă ar putea fi interpretat și ca războiul nervilor, și circulă presupuneri precum că Partidul Socialiștilor încearcă să convingă Kremlinul

Un târg provincial, dezgustător în situația în care cetățenii continuă să fugă din Republica Moldova...

că, iată, din momentul în care lor li se de apărarea noastră strașnică sau nu știu ce, apoi și cu Partidul Democrat se poate de făcut coaliție. E vorba de un târg provincial, dezgustător în situația în care cetățenii continuă să fugă din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar Moscova poate sugera scenarii cu privire la viitoarea coaliție de guvernare?

Oazu Nantoi: „Înainte de a vorbi despre Moscova, eu vreau să spun că se creează impresia că dl Igor Dodon, președintele n-a citit de mult Constituția Republicii Moldova, dat fiind faptul că articolul 91 spune univoc că „președintele țării consultă fracțiunile și propune candidatura prim-ministrului”, asta este una la mână și al doilea moment sau, mai bine zis, primul cu care ar trebui de început: dl Eduard Smirnov, care a dispărut subit din spațiul public, deci întrerupând ședința Parlamentului absolut nemotivat, nu se arată în public.

Apare întrebarea: dacă dl Smirnov a plecat undeva pe Insulele Maldive, Parlamentul va fi dizolvat din cauza nefuncționalității

Deoligarhizarea țării, ruperea țării din captivitate, aceasta este hârtia de turnesol pentru Partidul Socialiștilor ...

lui? Așa că toate întrebările trebuie să fie adresate Partidului Socialiștilor, în special ținând cont de faptul că dl Dodon nu știu cum a revenit în funcția de lider al acestei formațiuni. Și asta este. Blocul ACUM și-a formulat prioritățile tranșant – e vorba de deoligarhizarea țării, de ruperea țării din captivitate și aceasta este hârtia de turnesol pentru Partidul Socialiștilor.”

Europa Liberă: Kremlinul ar avea simpatie pentru o coaliție sau alta în Republica Moldova?

Oazu Nantoi: „Ceea ce s-a întâmplat la 24 februarie cu delegarea a doi deputați – dl Viorel Melnic și dl Alexandru Oleinic – de către poporul transnistrean în Parlamentul Republicii Moldova demonstrează că Moscova nu e chiar atotputernică în cazul Republicii Moldova, chiar și ținând cont de

Interesul Moscovei față de Republica Moldova sau posibilitățile Moscovei sunt exploatate în scopul justificării trădărilor pe interior...

decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova în frunte cu dl Alexandru Tănase, care, atunci când a validat rezultatul scrutinului din 13 noiembrie 2016, a spus că e vorba de teritoriile ocupate, fără ca să nominalizeze de cine sunt ocupate. Prin urmare, interesul Moscovei față de Republica Moldova sau posibilitățile Moscovei sunt exploatate în scopul justificării trădărilor pe interior.”

Europa Liberă: Dar discuțiile dintre deputații Blocului ACUM și deputații PSRM ar putea duce la ideea că se încearcă compromiterea opoziției proeuropene din Parlamentul Republicii Moldova?

Oazu Nantoi: „Eu nu știu ce înseamnă opoziția proeuropeană, dat fiind faptul că noi nu avem încă guvernare.”

Europa Liberă: Dar ați ajuns să aveți mandate de deputat venind din opoziție?

Oazu Nantoi: „Da... Eu am venit din partea societății civile.”

Europa Liberă: Așa e.

Oazu Nantoi: „Și noi am venit cu mesajul nu proeuropean, ci cu mesajul scoaterii țării din captivitate, ceea ce este, în fond, și realizarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, dar asta nu-i nimic mai mult decât funcționarea statului de drept. Așa că este o realitate tristă, care se numește PR negru, unde persoane reprezentând așa-zisa „putere a patra”, dar care în realitate servește pe cei corupți, deci inventează tot felul de PR negru și ne atacă pe noi, inclusiv acuzându-ne de eventualele trădări cu agentura rusească, cu

În viața noastră, lipsește politica informațională, care trebuie să educe cetățeanul cu gândire critică..

toate că atunci când dl Dodon și dna Greceanîi l-au votat pe unionistul dl Timofti totul a fost OK, când Partidul Socialiștilor în frunte cu dl Dodon a votat pentru demiterea Guvernului Streleț totul a fost OK, nemaivorbind de schimbarea Codului Electoral. Așa că PR-ul negru este prezent la noi, în viața noastră, lipsește politica informațională, care trebuie să educe cetățeanul cu gândire critică.”

Europa Liberă: La începuturi, PD-ul zicea că ar rămâne nucleul în jurul căruia trebuie să se formeze majoritatea parlamentară. Pe moment apar tot mai multe declarații care arată că atât Estul, cât și Vestul nu l-ar agrea pe Vladimir Plahotniuc. Dacă el nu este agreat, Partidul Democrat nu mai are nicio șansă să rămână nucleu?

Oazu Nantoi: „Situația arată că în Republica Moldova a mai apărut o doctrină politică, care se numește „banditism suveran” sau „ei și ce, ce o să ne faceți?”. Sigur că există o problemă. Eu

În Republica Moldova a mai apărut o doctrină politică, care se numește „banditism suveran” ...

nu mă grăbesc să fiu categoric cu vreun scenariu. Suntem într-o situație când Partidul Socialiștilor, repet, nu a formulat o atitudine tranșantă față de condiția numărul 1 a Blocului ACUM, adică lupta împotriva oligarhizării țării. Dacă Partidul Socialiștilor nu se implică, atunci poate fi și Partidul Democrat, și Partidul Socialiștilor, și Ilan Șor, și tot ce doriți. La noi totul e posibil.”

Europa Liberă: Lăsați loc pentru dialog cu cei din Partidul Democrat sau ați închis ușa pentru totdeauna?

Oazu Nantoi: „Dacă cei din Partidul Democrat organizează o rebeliune pe interior, lăsăm loc, dar atâta timp cât Partidul Democrat este o structură care azi servește interesele personale ale dlui Plahotniuc, este inutil orice dialog. Aici cu adevărat ne compromitem și-i spălăm imaginea dlui Plahotniuc, dacă încercăm ceva să negociem, deoarece cei care au negociat cu dl Plahotniuc, începând după alegerile din 29 iulie 2009, știm unde au ajuns și unde a ajuns țara, principalul.”

Europa Liberă: Și rămâneți la ideea că scenariul cel mai cu șanse rămâne a fi cel de coaliție sau cel al unor alegeri anticipate?

Oazu Nantoi: „Scenariul va fi determinat totalmente de Partidul Socialiștilor. Noi avem poziția noastră și este absolut greșit să

Noi vrem să întoarcem țara cetățenilor ...

se declare că noi pretindem posturi, noi vrem să întoarcem țara cetățenilor. Dacă Partidul Socialiștilor nu vrea acest lucru, poate fi orice – și Guvern tehnocrat, și Guvern socialist în coaliție cu PD sau și alegeri anticipate, dar aceasta va fi responsabilitatea totală a dlui Igor Dodon și a Partidului Socialiștilor.”

XS
SM
MD
LG