Linkuri accesibilitate

1 octombrie, sărbătoarea pensionarilor?


Am ajuns s-o văd şi pe asta: cea mai mare majorare de pensii din istoria Republicii Moldova! Cel puţin, noii conducători au această convingere. Se pare că e vorba de un eveniment important care nu poate fi trecut cu vederea. Mă văd obligat să formulez şi eu câteva gânduri.

1 octombrie, sărbătoarea pensionarilor?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:25 0:00
Link direct

Evenimentul o fi important, nu-i vorbă, şi se pare că e prima promisiune a PAS-ului care devine realitate. Dacă toţi cei cu pensii de 800-1200 de lei vor primi de la 1 octombrie câte 2000 de lei, vom avea de-a face cu o majorare serioasă. Nu şi suficientă, din păcate. Căci şi pensia de 2 mii de lei e mizerabilă, s-o spunem pe şleau. Şi mai e un detaliu pe care ni l-a oferit expertul Stanislav Madan, acela că cifra magică de 2 mii de lei nu va fi atinsă pretutindeni: “De creșteri vor beneficia și cei care nu au stagiul complet de muncă, dar ele nu vor atinge două mii de lei, plafonul maxim fiind proporțional cu anii în care au contribuit la sistemul de pensionare”.

Am un vecin, un septuagenar care are o pensie de 2300 de lei, care a muncit o viaţă întreagă. Omul e nemulţumit din două motive. Primul e acela că majorarea cu pricina nu-l vizează pe el. Al doilea motiv e acela că unii care au plătit mai puţine taxe vor avea după 1 octombrie o pensie comparabilă cu a lui. Ziceţi voi în ce măsură supărarea lui e justificată.

Aşadar, ce avem pe 1 octombrie? Nu cumva e o mare sărbătoare a pensionarilor? Şi da, şi nu. Sărbătoarea adevărată va fi în ziua în care oamenii vârstnici vor putea să trăiască decent cu pensiile lor, când vor avea pensiile procurorilor. Va mai trece deci mult timp. Până atunci mai avem de recuperat miliardul ciordit, recuperare care, în viziunea procurorilor, e o problemă complexă...

XS
SM
MD
LG