Linkuri accesibilitate

Olesea Stamate: Rolul-cheie în numirea judecătorilor îl are CSM, nu este nici al parlamentului, nici al președintelui


Olesea Stamate
Olesea Stamate

Numirea, la început de noiembrie, de către parlament a șefului interimar al CSM, Dorel Musteață, în funcția de judecător la CSJ - cea mai înaltă instanță de justiție moldoveană – continuă să trezească controverse la Chișinău, după ce în spațiul public a apărut o notă informativă mai veche a serviciului de informații și securitate, care părea să pună la îndoială că averea pe care o deține magistratul s-ar justifica prin veniturile pe care le-a avut. Șefa comisiei juridice parlamentare, Olesea Stamate, pe de altă parte, afirmă că informații ca cele din nota din 2020, pe care SIS între timp a confirmat că a emis-o, nu s-au conținut în cea pe care a primit-o, de la aceeași instituție, înainte de numirea de acum a lui Musteață. Europa Liberă i-a cerut un interviu șefei de comisie, pentru a o întreba unde s-a ajuns cu clarificările în acest caz, în care mulți au văzut un semnal nu tocmai fericit pentru viitorul reformei justiției pe care insistă PAS.

Olesea Stamate: Trebuie să modificăm Constituția, doar președintele să numească judecătorii la propunerea CSM
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:52 0:00

Europa Liberă: Ce concluzii aveți? Este dl Musteață judecătorul care merita să fie promovat la CSJ sau ați greșit totuși?

Olesea Stamate: „Din informația pe care am verificat-o noi în prealabil, înainte de a-l numi pe dl Musteață, nu am găsit semne de întrebare serioase cu privire la integritatea dumnealui. Deci, în funcția de judecător, până a veni la Consiliul Superior al Magistraturii, nu au fost decizii problematice. Acum, cu privire la avere, ceea ce am verificat noi în declarațiile lui de avere, care era cumva logic, într-o declarație din anul 2018, dacă nu greșesc, apare un apartament de 70 de metri pătrați, în următorul an apare un apartament de 100 de metri pătrați obținut prin contract de donație, iar acel de 70 de metri pătrați nu se regăsește la categoria Venituri obținute din vânzarea bunurilor imobile. Unica concluzie logică este că a fost făcut un schimb și informația aceasta ulterior a fost confirmată de către dl Musteață la o sursă media.”

Europa Liberă: Deci n-ați avut niciun dubiu în acel moment legat de avere?

Olesea Stamate: „În acel moment, nu. Și informațiile care erau în presă cu privire la faptul că Damir i-ar fi achitat a treia tranșă, Dorel Musteață le-a epuizat, prezentând cele trei bonuri prin care dumnealui a achitat toate cele trei tranșe pentru apartamentul respectiv. Din punctul acesta de vedere, totul părea destul de clar până în momentul în care a apărut această notă.”

Europa Liberă: Și iată, la un moment dat, apare o notă de la SIS, din 2020, sub semnătura actualului șef al SIS-ului, dl Esaulenco, în care se afirmă: „a treia tranșă de 13.590 euro a fost depusă de o persoană neidentificată, au fost recepționate date neverificate”, scrie în acea notă că a fost achitată de Dorin Damir ca plată de fidelizare”.

Olesea Stamate: „Dar vedeți că și în această notă de la SIS scrie „informații neverificate”? Eu înțeleg că de multe ori Serviciul de Informații și Securitate cumva operează cu date neverificate și asta ar putea fi o problemă, fiindcă într-o situație de genul acesta pui o persoană, fie că vorbim de dl Musteață, fie că vorbim de altcineva, într-o lumină eventual negativă, operând cu date neverificate. Și aici apare o întrebare: dar cine verifică aceste date, în momentul în care dl Musteață publică toate cele trei bonuri, deci confirmări prin care a achitat acele trei tranșe la apartament, iar informația de la SIS apare cu mențiunea că este informație neverificată, că ar fi fost achitată de Dorin Damir?”

Europa Liberă: A greșit dl Esaulenco atunci, în 2020, când a furnizat o informație neverificată?

Olesea Stamate: „Nu știu. Serviciul de Informații și Securitate ar trebui să întreprindă o verificare pe interior să vadă de unde a venit această informație, cât de potențial veridică este această informație, are vreun suport probatoriu, dacă nu are suport probatoriu, deși chiar ei în nota lor scriu că este neverificată informația, în ce măsură această informație neverificată poate sta la baza inițierii unei investigații sau nu. Prea multe...”

Europa Liberă: Cum vă explicați totuși că, în 2020, SIS-ul și-a permis să opereze cu această informație neverificată, iar în 2021, când ați solicitat informații în eventualitatea unei promovări a dlui Musteață, nu a mai operat cu această informație? Așa înțeleg, că nu v-au informat că există aceste bănuieli?

Olesea Stamate: „Nu. În nota pe care am primit-o noi în contextul verificării pentru numirea în funcție la CSJ era absolut curată pe dl Dorel Musteață, nu era nicio mențiune, la fel ca și pentru dl Plămădeală, doar în nota pentru dna Robu, cumva foarte voalat și foarte succint, s-a menționat că ar fi niște întrebări cu privire la anumite averi. Atât.”

Europa Liberă: Acum, cum veți acționa mai departe? Ați solicitat SIS-ului clarificări, ziceți că nu le-ați primit încă.

Olesea Stamate: „Așa, încă nu le-am primit.”

Europa Liberă: În momentul în care le primiți, cum veți acționa?

Dacă va fi necesar, vom solicita prezența conducerii Serviciului de Informații și Securitate,

Olesea Stamate: „În funcție de care va fi răspunsul pe care îl vom primi de la SIS. Dacă va fi necesar, vom solicita prezența conducerii Serviciului de Informații și Securitate, fie în cadrul Comisiei de securitate, acesta fiind domeniul de competență sau împreună cu Comisia juridică, că noi eram responsabili de numire, ca să adresăm întrebări suplimentare și să primim explicații suplimentare, dacă nu va fi totul suficient de clar. Mi-e greu să anticipez, deoarece nu știu care va fi răspunsul SIS-ului, dar cert este faptul că și SIS-ul pe intern trebuie să se clarifice pentru ei, ca pe viitor asemenea situații să nu se întâmple. Ar putea fi o explicație eventuală în cazul în care acea notă pe care au transmis-o procuraturii în 2020, în cazul în care informațiile din acea notă nu s-au adeverit sau o parte din informațiile din acea notă nu s-au adeverit, serviciul renunță să mai prezinte informația în nota ulterioară, în nota viitoare. Sau așa cum a explicat-o serviciul, deoarece procuratura nu a inițiat, a refuzat inițierea unei investigații pe marginea notei din 2020, au calificat-o drept informație neprobată sau cu puține șanse de a fi o informație veridică și atunci serviciul își retrage cumva informațiile pe care le-a prezentat anterior.”

Europa Liberă: Acum vă întreb ca pe om de stat – dacă situația va fi de așa natură, să admitem că există acest fapt, dar nu va putea fi probat sau SIS-ul nu-l poate proba, e mulțumitor pentru Dvs. o așa situație, că ați promovat un judecător care s-ar putea să aibă pete negre legate de îmbogățire?

Olesea Stamate: „Parlamentul nu este nici Autoritate Națională de Integritate și nici Procuratură Anticorupție. Atunci când promovăm anumite persoane în funcție, noi mizăm pe informația și pe suportul oferit de celelalte instituții care trebuie să dispună de această informație. În cazul în care există dubii cu privire la integritatea vreunui candidat sau vreunei persoane care a fost numită în funcție, așteptările noastre sunt exact vizavi de aceste instituții. Dacă sunt dubii rezonabile cu privire la comiterea unei infracțiuni sau cu privire la nedeclararea averii și intereselor, fie Procuratura Anticorupție, fie Autoritatea Națională de Integritate trebuie să desfășoare o investigație și să probeze: este sau nu este.”

Europa Liberă: Dvs. personal aveți în acest moment aceste dubii?

Olesea Stamate: „Eu personal am o informație la moment cumva confuză și distorsionată a acestei situații și aș vrea ca organele care sunt responsabile de investigații să facă investigația și să ne prezinte nouă informația completă și atunci voi putea face anumite concluzii. Cumva ar fi iresponsabil din partea mea să fac anumite afirmații, fie că este loc de dubii, fie că în totalitate nu este loc de niciun dubiu.”

Europa Liberă: Iar eu voi explica că am insistat pe acest aspect anume, pentru că, dintr-o parte, ceea ce s-a întâmplat cu promovarea dlui Musteață a arătat cam în felul următor: pentru unii, e adevărat, că cumva l-ați recompensat pentru faptul că a trecut de partea guvernării în Consiliul Suprem al Magistraturii atunci când lucrurile au început să meargă spre reformă.

Olesea Stamate: „Deci, lucrurile sunt foarte simple – de selecția de carieră a judecătorilor se ocupă CSM-ul, nu se ocupă parlamentul și nu se ocupă nici președinția. Și este foarte bine că am modificat Constituția și din primăvară parlamentul în general nu va avea nicio atribuție în acest sens și am unificat procedura de numire a judecătorilor, și toți vor fi numiți de către președintele țării, dar numai la propunerea CSM. Rolul-cheie în acest proces este al CSM-ului și atunci, primind propunerea din partea CSM, actorul care numește în funcție practic este pus în situația în care trebuie să numească acea persoană în funcție, decât dacă există dubii sau o informație incontestabilă cu privire la lipsa calificării acestuia pentru funcția respectivă, dubii cu privire la integritate sau în cazul în care a fost încălcată procedura de numire.

Acum, parlamentul este un organ politic și evident că deputații nu pot fi impuși să voteze într-un fel sau altul și tocmai acesta este motivul pentru care a trebuit să renunțăm și să modificăm Constituția astfel încât doar președintele să numească judecătorii în funcție la propunerea CSM. Și președintele va putea refuza o singură dată, a doua oară, dacă vine propunerea de la CSM repetat, președintele este obligat să numească. Deci, rolul-cheie în tot acest proces îl are Consiliul Superior al Magistraturii, nu este nici al parlamentului, nici al președintelui țării. Or, tocmai de asta avem un organ de autoadministrare a sistemului judecătoresc.”

Europa Liberă: Admiteți că SIS-ul nu va lămuri până la capăt această chestiune? De ce vă întreb? Pentru că ați solicitat deja de câteva zile, SIS-ul nu v-a răspuns...

Olesea Stamate: „A fost un termen de trei zile, am solicitat miercuri și, respectiv, astăzi sau, cel târziu, luni ar trebui să fie informația de la SIS.”

Europa Liberă: Iar noi o să revenim să vă întrebăm ce v-a spus SIS-ul.

Olesea Stamate: „Cu drag.”

Europa Liberă: Mulțumim!

XS
SM
MD
LG