Vinerea trecută, pe rețelele de socializare s-a anunțat - întîmplător în ajunul Paștelui evreiesc - că în cadrul Festivalului de Film „Libertatea” (Slobody), la Bratislava, va fi proiectat în luna mai un documentar intitulat „Gesturi de rezistență”. Filmul relatează, între altele, o istorie puțin cunoscută din anii celui de Al Doilea Război Mondial despre organizația „Tineretului sionist” (Hașomer Hațair) din România. Realizatoarea filmului, Olga Ștefan este originară din România, dar cu o formație universitară americană de istoria artei, curatoare de diverse expoziții și proiecte, în prezent stabilită la Zürich.
Corespondentul nostru a stat de vorbă cu autorea filmului, între ale cărei realizări din ultimii ani se află și proiectul „Viitorul Memoriei”, cunoscut și la Chișinău.
Europa Liberă: Freedom sau Slobody Film Festival este organizat sub egida Rețelei europene de amintire și solidaritate, dacă nu mă înșel, unul din sponsorii și ai proiectului dumneavoastră, „Viitorul Memoriei”
Olga Ștefan: „Festivalul, din ce știm, este co-organizat de partnerul nostru din Slovacia, Bratislava Policy Institute, cu care colaboram la producerea filmului intitulat Gestures of Resistance. Proiectul se numește Viitorul Memoriei, cu numele complet: Viitorul Memoriei. Înțelegînd trecutul pentru un viitor mai bun, și face parte din platforma transnațională cu același nume, care a fost înființată în 2016.
În cadrul proiectului actual am făcut pînă acum Ateliere de artă la trei licee la Sighetul Marmației, și am început munca la acest documentar, care o să fie gata pe 20 mai și proiectat în premieră pe 24 mai, la Bratislava.
Europa Liberă: Filmul se referă, între altele, la un proces relativ puțin cunoscut chiar istoricilor români, cel intentat sub regimul Antonescu, în 1942, grupării de tineret sioniste Hașomer Hațair. Ce a fost această grupare și sub ce acuzații au fost arestați membrii ei în 1942?
Olga Ștefan: „Hașomer Hațair a fost o mișcare de tineret socialist, sionistă și seculară. Cînd vorbim de Sionism trebuie să ținem minte că înaintea întemeierii statului Israel, era o mișcare de emancipare națională extrem de importantă - cum erau și alte mișcări similare, cea arabă, de exemplu - în special în contextul persecuțiilor și prigoanei din timpul războiului, suferite de evreii europeni în mai multe state ale continentului, inclusiv în cele considerate democratice, dar în diferite măsuri.
Filmul Gestures of Resistance nu este exclusiv despre acest capitol. Filmul este produs în colaborare cu parteneri cehi și slovaci, care au contribuit și ei fiecare cu cîte trei interview-uri. Partea din România este reprezentată de cinci personaje. Filmul este împărțit în cinci capitole: Rezistența armată, rezistența prin artă, rezistența civică și politică, rezistența prin solidaritate, și, în final, concluzia la cele patru părți anterioare. În film vorbim cu foști partizani în rebeliunea națională slovacă, și cu supraviețuitori ai Auschwitz-ului sau ai Transnistriei.
O să prezentam lucrări artistice inedite făcute în diferite lagăre, și povești tot așa, complet necunoscute anterior. Și, ce e cel mai interesant, pentru mine în orice caz în acest documentar, este că aceste trei țări sînt legate de o poveste foarte frumoasă de familie, cu care, de fapt, începem filmul. Este vorba de o cehoaică din Zilina a cărei soră a luptat la Banska Bystrica în rîndurile partizanilor, a fost deportată apoi la Terezin, unde a făcut cunoștiintă cu un maghiar din Cluj, și după război s-au mutat amîndoi acolo, la Cluj.”
Europa Liberă: Ce documente scrise se păstrează în arhive despre proces și care sînt mărturiile orale pe baza cărora – înțeleg – ați realizat filmul?
Olga Ștefan: „Din ce știu, tot dosarul procesului există în arhive. În filmul anterior pe care l-am făcut, Iluziile Mele - și care se poate găsi pe site-ul nostru - domnul Iosif Cotnăreanu, supraviețuitor al pogromului de la București, vorbește și el despre acest proces și despre Cornel Elias, care a fost împușcat cu alți doi tineri.
Documetarul „Iluziile mele”
În filmul Gestures of Resistance vorbim cu domnul Alexandru Elias, care a fost chiar condamnat în acest proces, și care ne povestește despre propria experiență.
Pe tema procesului există și o carte scrisă de Carol Buium Beniamini, și el condamnat, și în care descrie atît detalii găsite de el în dosare, cît și din amintirile lui. Între timp am mai găsit și alte mărturii.
Europa Liberă: Procesul s-a soldat cu o serie de condamnări neobișnuite, chiar la moarte, dată fiind vîrsta tînără a celor incriminați. Vorbiți-ne despre ele.
Olga Ștefan: „Da, este vorba de 18 condamnați, trei la moarte, trei la moarte in contumacie, inclusiv acest Carol Buium Beniamini, trei la 25 de ani de muncă silnică, și restul la 20 de ani, inclusiv Alexandru Elias. Numai fetița de 10 ani a fost „lăsată”, condamnată la zece ani de muncă silnică…”
Extras din „Gestures of Resistance”, mărturia lui Al. Elias
Europa Liberă: Asemenea procese au avut loc și în Germania, pentru a aminti numai de grupul de tineri din care au făcut parte Hans și Sophie Scholl de la München. În cazul românesc a fost o inițiativă legată de relația dintre regimul antonescian și cel nazist, sau o inițiativă strict românească?
Olga Ștefan: „Da, de fapt aceste cazuri sînt similare prin faptul că ambele mișcări erau complect ne-violente, nearmate. În cazul Scholl, din ce-mi amintesc era vorba de manifeste. Pur si simplu distribuiau materiale anti-război, în cazul celor de la Hașomer niște bancnote pe care scria „Jos războiul!”, „Pentru pace!”, lucruri de genul acesta etc. A fost, într-adevăr o inițiativă antonesciană, nimeni nu l-a forțat să organizeze procesul. Aici trebuie să menționez că unul din condamnați, Cornel Elias, nu era un membru al organizației Hasomer; el era comunist.”
Europa Liberă: Cîteva cuvinte despre film – cum l-ați realizat, ce lungime are, ce sponsorizare - și ce așteptați de la prezentarea lui la Bratislava?
Olga Ștefan: „Filmul o să fie de 60 de min. lungime, este în colaborare cu partenerii nostri in Cehia, organizația Postbellum, și în Slovacia, cu Bratislava Policy Institute. Fiecare din acești parteneri au înregistrat mărturii cu supraviețuitori bazate pe întrebările pe care eu le-am trimis. Au trimis apoi ce au înregistrat pentru a fi inclus în produsul final. Partea despre România a fost înregistrată în Israel, fiindcă toate personajele au emigrat.
Finanțarea pe care o avem pentru întregul proiect, adică pentru atelierele făcute la Sighet, la Mediaș în mai, filmul, și alte evenimente în toamnă, vine de la programul Europe for Citizens, categoria Remembrance.
La Bratislava o să prezentăm filmul în premieră și o să avem o discuție după proiecția lui. Nu vreau să am nici o așteptare, dar sper ca mesajul filmului va fi transmis, va fi clar: că rezistența față de curentul de închidere a societății actuale trebuie manifestată cît e încă posibil. Trebuie să ne solidarizăm, să ne opunem rasismului, naționalismului, politicilor fricii, și să nu așteptăm pînă cînd e prea tîrziu.”
