În 2016, guvernul rus făcea cunoscut, într-o delarație de principii, că „ʻsoft powerʼ a devenit o parte integrantă a eforturilor de apune în practică obiectivele politicii externe”.
Un an mai tîrziu, Ministerul de Externe de la Moscova crea un grup de lucru de consilieri, între care se aflau funcționari guvernamentali și directori de corporații și care avea drept scop „să coordoneze pașii pe calea consolidării relațiilor culturale ruso-americane, să conserve și să dezvolte locurile memoriale și de patrimoniu asociate din Statele Unite, și să pună în practică proiecte viitoare relevante”. Prevederile erau incluse într-un document căpătat de cotidianul New York Times de la guvernul Rusiei.
Impulsul dat diplomației culturale a Moscovei venea pe fundalul deteriorării imaginii Rusiei în urma ocupării Crimeei și a războiului din regiunile estice separatiste ale Ucrainei. O anchetă publicată recent de cotidianul newyorkez semnala zilele trecute că, în ciuda sancțiunilor impuse relațiilor cu Moscova și oamenii ei, propaganda culturală a Moscovei a continuat în ultimii ani pe aceleași linii directoare, dezvoltate programatic după dezmembrarea Uniunii Sovietice.
În esență, ea s-a făcut și se face prin intermediul unor ruși bogați, transformați în patroni influenți în lumea organizațiilor
„Putin dorește ca atunci cînd publicul occidental se gândește la Rusia, gândurile să se îndrepte spre Pușkin, Tolstoi, Ceaikovski și nu spre acțiunile regimului său intrat în război cu vecinii săi”...
culturale occidentale. Între
beneficiari sînt enumerate entități culturale ca Muzeul de Artă Metropolitan, Carnegie Hall, Muzeul Guggenheim, Brooklyn Academy of Music, Lincoln Center și Noul Muzeu din Manhattan, toate de la New York sau Institutul de Artă de la Chicago.
Într-o explicație a țelurilor Kremlinului, un expert în probleme rusești de la Londra, Andrew Foxall, era citat cu afirmația: „Putin dorește ca atunci cînd publicul occidental se gândește la Rusia, gândurile să se îndrepte spre Pușkin, Tolstoi, Ceaikovski și nu spre acțiunile regimului său intrat în război cu vecinii săi”.
Exemplele enumerate de ancheta din New York Times sînt relativ numeroase. Printre donatorii Muzeului Guggenheim, ajuns
chiar membru al board-ului celebrei instituții newyorkeze, încă din 2002 este citat miliardarul rus Vladimir O. Potanin. Mai recent el a
donat 6,45 de milioane de dolari Centrului Kennedy de la Wahington, bani folosiți în parte pentru o așa-numită „Lojă rusă”, o sală de recepții și întîlniri, în complexul de spectacole, construit, astfel, în parte de Congresul american. Numele lui Potanin figurează pe un perete al lojii.
Fundația altui oligarh rus, Leonid Mikhelson, a contribuit în 2011 la organizarea unei mari expoziții de artă contemporană rusă
la Noul Muzeu din Manhattan. În 2013, muzeul l-a numit membru în Consiliul său de administrație, poziție pe care a deținut-o pînă în 2018, trei ani după ce compania sa fusese nominalizată pe lista de sancțiuni a guvernului american. Un alt oligarh cunoscut, Viktor F. Vekselberg, a finanțat și a fost și el patron al parcului istoric din California, Fort Ross, în ciuda sancțiunilor americane, și a trebuit ca Ministerul de Justiție de la Washington să intervină pentru a se renunța la serviciile sale.
Cum se notează în New York Times, există puține dovezi că filantropii și patronii ruși au primit dispoziții de a face donații din partea Moscovei, dar toți cei numiți se bucură de relații bune cu Kremlinul și răspund chemării lui Vladimir Putin de a folosi influența lor și soft power-ul diplomației culturale ca unealtă în politica externă; mai exact pentru ștergerea imaginii Rusiei ca o putere ostilă în urma agresiunii ei în Ucraina și a amestecului în alegerile prezidențiale americane.
Sprijinul acestor oligarhi sau al unor companii controlate
de ei, contribuie, de asemenea, la operațiunile efectuate de Teatrul Mariinski, care coordonează mai multe ansambluri ce efectuează cu regularitate turnee în Occident, începînd cu celebra orchestră Mariinski. Organizația este condusă de Valeri Gergiev, dirijorul și aliatul lui Vladimir Putin, cu care se întîlnește regulat, șeful statului fiind în Consiliul de administrație al companiei din Sankt Petersburg.
Faptul că oligarhii în cauză sînt departe de a fi animați exclusiv de motivații filantropice și dragoste de artă o atesta anul trecut cazul lui Viktor F. Vekselberg, reținut pe un aeroport de agenții procurorului special Robert Mueller și anchetat pentru relațiile sale cu Michael Cohen, fostul avocat al președintelui Donald Trump.
Vekselberg și Cohen s-au întîlnit în ianuarie 2017 în Trump Tower, la scurtă vreme înaintea ceremoniei de inaugurare a președinției Trump, anchetatorii mergînd pe urmele unei plăți de o jumătate de milion de dolari făcută lui Cohen pentru activitate de consultanță. Ancheta s-a împotmolit după ce Vakselberg a declarat că nu ar fi implicat în plata avocatului, care ar fi fost făcută de o companie deținută de un văr al său.
Vekselberg și compania sa au raportat pentru o perioadă de nouă ani, încheiată în 2016, cheltuieli de 13,5 milioane de dolari pentru „artă și cultură”, beneficiari fiind Lincoln Center, Carnegie Hall, Muzeul de Artă Modernă de la New York și cel Tate Modern din Londra...
