Linkuri accesibilitate

Omleta perfectă de Ziua Femeii


Sinteza săptămînii politice românești.

Niște bulgari de bine au deschis o pagină de socializare dedicată Laurei Codruța Kövesi. Ei vor, în primul rând, să se scuze astfel pentru votul dat împotriva ei de către reprezentanți Bulgariei pe 26 februarie, în cadrul comisiei COREPER, una dintre etapele preliminare a competiției pentru fotoliul de Procuror Șef al Parchetului european.

„Vă rugăm să acceptați scuzele noastre sincere pentru acțiunile lor,” spun inițiatorii grupului, „ne pare foarte rău pentru comportamentul lor necorespunzător, deoarece frica nu este o scuză, dar și pentru că alegerea adevărată a cetățenilor bulgari este în favoarea candidaturii dumneavoastră pentru un procuror european.” În paralel, grupul își invită simpatizanții să semneze petiția de susținere a fostei șefe de la DNA. Comentariile de pe această pagină de socializare sunt amestecate. Unii pretind că o asemenea inițiativă pare rodul nesiguranței și culpabilității și că ei personal nu au de ce se simți vinovați, dar că, da! nu pot suporta nici ei gândul că sunt conduși de o mafie politică asemănătoare celei care, pretind ei, deține controlul în România. Asta nu-i face, însă, să o placă pe Laura Kövesi care li se pare a fi parte a problemei. Alții, în schimb, o susțin necondiționat, cu vorbe care seamănă până la identitate cu cele spuse în favoarea ei de partizanii români ai acesteia, semn că principiul vaselor comunicante se aplică și apelor Dunării și că nu e vorba despre un grup de susținători cu totul ingenui politic.

Cumva, pare-se că gena revoltei împotriva corupției establishmentului tinde să uniformizeze spațiul social-politic româno-bulgar și să-l facă insensibil la nuanțe. Pentru cei care suferă de dicromatopsie, altfel spus, incapacitatea de a distinge culorile, aripile îngerilor justiției vor părea mereu albe, iar activitatea Laurei Kövesi ireproșabilă. Însă, în ciuda imnelor de laudă, viața ei e plină de griuri: a mințit repetat în legătură cu protocoalele încheiate cu serviciile secrete și cu alte agenții ale statului, a plagiat într-o proporție „acceptabilă” din punct de vedere universitar, a avut legături periculoase și încă neexplicate cu parte dintre cei cărora le fabrică acum dosare, a făcut presiuni asupra subalternilor să direcționeze anchetele către zonele de confort politic. Un om ca toți oamenii, cu păcatele și virtuțile sale care nu ar putea fi văzute, desigur, de la Sofia, de vreme ce nu sunt băgate în seamă nici din mijlocul Pieței Victoria.

Sunt multe și legitime motivele de revoltă împotriva sistemului juridic din România: de la legi stupide sau Ordonanțe scandaloase, cum e OUG 7 pe care Tudorel Toader o vâră forțat pe gâtul opiniei publice la ore de mare audiență, la datorii morale istorice pe care mai toți oamenii politici ar vrea să le șteargă, ignorând cu cinism faptul că restanțele morale nu pot fi anulate precum datoriile financiare ale clienților politici.

Încă nu au fost cercetate crimele din perioada comunistă. Nu, ele nu se prescriu. Pentru că sunt crime împotriva umanității. Și eu, personal, aș vrea, de pildă, acum, de Ziua Femeii, să știu numele procurorilor, milițienilor și doctorilor care stăteau la căpătâiul femeilor care făcuseră avorturi ilegale și le lăsau să moară, dacă nu le spuneau cine produsese întreruperea de sarcină. Aș vrea, de asemenea, să știu cum îi chema pe magistrații care judecau procese politice deghizate în infracțiuni de drept penal. Unii dintre acești magistrați ar putea judeca și azi. Să predea la facultăți, să scrie manuale. Ba ar putea chiar să fie miniștri ai Justiției. Aș vrea să văd dosarele penale ale celor care îi băteau pe Doina Cornea și pe fiul ei (da, ați ghicit, nu există), să aflu de condamnarea întregii cohorte de criminali care i-a omorât pe atâția, inclusiv pe Gheorghe Ursu. Statul comunist a fost un criminal în serie și lipsa de acțiune a magistraților de acum (tineri și bătrâni) pentru aflarea adevărului îngropat la fundația instituției este fie o ignoranță deliberată, fie o complicitate asumată. Poate de aceea statul s-a reformat atât de des, inutil și superficial, ca o molie care iese din crisalide succesive, încercând să semene tot mai puțin cu larva inițială, să scape de capul de mort pudrat pe spinare și să i se piardă genele totalitare din sânge. Poate susține acum că nu mai are nicio legătură cu statul comunist și, prin urmare, nu are de ce să-și asume răspunderi străine. Într-o societate amnezică pare fără sens (poate cel mult revanșard și inadecvat) să desprăfuiești niște dosare care nu au nicio legătură cu realitate imediată.

De asemenea, azi nu știm mai multe despre crimele și criminalii Revoluției decât acum treizeci de ani. Ba chiar, pe tura Laurei Kövesi de procuror general (octombrie 2015), crimele s-au prescris și dosarul clasat. A fost nevoie de un impuls din înaltul Cotrocenilor pentru ca procurorii să-și reia cercetările și dosarul să ajungă în instanță. Nici dosarele cu crimele din timpul mineriadelor nu stau mai bine. România a fost măturată de războaie civile succesive vreme de mai bine de doi ani, adică între decembrie 1989 și sfârșitul lui 1991, ba chiar și după. Războaie care au rămas și ele, ca și Revoluția, niște crime cu autor necunoscut, dar notoriu. Unii făptași sau complici ai acestora la crimele în masă au ajuns șefii acestei țări, alții au ajuns academicieni.

Răzvan Theodorescu, șeful televiziunii pe vremea mineriadei din iunie 1990 (instituție din cauza căreia adevărul a umblat mereu cu capul spart), spunea că românii le datorează libertatea lui Ion Iliescu și lui Iulian Vlad, stupidul și ferocele șef al Securității. Revoluția s-ar fi putut transforma, fără ei, într-un măcel, spunea fostul senator PSD, pentru care, probabil, o mie și ceva de morți înseamnă doar o ședință de partid care s-a terminat prost. De aceea a vizitat generalii condamnați pentru crimele din Revoluție pentru că, zice el, au fost patrioți și buni români. Același Theodorescu, parcă pentru a ne demonstra că Academia ar trebui să intre în reparații capitale, ne spunea zilele trecute că România e o lume a Orientului. Cum ar veni, pentru noi Occidentul înseamnă întunericul, iar lumina vine de la răsărit: „ Răsăritul acesta este foarte puţin iubitor de democraţie. Este foarte iubitor de autocraţie, spre deosebire de lumea cealaltă, occidentală,” spunea el într-un interviu monologic. Domnul acesta umblă în libertate cu sângele celor șase (cifra oficială) morți în timpul mineriadei din iunie 1990 pe bombeu. Poate că ar fi trebuit să vorbească despre autocrația orientală (șeful lui de partid, Iliescu, dorea să fie, pe vremuri, un „despot luminat”) la ancheta penală, de vreme ce a fost parte devotată a sistemului criptodictatorial instaurat după Revoluție în România și a contribuit, pe măsura puterii și priceperii sale „orientale”, la perpetuarea acestuia. Însă pentru a stabili cu claritate răspunderi și vinovății, am fi avut nevoie de un sistem juridic omogen, fără convulsiile mintale și etice pe care le observăm între completurile de judecată la toate nivelurile, între Parchet și instanțe, printre judecătorii Curții Supreme sau printre cei ai Curții Constituționale.

Desigur, se poate spune în apărarea Laurei Kövesi că prezența ei în centrul atenției colective a momit la suprafață peștii cei mari care se zbat acum prin bazinele electorale să controleze proporțiile dezastrului produs de anchetele DNA. Chiar dacă unele cercetări s-au terminat înainte de a începe, au produs dosare neacceptate de judecători, nu au avut efectele promise/așteptate, nici nu au recuperat prejudiciul invocat și nu au făcut decât să alunge mușița de pe prădătorii cei mari, se pare că au tulburat huzurul acestora prin mlaștinile politice. Celor mai aroganți oameni ai zilei ea le-a amintit că nu sunt nemuritori, că zilele mandatului de parlamentar sunt limitate și țin de calendarul electoral, în vreme ce zilele de pe mandatul de arestare pot fi fără număr-fără număr și pot să înceapă oricând (o lipsă de predictibilitate care i-a înnebunit pe mulți pentru că au fost nevoiți să-și amâne vacanțele exotice sine die). De asemenea, cercetările procurorilor români, cât or fi ele de bine orientate politic și unidirecționale, coroborate cu acelea ale procurorilor europeni de la OLAF, au scos la iveală scheme de spălare de bani și rețele mafiote transfrontaliere mai eficiente și mai extinse decât rețeaua de româno-bulgari care o susține pe Laura Kövesi la alegerile pentru Parchetul European.

Zilele acestea, în ciuda acestei simpatii transfrontaliere, pe Laura Kövesi o bântuie scheletele uitate prin dulapurile Direcției Anticorupție. Se spune că Secția de investigare a magistraților a fost inventată de Tudorel Toader special pentru unii ca Laura Kövesi. Și, desigur, Augustin Lazăr. Laura Kövesi a fost audiată mai multe ore de către procurorii acestei secții și, luptându-se parcă să demonstreze tuturor că legile sunt doar pentru cățeii de rasă care apără „democratura”, la acea audiere ea a început să fie chestionată în legătură cu un alt dosar de care abia aflase și pe care nici nu apucase să-l consulte. Stenograma întrevederii pe care a avut-o cu procurorii a ajuns în presă dovedind că, atunci când vrea, sistemul juridic este transparent, deschis către popor, chiar dacă încalcă legea și propriile norme de funcționare. Straniu este că transcrierea întâlnirii a fost transmisă tocmai de postul de televiziune aparținând denunțătorului Laurei Kövesi, urmărit internațional care și-a cumpărat securitatea și tihna altei țări vecine și prietene, Serbia. Textul audierii demantelează imparțialitatea și echilibrul secției pentru investigarea magistraților și devine clar, după lectură, că noua structură funcționează după manualul tehnic al procuraturii comuniste. Audierile au fost programate în chiar zilele-cheie ale votului din Comisia LIBE din Parlamentul European (unde procuroarea a primit cele mai multe voturi), iar Laura Kövesi a fost ținută în anchetă vreme de cinci ore, i s-au adus acuzații de care nu avusese știință, de parcă cineva acolo sus ar fi vrut s-o transforme în martir și vedetă a presei și a grupurilor de susținere pe rețelele de socializare.

Și, nemulțumit parcă de faptul că relele tratamente pe care i le-au aplicat slugile lui fostei șefe DNA au transformat-o pe aceasta în model pe catwalk-ul balcanic, ministrul Toader a publicat o scrisoare în Financial Times în care spune de ce Laura Kövesi nu trebuie aleasă procuror european. Ca un făcut, scrisoarea a fost tipărită în paginile de publicitate ale binecunoscutei publicații. În scrisoare, ministrul spală rufele ministeriale în fața publicului european. Laura Kövesi ar fi deschis dosare de cercetare pentru aproape jumătate dintre magistrați, asta pentru că era obsedată de control și pentru că voia să aibă pârghii de influență. În multele dosare preluate de la noua conducere DNA, afirmă ministrul, s-ar fi găsit „modificări ale transcrierilor convorbirilor telefonice, dovezi false, denunţări false ale martorilor şi dovezi atenuante, în mod deliberat, reţinute de la inculpaţi” și adaugă că nu poate fi vorba despre justiție atunci când se încalcă deliberat și repetat drepturile omului. Pe mulți nu i-a preocupat conținutul scrisorii (care ar merita, fără doar și poate, o dezbatere publică), ci costurile acesteia, știut fiind faptul că publicitatea în jurnale ca Financial Times costă cât lucrările pentru renovarea unei școli rurale. Nu din buzunarul ministrului Tudorel, de vreme ce acesta spune că a trimis scrisoare în numele guvernului. Poate a plătit partidul lui Dragnea, din zecile de milioane primite ca bani pentru partide. Sau poate că guvernul a trecut scrisoarea, pur și simplu, pe lista cheltuielilor de necesitate. Cine mai stă să controleze necesitățile unui guvern cu atâtea boli autoimune?

Cert este că s-a deschis robinetul autopromovării: Direcția Anticorupție a trimis și ea o scrisoare către Financial Times pentru a corecta unele „informații nereale”, de pildă faptul că numărul de dosare preluate de secția de investigație a infracțiunilor din justiție de la DNA a fost de cinci ori mai mic (272) decât pretindea ministrul (1422) și doar 34 (adică 12%) dintre acestea ar fi fost alcătuite pe baza sesizărilor din oficiu și nu 70% cum se spunea în scrisoarea ministrului.

Dar poate că guvernul o fi dat între timp o Ordonanță care schimbă legile matematicii. Sau poate că este doar ceva emanat de spiritul nostru „oriental, etnogenetic,” o țară în care matematica este negociabilă conform algoritmului politic. Mereu Ghiță Pristanda va număra steaguri, Adrian Năstase - ouă și Maria Grapini - voturi. Steaguri, ouă, voturi - rețeta omletei electorale perfecte. Numărătoarea trebuie să iasă conform intereselor de partid. Asta dacă nu îi caută cineva la steaguri.

Vezi comentarii (4)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG