În Ucraina s-a scris mult despre foametea din 1932-1933, dar câtă lume cunoaște că a mai fost o foamete, la fel de cruntă, în Moldova, datorată nu secetei, cum se arata în documentele vremii, ci mai degrabă ardoarei demnitarilor comuniști…, căci s-a aflat că au fost uciși peste 200.000 de oameni. Istoricul Mariana Țăranu și jurnalistul Vitalie Guțu și-au propus să umple acest gol făcând un documentar cu marturii cutremurătoare ale supraviețuitorilor, care descriu realitatea neagră a acelor vremuri. Cât de actual rămâne acest acest subiect?
Vitalie Guțu: „Această tematică mereu va fi în actualitate. Martorii care mai sunt, care au trăit această tragedie cu adevărat, ne spuneau cu lacrimi în ochi că, din păcate, nimeni nu știe cu adevărat ceea ce s-a întâmplat, decât ei.”
Mariana Țăranu: „Pe bună dreptate societatea, îndeosebi generația tânără este mult prea departe de viața cotidiană prin care au trecut buneii lor, părinții lor, pentru că una din formele terorii bolșevice utilizate imediat după cea de-a doua ocupație sovietică a Basarabiei a fost înfometarea constantă a locuitorilor dintre Nistru și Prut.”
Europa Liberă: Și se adeverește că foametea a fost organizată?
Mariana Țăranu: „Absolut! Arhivele denotă clar acest lucru. Mai mult decât atât, statul sovietic avea deja experiența Rusiei, avea deja experiența Ucrainei, exista experiența Kazahstanului, despre care se vorbește mult prea puțin și foametea din Basarabia a fost ultima foamete organizată în spațiul sovietic. Și regimul pentru a camufla crima la care s-a recurs a inventat legenda precum că condițiile climaterice au fost nefavorabile.”
Europa Liberă: De ce Ucraina a reușit să aducă pe agenda instituțiilor europene subiectul Holodomorului și să fie condamnat și de ce autoritățile Republicii au luat apă în gură și nu au vrut să fie într-un corp comun, cel puțin aceste două voci, pentru că sunt practic asemănări mai multe decât deosebiri între ceea ce a însemnat Holodomorul și ceea ce a fost foametea de aici?
Mariana Țăranu: „Statul Ucraina a avut și are noroc de o clasă politică care să le prezinte interesele lor naționale. Statul Republica Moldova deocamdată nu a recunoscut foametea ca un act de genocid, pentru că clasa politică se face că plouă în continuare. Rămân ferm convinsă că, deocamdată, noi nu avem o clasă politică care să reprezinte interesele băștinașilor și partea ironică a lucrurilor este că în timpul foametei au murit mult mai mulți oameni decât în cel de-al Doilea Război Mondial.
25 la sută din totalul populației a murit din cauza subnutriției, cei mai mulți oameni au murit la finele anului 1947, în 1948
Au murit mult mai mulți oameni în comparație cu cei care au fost deportați. Deci, asta e cea mai mare tragedie; 25 la sută din totalul populației a murit din cauza subnutriției, cei mai mulți oameni au murit la finele anului 1947, în 1948 au murit copii, au murit oameni tineri, pentru că nu au avut șansa la timp să se alimenteze. Este o tragedie inimaginabilă. Din păcate, la etapa actuală noi nu avem un monument dedicat victimelor foametei, noi nu avem identificate gropile comune, unde au fost înmormântați buneii noștri, părinții noștri și noi ne facem a uita. De fapt, aceasta este una din victoriile majore ale regimului totalitar, că ne-a șters memoria. Am devenit un popor fără memorie.”
Vitalie Guțu: „Noi am mers în mai multe regiuni, am mers la Hâncești, am mers și în sudul Republicii Moldova, am mers chiar în Găgăuzia, pentru că și acolo o mare parte a populației din regiunea găgăuză a suferit de pe urma acestui fenomen – foametea organizată – și povesteau cu lacrimi în ochi oamenii cum erau nevoiți să mănânce pisicile care și ele erau pierite pe marginea drumului. Și toate sentimentele și trăirile lor cumva noi le-am captat și le-am surprins în acest documentar – „Omorâți prin înfometare” – și tocmai de asta ne dorim să aducem în prim-plan această problematică și revenim la întrebarea: de ce la nivel de autoritate din Republica Moldova deocamdată cumva acest subiect este un tabu, este lăsat?...”
Europa Liberă: Ca să nu supere rușii, într-un fel, mai degrabă lasă uitării această pagină neagră.
Vitalie Guțu: „Da, pentru că să facem o comparație cu zilele actuale. Dacă astăzi chiar și cei din coaliția de guvernare nu găsesc un punct comun pentru a soluționa o problemă sau alta a cetățenilor, ce ne facem atunci când vorbim despre un subiect ca foametea organizată, pentru că știm cine stă în fruntea Președinției Republicii Moldova și cine este în fruntea Guvernului Republicii Moldova. Mie îmi vine foarte greu să cred că atunci când va fi pusă pe tapet această problematică – foametea organizată –, aici se va găsi un consens.”
Europa Liberă: Deci, ați plămădit un documentar...
Vitalie Guțu: „Exact, am plămădit un documentar, care se numește „Omorâți prin înfometare”, are o durată de o oră. Documentarul acesta a fost conceput, realizat cam aproape doi ani de zile, pentru că, vă spuneam, am fost în mai multe regiuni ale Republicii Moldova, am vorbit cu oamenii care au trecut prin această tragedie enormă, am vorbit cu istorici, am scotocit în arhivele naționale, am scos la iveală documentele adevărate, care demonstrează clar că a fost foamete organizată, a fost un fenomen organizat și martorii spun pe șleau că aceasta chiar a fost organizată, nu a fost secetă, deci nu a fost așa cum se invoca de regimul totalitar de atunci.”
Europa Liberă: Ziceam că din disperare s-a recurs și la canibalism.
Vitalie Guțu: „Este adevărat!”
Europa Liberă: Iarăși, dacă e să fac trimitere și eu la oamenii cu care am discutat și-mi povesteau că se punea ochiul pe copii mai dolofani, pe vecini, pe cineva din mahala...”
Mariana Țăranu: „Canibalismul este o consecință logică a înfometării. Canibalism a fost în Basarabia, canibalism a fost în Ucraina, canibalism a fost în Federația Rusă. Oriunde este înfometare există canibalism, pentru că omul este dezumanizat. Noi în film ne-am străduit să aducem în prim-plan mărturiile reprezentanților diferitelor etnii.
Scopul era care? Să-i îngenuncheze, să-i dezumanizeze. Și, din păcate, s-a reușit acest lucru.
Am considerat foarte important acest lucru, pentru că este mai mult decât important ca să ajungă la mentalitatea atât a rușilor, cât și a găgăuzilor, cât și a bulgarilor, a romilor, a evreilor, că regimul a fost nemilos. Ei, de fapt, nu și-au țintit arma asupra unei etnii, ci asupra întregii populații, pentru că scopul era care? Să-i îngenuncheze, să-i dezumanizeze. Și, din păcate, s-a reușit acest lucru. Mărturiile supraviețuitorilor le-am completat cu documente de arhivă, multe documente le-am expus pentru prima dată și în felul acesta o dată în plus am demonstrat că foametea a fost un mecanism foarte bine regizat, un mecanism care deja dăduse roade și un mecanism care și-a atins scopul într-o perioadă restrânsă de timp.”
Europa Liberă: Și prin acest film ați vrea ca generația tânără să învețe anumite lecții?
Vitalie Guțu: „Și nu numai generația tânără. Toate generațiile să învețe această lecție de istorie. Vreau să spun un lucru foarte simplu, cum a început realizarea acestui documentar. Eu am realizat o emisiune la TVR Moldova despre o piesă de teatru radiofonic montată după cartea Larisei Turea – „Cartea foametei” – și atunci mi-a venit ideea că ar trebui să apară și un film-document despre această tragedie, pentru că în Republica Moldova deocamdată nu există așa ceva. Dna Țăranu m-a sunat a doua zi, pentru că a surprins ideea mea și a spus: „Haideți să facem împreună acest film”. Și, uite, de aici a început toată povestea și spuneam că trebuie toate generațiile să învețe această istorie, pentru că știm foarte bine că sunt oameni, persoane care au o misiune pe acest pământ – unii să ascundă istoria, alții să o scoată în vileag.”
Mariana Țăranu: „Acest film documentar este o lecție, o lecție a umilinței noastre în fața ocupantului și generația tânără trebuie să conștientizeze, inclusiv vizionând acest film, cu ce arme și cât de subtil s-a luptat împotriva
Acest film documentar este o lecție, o lecție a umilinței noastre în fața ocupantului
basarabenilor și cât de mare a fost efortul buneilor, părinților ca să supraviețuiască. Mai mult decât atât, trebuie să conștientizăm condițiile în care a apărut și s-a manifestat rezistența anticomunistă, pentru că inclusiv pe fundalul acestor evenimente au apărut mișcări de rezistență despre care, din păcate, nu se vorbește și iarăși la nivel de politică de stat se promovează ideea că am fi un neam de mămăligari, dar, de fapt, rezistența anticomunistă a fost și foametea a fost un imbold care a determinat oamenii cu verticalitate să se opună regimului, fie în cadrul diferitelor organizații, fie singular.”
Europa Liberă: Eroii documentarului dvs. v-au vorbit cu jumătate de voce sau au fost destul de curajoși atunci când trebuiau să-și depene amintirile?
Vitalie Guțu: „Eroii noștri au vorbit sincer, au vorbit așa cum au simțit acele zile, acea perioadă prin care au fost nevoiți să treacă ei sau părinții lor. Miezul acestui film documentar relevă sinceritatea acestor mărturii cutremurătoare...”
Europa Liberă: Când va avea loc premiera?
Vitalie Guțu: „...Va avea loc pe data de 3 octombrie la Biblioteca Națională din municipiul Chișinău și pe lângă faptul că va fi lansat acest film, va fi lansată și o expoziție dedicată foametei organizate, unde vom etala fotografii din acea perioadă, unde vom arăta tot spectrul acestui fenomen. Expoziția poartă denumirea „Timpurile pe care nu le-a vrut Dumnezeu” și va fi expusă în holul Bibliotecii Naționale, după care invităm pe toată lumea în sala bibliotecii și la vizionarea filmului.”
Mariana Țăranu: „Am încercat să imortalizăm ceea ce a fost posibil. Expoziția va dura 10 zile, să se vadă ororile foametei organizate din Basarabia. Accentuez: din Basarabia(!), pentru că aici, pe această palmă de pământ, înfometarea a fost mult mai simțită de populație, pentru că în partea transnistreană deja se constituiseră colhozurile și mai mult sau mai puțin primeau rație alimentară. Aici timpurile au fost așa cum au fost...”
Europa Liberă: Ideologic atunci s-a reușit să se convingă majoritatea lumii, chiar și dacă forțat, să participe la colectivizare.
Mariana Țăranu: „Oamenii au fost constrânși, pentru că ei mureau unul după celălalt de foame și în același timp venea toamna și iarăși urmau să primească acele chitanțe care indicau ce dări urmează să dea la stat. Și haideți să ne imaginăm o familie din șapte sau opt membri, că de regulă trei sau patru, sau cinci, sau poate chiar toți copiii au murit de foame și omul nu mai are nici credință, nici siguranța zilei de mâine; omul devine, de fapt, o umbră. Și iată în așa condiții s-a organizat colectivizarea, când omul era frânt sau cel puțin pe timp scurt era frânt.”
Europa Liberă: Disperat...
Mariana Țăranu: „Disperat, exact! Pentru un părinte, pentru un copil devenise o problemă cum să-și ducă membrul familiei decedat la groapă. La groapă comună! Și nu putem să vorbim despre alte ritualuri religioase, bisericile erau închise. La un moment dat, toți cei care scriau și citeau în grafie latină, mai bine zis, școala românească a fost negată, lumea s-a pomenit într-o situație când au fost declarați analfabeți toți. Ce mai putea să facă un țăran? Și iată neputința asta în fața noilor realități i-a determinat ca să accepte. Nu mai vorbim de faptul că, practic, toți bărbații au fost mobilizați în Armata Roșie, după care la revenire... Câți au revenit schilozi, cu psihicul deteriorat?
Lumea să înțeleagă drama prin care am trecut, să conștientizeze o dată în plus responsabilitatea pe care o au generațiile tinere,
Deci, situația era catastrofală și oamenii pur și simplu n-au putut opune rezistență în masă. Au fost timpurile care au fost și tocmai de aceea unul din scopurile evenimentului nostru este ca să sensibilizăm opinia publică, ca lumea să înțeleagă drama prin care am trecut, să conștientizeze o dată în plus responsabilitatea pe care o au generațiile tinere, inclusiv atunci când duc mesajul acestei palme de pământ în orice parte a globului și atunci când iau niște decizii, inclusiv politice. Tocmai de aceea evenimentul nostru propriu-zis, așa cum a spus colegul, va fi organizat dintr-o expoziție de fotografii – oamenii pot să vină să se reculeagă, să se gândească, să tragă niște concluzii, după care vom merge ca să vizionăm filmul și în partea a treia a evenimentului vrem să lansăm un apel către conducerea Republicii Moldova ca să recunoască acea tragedie care a fost, să condamne acea tragedie și ar fi normal ca să stabilim o zi în care să ne comemorăm victimele acestui genocid, care se numește foamete organizată.
Trebuie să avem suficientă înțelepciune și învățătură creștină ca să identificăm gropile comune din fiecare localitate și cel puțin fie să ridicăm o cruce
Deci, aceasta este cea de-a treia parte – lansarea unui apel, probabil ar fi cazul ca acest apel să ajungă inclusiv la Mitropolia Moldovei, la Mitropolia Basarabiei, pentru că noi în fiecare localitate avem gropi comune și în condițiile în care parcă ar fi o modă să spunem de la orișicare microfon că nu avem bani, dar trebuie să avem suficientă înțelepciune și învățătură creștină ca să identificăm gropile comune din fiecare localitate și cel puțin fie să ridicăm o cruce, fie să facem curățenie, să conștientizăm că acolo, de fapt, stă fiecare al patrulea om care s-a născut în Basarabia și a trăit în primii ani ai celei de-a doua ocupații sovietice.”
Vitalie Guțu: „Pentru că am întâlnit și o să vedeți și în documentarul nostru oameni destul de simpli care din propriii bani au ridicat o cruce în memoria celor care, iată, au murit de foame.”
Mariana Țăranu: „...membrilor familiilor, de regulă.”
Vitalie Guțu: „Membrilor familiilor, exact, exact. Sunt și autorități locale care susțin acest demers al unei familii sau al alteia care, iată, își dorește nespus de mult să țină vie memoria.”
Mariana Țăranu: „Și sunt și autorități locale care neagă acest lucru. Am întâlnit și așa cazuri care neagă.”
Vitalie Guțu: „E adevărat, da!”
Mariana Țăranu: „Mă rog, societatea este dispersată, dar în orișicare stat care se respectă tragedia unește oamenii. Ar trebui și această tragedie să ne unească.”
