În plină pandemie, în luna martie a anului 2021, am discutat cu un vecin proiectat parcă dintr-o altă dimensiune. E un om de circa 55 de ani pe care nu l-am văzut niciodată cu mască de protecţie. În curtea blocului, deunăzi, de la o distanţă liniştitoare de vreo trei metri, l-am întrebat ce crede el despre înrăutăţirea situaţiei epidemiologice. Ei bine, mărturisesc că ceea ce mi-a spus vecinul acela m-a făcut să rămân tablou.
Cu o încredere de granit, omul mi-a spus că nu are nicio cunoştinţă infectată cu Covid, că nu a văzut pe nimeni care să sufere din cauza coronavirusului. Povestea cu numărul mare de infectaţi şi de morţi e un fake, mi-a spus vecinul dezgustat. Mai mult, el are un prieten medic care i-a zis că spitalele au suficiente locuri pentru cei bolnavi. „Nu cred în toată isteria asta pentru că eu nu am nicio treabă cu al vostru Covid…”, a conchis vecinul.
Am încercat să-i spun că în realitate situaţia e alta, i-am spus că sunt jurnalist şi că am rude infectate, prieteni care au murit. Omul m-a privit ca pe un tolomac şi, ridicând vocea, m-a întrebat: „Îmi spui toate bazaconiile astea ca să port şi eu mască?”
Poate, într-adevăr, nu există niciun Covid? Poate am luat-o razna?
Discuţia noastră s-a terminat brusc, iar eu am stat apoi o vreme cu privirea pierdută în gol. Poate, într-adevăr, nu există niciun Covid? Poate totul e OK? Poate am luat-o razna? Poate vecinul acela are dreptate? Dar îndoiala mi s-a evaporat repede. Şi am înţeles că nu eu, ci individul acela avea o mare problemă, că el e de fapt o creatură a societăţii noastre debusolate şi a politicianismului moldovenesc.
