Linkuri accesibilitate

ONU și fostele republici sovietice


Reprezentanții Franței, Chinei, Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii și URSS-ului după semnarea Cartei ONU, San-Francisco, SUA, 26 iunie 1945

Când se puneau bazele Organizației Națiunilor Unite în ultimii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, Stalin s-a gândit ca împreună cu URSS toate cele 16 republici unionale să devină membre ale noii organizații universale. Cu 16 voturi în buzunar, el spera să se impună, dacă nu să domine ONU.

Pentru a da mai multă greutate pretențiilor sale, grabnic, în toate cele 16 republici, au fost formate Ministere ale Afacerilor Externe. Numai că planul lui Stalin a fost dat peste cap de diplomația Statelor Unite ale Americii.

Lui Stalin i s-a transmis că odată cu cele 16 republici, în areopagul mondial trebuiau să fie incluse, pe picior de egalitate, și toate cele 49 de state americane. Nu se va ajunge până aici, însă nici cele 16 republici nu vor fi admise în ONU. Alături de URSS, printre statele fondatoare ale ONU se vor număra doar Ucraina și Belarus, ca o recunoaștere a sacrificiilor lor grele din anii războiului.

Minister de externe pentru RSS Moldovenească

Un Minister al Afacerilor Externe a funcționat și în cadrul guvernului RSS Moldovenești, având mai mult niște responsabilități tehnice, precum primirea ocazională a unor delegații diplomatice și însoțirea lor pe „la fabrici și uzine”. Rolul Ministerului începea să devină mai proeminent în anii de perestroika a lui Gorbaciov și, mai ales, după adoptarea Declarației de suveranitate a RSS Moldova la 23 iunie 1990.

Caricatură de Dumitru Trifan din „Literatura și Arta”, 26 decembrie 1991
Caricatură de Dumitru Trifan din „Literatura și Arta”, 26 decembrie 1991

Drept dovadă, în premieră pentru întreaga perioadă sovietică, un reprezentant al MAE de la Chișinău a fost inclus în delegația URSS la Adunarea Generală a ONU, din noiembrie 1990. Din delegație făceau parte reprezentanții tuturor republicilor unionale, cu excepția celor baltice. În afara belarușilor și ucrainenilor, toți și-ar fi dorit ca republicile lor suverane să acceadă în familia Națiunilor Unite.

Doar că și de data aceasta istoria părea să se repete. În culisele Adunării Generale s-a discutat că dacă conducerea sovietică va pune în mod oficial problema accederii republicilor suverane în sânul ONU, ceea ce n-a fost cazul, SUA vor cere prompt admiterea, totodată, și a tuturor statelor americane.

Ca urmare, abia după dispariția URSS de pe harta politică a lumii la sfârșitul anului 1991, fostele republici sovietice, devenite noi state independente, între care și Republica Moldova, vor fi primite ca membre cu drepturi depline sub cupola ONU.

  • 16x9 Image

    Gheorghe Cojocaru

    Istoric, directorul Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei,  din 1998, comenator politic la radio Europa Liberă. Autorul volumului „Cominternul și originile moldovenismului”(Chișinău, 2009), bazat pe documente inedite despre rădăcinile sovietice ale „moldovenismului”.

Previous Next

XS
SM
MD
LG