Adunarea Generală a ONU a adoptat, cu 64 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă” rezoluția Republicii Moldova privind retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană.
Ministrul moldovean de Externe, Tudor Ulianovschi, a declarat că Grupul Operativ de Trupele Ruse, pe scurt GOTR, staționează în continuare ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Anterior acesta a declarat că rezoluția vizează trupele ruse din cadrul GOTR, nu și pe cele de menținere a păcii. 83 de state s-au abținut de la votarea rezoluției.
Cehia, Polonia și Marea Britanie s-a alăturat în calitate de co-sponsori la rezoluția Republicii Moldova. Rusia s-a opus vehement adoptării documentului, insistând chiar asupra retragerii rezoluției de pe agendă, însă propunerea nu a fost susținută de statele membre.
După adoptarea documentului, adjunctul reprezentantului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a declarat că acesta va avea un puternic impact negativ asupra procesului de apropiere a celor două maluri ale Nistrului, precum și asupra progresului înregistrat în ultimul timp în reglementarea transnistreană:
„Viitorul apropiat va arăta ce lovitură dură a fost dată procesului de apropiere a celor două părți și e regretabil că viitoarele eșecuri se vor asocia cu Adunarea Generală ONU.”
Polianski a acuzat de asemenea și UE de „duble standarde” și de faptul că nu e interesată de o reglementare în problema transnistreană și că îi pasă doar de geopolitică, nu și de nevoile oamenilor din regiune.
Reprezentantul Rusiei a pus accent și pe faptul că la nivelul conducerii Republicii Moldova nu există unitate în subiectul retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană, iar proiectul de rezoluție inițiat de Guvern a fost criticat recent de președintele Igor Dodon. Acesta a calificat poziția Chişinăului ca fiind distructivă și a spus că e în detrimentul efortului de reglementare transnistreană sub egida OSCE.
Poziția Rusiei a fost susținută și de Siria, al cărei reprezentant a preluat mai multe teze ale argumentării rusești, spunând, printre altele, că formatul 5+2 este cadrul optim pentru a rezolva problemele ce țin de reglementarea transnistreană, iar rezoluția privind retragerea trupelor ruse „nu va îmbunătăți relațiile” dintre Republica Moldova și Rusia și ar putea compromite efortul de menținere a stabilității în regiune.
Reprezentanta Uniunii Europene la ONU a reafirmat suportul UE pentru integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional și a subliniat necesitatea respectării acordurilor de la Istanbul:
„UE salută progresele în negocieri și va continua să le susțină, salută protocoalele de la Roma, susține un proces orientat către rezultate și care să aducă beneficii oamenilor de rând.”
Vorbind în finalul dezbaterilor, ministrul moldovean de Externe, Tudor Ulianovschi, a mulțumit țărilor care au susținut rezoluția Republica Moldova și a spus că „este o zi mare pentru cetățenii Republicii Moldova, care au recăpătat încrederea că comunitatea internațională este de partea lor și justiția poate fi făcută”.
„Este un moment istoric – după 27 de ani Adunarea Generală ONU a confirmat că prezența militară rusă în Republica Moldova este ilegală și trebuie să fie evacuată. Este un mic pas în scopul nostru mare – retragerea trupelor și munițiilor străine este pentru noi doar un element în construirea relațiilor de încredere cu toate țările, bazate pe respect reciproc, înțelegere și, bineînțeles, pe legislația internațională.”