În zona în care locuiesc, la capătul Buiucanilor, s-au îngrămădit într-un perimetru destul de mic tocmai şase farmacii. Trei sunt de o parte a şoselei şi alte trei – de altă parte a drumului. În numai 10 minute de mers pe jos poţi să treci pe lîngă toate aceste şase farmacii.
În mod normal, aceste farmacii, aparţinînd unor reţele diferite, sunt în competiţie. Cele şase farmacii luptă între ele pentru clienţi într-un perimetru foarte mic. Dovadă e şi tot soiul de trucuri pe care le folosesc pentru a atrage cumpărătorii. Bunăoară, celui care cumpără medicamente de 500 de lei i se oferă o mică reducere în viitor. Şi totuşi eu nu pot să înţeleg cum rezistă toate aceste farmacii concurente, cum reuşesc ele să se menţină pe linia de plutire, avînd alături atîţia competitori.
Te uiţi în jur şi vezi că acest oraş e doldora de farmacii. Ele sunt prea multe. În zona în care mă aflu, ar fi suficientă şi o singură farmacie. Sunt însă tocmai şase. Chişinăul e un hăţiş de farmacii. Şi toate au clienţi? Şi toate au venituri bune? Mărturisesc că sunt într-o mare derută.
Înţeleg că bolile sunt de neevitat, că oamenii au nevoie de medicamente, dar cînd văd mulţimea de farmacii înşirate prin întreg oraşul, parcă nu pricep ceva. Nu înţeleg cum supravieţuiesc ele toate. Şi cîte vor mai apărea în anii următori?
