Otilia Canțer : Noua patrie, SUA, mi-a oferit mult mai multe oportunități decât aș fi putut visa vreodată

Născută la 24 iulie 1968 în Chișinău. A absolvit USM, Facultatea de Fizică. A studiat doi ani la Academia de Științe în laboratorul academicianului Sergiu Radautan, în echipa lui Leonid Culiuc. În 1992 s-a stabilit la Budapesta din motive de familie, abandonând studiile de doctorat. Are un fecior Nicu (Matyas Miklos Canter Hiszem) născut la Budapesta în 1993. Imigrează în SUA cu feciorul în ianuarie 2002, stabilindu-se cu resendinta în Florida în regiunea Tampei, în orășelul Safety Harbor. Începe cu un post de secretar la o universitate privata din St. Petersburg, apoi schimba cariera în 2005 și se specializează în domeniul vânzărilor de pachete de servicii de resurse umane.

Luni

Este prima luni în care pot să reiau rutina săptămânală, după o călătorie de două săptămâni în Moldova. Am fost acasă ca s-o aduc pe mămica în SUA, la nunta băiatului meu, Nicu, și a miresei, Penny. Un timp emoționant și special în viața familiei. E o dimineață superbă în Safety Harbor, FL cu temperaturi de 25-27 C și mult soare. De altfel, octombrie marcheaza începutul celui mai frumos sezon în Florida, iarna. Temperaturile sunt înalte însă dispare umiditatea de vară astfel oferind aer curat de dimineață până seara. Cu ceva noroc poate începem să deschidem și câte un geam pe ici – colo. Încep această zi cu sport la sala Purre Barre. Aici se oferă exerciții speciale pentru oameni cu leziuni fizice, de exemplu foști atleți. Coloana mea vertebrala e fericită din nou. Călătoriile de 27-28 ore prin aeroporturi și avioane sunt tot mai greu de suportat, mai ales după operația cervicală de acum un an. Rutina intensă fizică mă pregătește de o săptămână de muncă foarte bine. Decid să muncesc azi de la domiciliu și mulțumesc pandemiei pentru această nouă flexibilitate pe care au căpătat-o mulți. De altfel, îmi place mult unul din birourile mele, dar azi îmi permit să iau micul dejun și o cafea delicioasă cu maica-mea și feciorul Nicu pe terasă, unde savuram peisajul unui lac frumos cu toate vietățile din el. Nicu e venit acasă din iulie cu ocazia nunții. Prezența lui în casă mi-a oferit multe clipe feerice pe care le prețuiesc mult și pe care le voi păstra în memorie ani de zile. În genere, avem o famile cu geografie internațională și clipele împreună sunt rare și mult apreciate. Covidul din 2020 a adâncit sentimental acestei aprecieri. Pe la amiază reușesc s-o scot la capăt cu cele 350 mesaje necitite la care nu am avut acces de când plecasem în Moldova. Îl petrec pe Nicu la drum spre sudul Floridei, regiunea Miami unde se va reuni cu Penny, mireasa, unde vor finaliza pregătirile pentru nuntă. După serviciu o invit pe mama la un spa. Ne delectăm cu un pahar de vin în timp ce două doamne vietnamieze au grijă de noi. Ieșim ambele cu unghii frumoase și un aer de staruri de la Hollywood. Seara la cină îmi face o vizită un prieten bun care e șofer interstatal, la volan cate 3-4 saptamaini la rand. Nu ne-am văzut de vre-o doua luni de aia timpul trece repede când ieșim la o terasa la un pahar de vorba. Îmi ador prietenii și prețuiesc aceste vizite spontane care sunt o raritate la americani. Încerc să fac prieteni la care mă pot prăbuși și eu într-o seara, fără multe invitații, pur și simplu că să ne vedem și să mai scărpinam limba. O zi cu multe clipe plăcute, sper să ținem hangul tot așa țoață săptămână.

Marți

Mă trezesc mai devreme azi și încep ziua cu o meditație de 15 minute. Încerc să le practic des, mai ales după o criza nervoasă pe care am făcut-o în toamna anului 2018. Am ieșit din ea cu mare greu și după eforturi titanice și din partea celor iubiți din jur, dar și ale mele. Deci, meditez și fac yoga ori de câte ori am posibilitatea. Nu pornesc televizorul și, de obicei, sunt în urmă cu știrile lumii. Nu mă deranjează acest detaliu deloc deoarece am realiniat multe priorități în viață. De câte ori încerc să urmăresc ultimele știri, nu rezist mai mult de 5 minute. Uzurpare sufletească și istorii de negativitate și oroare. Deconectarea cablului aproape 2 ani în urmă a fost urmată de o creștere direct proporțională în sentimentul de fericire de care mă bucur de doi ani. Deci, meditez câteva clipe și mulțumesc universului pentru toate binecuvântările oferite. Sănătatea membrilor familiei, bunăstarea emoțională și materială și dragostea cu care ne susținem reciproc sunt o sursa mare de bucurie și inspirație totuși.

Mai încerc odată cu ultimele știri: am observat o scumpire de benzina în țară și parcă ar trebui să știu ce motiv ne prezintă oficialitățile. După micul dejun, cafea și o conversație matinală cu mămica, decid azi să merg la birou și să muncesc de acolo fără întreruperi. Am o masa flexibilă care urcă în sus și în jos și poate fi ajustată ușor. Posibilitatea de a munci din picioare e un detaliu mic, dar atractiv. Mi-am bucurat colegii de breaslă cu bomboane moldovenești și am primit o sumedenie de felicitări cu ocazia nunții feciorului care se apropie fulgerător. Îmi place mult echipa, dar și munca de 16 ani în acest colectiv. Suntem o companie de resurse umane care prestează diferite pachete de servicii – remunerarea, impozitele de salariu, asigurări pentru angajați, fonduri de pensii, susținerea angajatorilor la mai multe capitole a resurselor umane. Mă consider un veteran în domeniul PEO/Professional Employer Organization și oricum învăț ceva nou în fiece săptămână. Azi am aflat un detaliu nou referitor la polițele de asigurare EPLI, Employers Practices Liability Insurance. Știu că e oficial un domeniu plictisitor însă absolut orice angajator cu oameni salariați are probleme la acest capitol, mai devreme sau mai târziu. E natura omenească și natura relațiilor omenești. După amiază o sun pe Penny, mireasa noastră, și o felicit cu ocazia zilei de naștere. Face 28 ani și e cu câteva săptămâni mai în vârstă decât viitorul soț, Nicu. Penny are niște calități feminine atât de simpatice și o vulnerabilitate care te face să vreai s-o îmbrățișezi și s-o ocrotești. Prin comparație îmi dau seama cât de diferita totuși a fost soarta și viață mea la 28… Ei, viața mea a fost și e în genere o adunare de aventuri și evenimente dinamice care se schimba atât de fulgerător că de multe ori cred că aș putea să umplu viețile a 5 femei. Fiecare cu crucea sa, vorba răposatului meu tătic. Îmi place destinul meu.

Miercuri

Încă o zi care începe bine, conform rutinei de aur. Un pahar de apă cu lămâie și ghimbir și puțină miere, o oră de sport la sală urmată de o plimbare de jumătate de oră cu mama în parcul din preajma casei, Phillipe Park. După plimbare servim cafeaua la aer curat, urmărind mișcările din lacul de lângă case: un pui de crocodil care s-a sălășluit în lac de acum câteva luni și un grup mic de rațe sălbatice care zboară pe sus, dorm în copacii de lângă lac, ne vizitează când le vine cheful… ei, și câteva broaște țestoase care îi ignoră pe crocodili și plutesc cu capul deasupra apei. Reușesc să muncesc bine de la domiciliu. S-ar putea să semnez două contracte noi până la sfârșit de săptămână și acest lucru mă încântă. Două contracte noi înseamnă doi clienți noi. Ador această fază din procesul de vânzări. Vânzările de resurse umane reprezintă, în genere, un proces lung care începe cu un dialog detaliat și multa educație în dominiul în care ne-am specializat. În pauza de masa fac o vizita la coafor astfel sunt încă cu un pas mai pregătită de nuntă. În obiceiul american intra și o serată înaintea nunții, rehearsal dinner, adică o cină de practică. Nu înțeleg nici până azi ce practica este de aceea noi am înlocuit-o cu o recepție de 100 persoane vineri seara, unde le spunem la toți bine ați venit. Seara se face întuneric rapid. Florida e mult mai aproape de ecuator iată de ce conceptul de amurg e diferit. Apune soarele și se pare că a stins cineva lumina la mijloc de noapte. Se întunecă în câteva clipe. Mă întorc deci acasă prin întuneric beznă și aud voci și mișcare lângă lac. Găsesc o echipa de profesioniști care prind reptilele sălbatice de toate mărimile. Au prins și micul nostru crocodil care va fi mutat la un parc special pentru animale de acest gen. Mă apropii și văd că micuțul are deja vre-o 150 cm. Ne-am obișnuit cu el și îl căutam cu vederea de câte ori ieșeam la lac însă… probabil e mai bine că-l transferă undeva în Tampa. Simt o notă nostalgică însă. Viața… toate se schimba permanent, nimic nu e stagnant și neschimbat. Servim cina cu mămica și decidem să ne delectam și cu un păhărel de cognac moldovenesc. Pentru digestie cică.

Joi

Am dormit excelent, mai bine ca de obicei, un cadou rar și prețuit mult în ultimii trei ani. Mă trezesc devreme și încep cu o lecție scurtă de spaniolă pe care o fac la telefon, cu DuoLingo. Folosesc acest program de pe Iphone de 100 zile deja. Vreau să învăț spaniola, a șasea limbă, până la sfârșit de an și apoi urmează italiana. După italiană probabil mă mai potolesc puțin la capitolul limbi moderne. Nu am nici un motiv special, o fac ca profilaxie împotrivă plictiselii și a sclerozei. În ianuarie vreau să încep un training de instructor de yoga. Trainingul inițial e de câteva luni, e scump însă e un vis nou, dar insistent care mi-a apărut recent. Sunt sigură că subconștientul meu are o viziune pentru următorul deceniu din viața mea și yoga va fi prezentă. La 9:00 avem ședință video cu echipa de vânzări de la birou. Discutăm problemele fiecăruia și posibilele soluții. Discutăm și problemele mai globale din industria resurselor umane care afectează angajatorii noștri clienți și resursele oferite de organizația națională a organizațiilor de tipul nostru, NAPEO. După amiază am mai multe treburi, așa că folosesc câteva ore de vacanța să le reușesc pe toate. Printre ele includ și o sesiune criogenică de trei minute, efectiv intri în pielea goală într-o camera cu temperaturi criogenice și expui întregul corp acestui stres neașteptat. Cică mobilizează toate organele și organismul trimite celule noi și sănătoase țesuturilor afectate de leziuni mai vechi. Când revin acasă facem bagajele cu mămica, încărcăm mașina și ne pregătim de drum. Mergem și noi la Fort Lauderdale, împreună cu Nicu și cu noua lui familie. Ajungem obosiți și găsim, spre marea mea mirare, mulți prieteni și de ai mei, și de ai lui Nicu și Penny, deja prezenți și gata de chef. Luăm o cina ușoară cu 4 dintre acești prieteni și – la somn.

Vineri

O zi plină de emoții. Mă trezesc într-o cameră de hotel la parter, cu fereastra către Oceanul Atlantic. O dimineață cu nori, dar solemnă și calmă, plină de mister. Ies din camera la balcon care deschide ușa direct în plaja. Merg și fac o plimbare scurta pe malul oceanului, îmi adun gândurile și încerc să trec planul celor doua zile din fata. Încep festivitățile oficiale dedicate unicului mei fecior, unui suflet drag și apropriat care a fost și este garanția serenității și sănătății mele. Savurez ora aceasta devreme lipsită de orice voci umane, doar zgomotul vântului și al valurilor.

Mă copleșesc emoții și o nostalgie ușoară, atâtea clipe frumoase în calea din ultimii 20 ani pe care am parcurs-o însoțită de Nicu. Cu taică-său departe sau lipsind fizic mai întotdeauna, avem o relație caldă și specială. Am început-o modest de tot, doi imigranți fără nicio rudă sau prieteni într-o țară atât de departe de patrie și atât de bizară pentru sufletele mioritice ale moldovenilor. Dormit la podea, lipsa de mașină fără de care ești ca fără mâini în această regiune, trei valize aduse din depărtare dintre care una cu cărțile maghiare ale lui Nicu, îmi era foarte frică că va uita această limbă… A uitat-o, dar viața e o chestie cu multe surprize, așa că a reînvățat-o acum câțiva ani la reîntoarcerea la Budapesta. Au mai trecut ceva ani și, cu multă muncă și disciplină, am reușit să ne asimilam bine, ne-am integrat armonios și am reușit să ne găsim sau regăsim axa și fericirea. Pe la 10 întâlnesc managera hotelului să discutăm despre recepția de la 18:00, totuși așteptăm 110-120 persoane și timpul pe plajă e a ploaie. Mi se alătură prietenul bun Don care aduce o boabă de rațiune obiectivă masculină și decidem să facem acest bal preliminar în interior, în cafeneaua de la recepția hotelului. E o serată în stil mexican și avem și de împodobit puțin localul. Holul acestui hotel are un aer modern puțin industrial, dar cu multe obiecte de artă ale unor artiști locali talentați, dar necunoscuți. Îmi place acest detaliu. După ce reușesc cu toate detaliile, o găsesc pe mama la plajă și mergem să luăm micul dejun. Aici dăm de o sumedenie de prieteni care ne întâmpină de parcă am fi membrii familiei regale britanice. E plăcut, mai ales că într-un bun moment ni se alătură și mirii noștri. O reuniune neplanificată și foarte frumoasă în care bunica are ocazia să-și îmbrățișeze neformal și nepotul mezin și viitoarea nepoată. Ne așteaptă o zi plină de alergături și repetiții generale care vor include și viitorii cuscri, și toți 20 vornicei și druște de onoare. Mă amuză mult aceste formalități americane, auzi tu repetiții generale înainte de un chef, mai ales că examenul principal nu e nunta, ci anii de căsnicie care vor urma însă… nu voi împărtăși aceste notițe sarcastice nimănui. La urma-urmei, noua patrie, SUA, mi-a oferit mult mai multe oportunități decât aș fi putut visa vreodată și pentru aceste posibilități și toți oamenii frumoși care ne înconjoară și ne susțin cu atâta dragoste suntem foarte și foarte recunoscători. Acest tărâm american ne vă rămâne mereu casă chiar daca viitorul ne mai schimbă codurile poștale.