Într-un recent interviu la Radio Europa Liberă, arhitectul Șerban Sturdza semnala indiferența autorităților române față de colecțiile de artă particulare dând ca exemplu „extraordinara colecție de obiecte pe care o dezvoltă Radu Dumitru și soția sa” și pentru care statul român nu arată nici un fel de interes de a o pune în valoare, „cu toate că este una de interes internațional”, sublinia arhitectul.
O politică culturală, dacă se poate numi așa, vădit păguboasă în ciuda existenței unui potențial artistic, care doar așteaptă să fie valorificat.
Mă gândeam la spusele pline de miez ale lui Șerban Sturdza zilele trecute descoperind la Darmstadt, în Germania, la Muzeul Landului Hessen, o absolut remarcabilă colecție de sculpturi primită ca donație în urmă cu zece ani și în expoziția căreia domină de departe, vizibilă din toate unghiurile a trei săli, una din capodoperele lui Brâncuși, o Pasăre în spațiu. O versiune în bronz polizat, pe un soclu de marmură, datând din 1927 și pe care colecționarul a cumpărat-o, aparent, de la celebra Galerie Beyeler de la Basel.
Simon Spierer, elvețianul care a colecționat, după spusele sale, „O pădure de sculpturi” – titlu și al expoziției din Muzeul de la Darmstadt – era salutat călduros de primul ministru al Landului Hessen care spunea la vernisaj: „nu este nevoie să amintesc aici în ce măsură cultura este tributară sprijinului privat... mecenatul a fost întotdeauna esențial în propășirea culturii. Colecția Spierer ilustrează de minune ceea ce poate reprezenta mecanatul modern în serviciul culturii publice”. Și tot el amintea competiția dintre muzeele internaționale pentru a obține o asemenea colecție de importanță mondială, subliniind cu mândrie că acest „colecționar de origine italiană și trăind în Elveția, nu cunoștea înainte landul Hessen decît urmare a traversării lui pe autostradă, cum o spunea singur cu amuzament. Dar, la Darmstadt a găsit condițiile muzeografice ideale pentru a adăposti în mod demn colecția sa, o parte esențială din viața sa...”
Simon Spierer s-a născut în 1926 la Trieste, într-o familie venită din Turcia, unde tatăl său, fabricant de tabac, a devenit un erou după ce i-a ajutat pe grecii expulzați din Anatolia, în 1922, să scape de masacrele organizate de turci. Simon, care i-a moștenit spiritul de justiție și onestitatea, a reușit să se refugieze în Elveția, la vârsta de 17 ani, în 1943, în perioada persecuțiilor rasiale. Rămase în oraș, mama și sora sa, au fost deportate în lagărul de concentrare nazist de la Bergen-Belsen. În Elveția, unde și-a făcut studiile, Simon a fost tentat de comerțul de artă, dar s-a specializat întîi în comerțul cu tutun, lucrând la Richmond în Virginia (SUA) și apoi în Africa de Sud.
Reușita sa și baza financiară pe care i-a adus-o i-au permis în anii 1960 să deschidă o galerie de artă la Geneva, iar în următorii 30 de ani să devină și un cunoscut mecena internațional. Între prezențele sale cele mai remarcate a fost angajamentul său în colonia artistică de la Boissano – situată între Genova și San Remo – unde a renovat vechi case istorice pe care le-a pus la dispoziția unor tineri pictori și sculptori. „O perioadă de neuitat” avea să o definească el, în care între invitații săi la Boissano s-a aflat și cel ce avea să devină un celebru artist, Andy Warhol.
Idea de a colecționa sculpturi de nivel internațional a avut-o relativ târziu, venită odată cu impulsul de a lăsa ceva în urma sa, la sfârșitul vieții, unui mare muzeu de artă. În anii 1980, locuind la Geneva la etajul al VI-lea al unui imobil, a luat decizia de a-și crea o „pădure” de sculpturi, reunind obiecte de configurație verticală. A fost nevoie ca strada pe care locuia să fie blocată circulației, pentru ca o macara imensă să ridice sculpturile la nivelul ferestrelor apartamentului său.
În privința criteriilor de alegere a lucrărilor, colecționarul povestea că deciziile au fost strict subiective, în funcție de ceea ce „i-a plăcut” și că doar două dintre piese au fost excepția, alese fiindcă a ținut în mod expres ca în colecția sa să fie reprezentați doi dintre „părinții” sculpturii moderne, Constantin Brâncuși și Julio Gonzales.
Brâncuși în colecția „O pădure de sculpturi” la Darmstadt
În ce îl privește pe Brâncuși, este foarte probabil ca alegerea sa să vină în urma călătoriilor lui an de la an la Bienala de la Veneția. La Veneția, acolo unde Peggy Guggenheim dusese la vremea ei, în perioada interbelică, cele două Păsări cumpărate, a doua, cea în Spațiu, cu mare greutate și foarte scump de la Brâncuși.
Altfel, colecția Spierer, găzduită de Muzeul Landului Hessen de la Darmstadt, este o minunăție, în care nu știi la ce să privești mai întîă: la figura de Idol a lui Jean Arp, la Barcalui Fausto Melotti, la sculpturile semnate de Henry Moore, Barbara Hepworth, la portretul lui Diego, fratele lui Alberto Giacometti, sau, revenind la numele originare din România, Licorna lui Daniel Spoerri, artistul născut la Galați.
Expoziția este însoțită de un admirabil catalog, în care figurează un studiu special despre sculpturile lui Brâncuși, semnat de Ina Busch.
